10 lucruri esențiale din bagajul Emei pentru ”excursia” de weekend la bunici

10 lucruri esențiale din bagajul Emei pentru ”excursia” de weekend la bunici

Prieteni de Blog in Tandem, cum sunteți zilele astea?

Cum vă descurcați cu izolarea socială, cu agitația din jur, cu copiii care nu merg la școală și trebuie ținuți izolați…? Greu, nu-i așa?!

Noi abia în weekendul trecut am ieșit din apartament, după mai bine de 6 zile de izolare.
Încercăm să evităm, pe cât posibil, interacțiunile sociale și ne e tare greu. Dar…#StamAcasa!

Iar cum pentru Ema excursia de la bunici, la curte, a fost de departe evenimentul săptămânii, am lăsat-o să-și pregătească singură bagajul, cu mici ‘‘influențe de mamă’’, că nu m-am putut abține, recunosc.

Cele 10 lucruri esențiale din bagajul de weekend al Emei:

  1. Acuarele

    Îmi place de Ema, pentru că de mică îmi spunea că în natură își găsește inpirația pentru a compune, a picta sau a desena. Așa că o las să-și ia acuarele și pensulele peste tot unde mergem, mai ales că de data asta am și făcut împreună un proiect în tandem: tricouri optimiste!

  2. Puzzle

    E o pasiune de familie, dat fiind că facem împreună puzzle-uri, pe care ulterior le înrămăm și am decorat casa Icăi & Bubu cu operele noastre.
    Trebuie să revenim la un moment dat cu un articol dedicat subiectului!

  3. Cărți de citit

    Și-a luat două, pentru că nu se putea hotărî. Să vă spun că le-a citit pe ambele în 2 zile? Nu vă spun, că după-aia mă întrebați care e rețeta…și chiar nu știu ce să vă răspund!

  4. Jocuri

    Avem la bunici și jocuri de familie și remi, dar Ema a vrut să-și ia și două jocuri mici, pe care le poate juca singură, când noi, adulții…avem nevoie de pauze.

  5. Pastile pentru răceală 

    Da, da, să știți că Ema singură își pune mereu în rucsac un tub de vitamina C și pastile pentru raceala. Asta pentru că a avut ani de zile tot felul de viroze respiratorii. Așa că am învățat-o ca singură să se preocupe ca în excursii să aibă câteva tablete pentru răceala, preventiv, la ea.
    De la mic la mare, la noi acasă plantele medicinale sunt o alternativă naturală eficientă și sigură de tratament pentru viroze respiratorii și răceli.

    În plus, capsulele BIOSEPT de la Fares sunt 100% din plante medicinale, fara excipienti, cu acțiune antivirală, antiiflamatorie si antifebrile. Luat încă de la primele semne de răceală Biosept capsule este un antiviral natural de mare ajutor în această perioadă marcată de viroze, care nu are reacții adverse, nici măcar în cazul administrării repetate.
    Având la bază 5 ingrediente esențiale – frunze de măslin, lichen de piatră, muguri de plop, scoarță de salcie și cuișoare, Biosept capsule asigură organismului o doză binemeritată de substanțe active care cresc imunitatea și ameliorează simptomele virozelor, încă de la prima administrare.
    Ah…să nu uit că noi consumăm și ceaiuri & siropuri de la Fares, cu mare succes!

  6. Plușuri

    Gașca asta de simpatici a fost cu noi în weekend, că până și ei se plictisiseră de atâta stat în apartament, în București.

  7. Tabletă

    Tableta de jocuri cred că merge cu noi oriunde ne-am duce!
    E doldora cu jocuri, aplicații de editare, poze, animații. N-aveți idee câte a adunat Ema în memoria tabletei în vreo 5 ani de când o are.

  8. Căști

    Habar n-am ce ascultă ea în căști, dar o văd că se simte bine…și o las, mai ales că nu abuzează. Dar pot să vă spun că-i place AC/DC și ascultă și mult rock, așa că e de bine!

  9. Coarda

    După așa o perioada lipsită de mișcare, mai ales că Ema e amatoare de sport și mergea la piscină în mod regulat, m-am bucurat când am văzut-o că și-a ales să-și pună în rucsacul ei și coarda. Mai mult, chiar a folosit-o, am și dovezi, o să revin cu ele! J

  10. Spumă de modelat

    Căutând noi soluții de făcut curcubee, am dat și peste spuma asta de modelat, multicoloră, din care am făcut în weekend niște figurine și un curcubeu, evident, în stilul Blog in Tandem!

A fost un weekend, plin, recunosc!
Ne-am umplut bateriile cu toții, pentru o nouă perioadă de izolare, în care, deși e greu, trebuie să înțelegem că cel mai bine și mai sigur este să #StamAcasa!  

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/  

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.