15 abilități și competențe pentru meseriile viitorului, în 2030

15 abilități și competențe pentru meseriile viitorului, în 2030

Nu există nicio profesie sau industrie care să nu treacă prin transformarea digitală, ce a ajuns, de la a fi o aspirație, la o nevoie imperativă de supraviețuire în cele mai diverse domenii.

Un raport recent al Forului Economic Global a dezvăluit ce trebuie să învețe populația pentru a avea oportunități pe piața locurilor de muncă din viitor.  
Într-un context cu schimbări atât de bruște și de neprevăzute, în care prioritățile se schimbă constant,  plutește o îndoială explicabilă!

Există două fenomene care se intensifică reciproc: avansarea tehnologiilor exponențiale și impactul COVID-19.
Pe de o parte, tehnologiile apar cu o viteză mai mare, care le transformă pe cele anterioare în  învechite, iar cele ce păreau îndepărtate,  ajung din ce în ce mai aproape.
 De asemenea, pandemia a generat o accelerare în mai multe domenii care au un impact direct asupra câmpului muncii.

Jumătate din toți angajații vor trebui să se reeduce & recalifice în următorii 4 ani, pe măsură ce adoptarea noilor tehnologii crește, iar impactul pandemiei continuă să genereze consecințe.
Timpul necesar acestei recalificări va fi de aproximativ 6 luni, deși în anumite sectoare, cum ar fi asistența medicală, perioadele ar putea fi mai lungi.
Cele mai diverse activități și profesii – de la casieri la supermarketuri până la profesori – vor trebui să se recalifice rapid, pentru a nu fi marginalizați în noul scenariu.

Care vor fi abilitățile necesare pentru un job al viitorului?

  1. Abilități analitice și inovative


    Gândirea analitică sau abilitatea de a depăsi o situație delicată critică, în mod sistematic și logic, este centrată pe utilizarea faptelor ca și bază pentru luarea deciziilor.
    Există numeroase beneficii în folosirea abordării analitice pentru luarea deciziilor, dat fiind că aprecierile bazate pe informații exacte sunt mai precise decât cele bazate pe experiența personală.

  2. Învățare activă și strategii de învățare

    Este clar că apar noi provocări în mod constant și multe dintre cele care apar sunt necunoscute pentru noi, dar în orice caz, marea nevoie va fi să continuăm să învățăm!
    Noi toți, de acum înainte, vom fi cursanți pe tot parcursul vieții, permanent.
    Soluția: învățați cum să învățați!

  3. Rezolvarea complexă a problemelor

    Tot în această direcție, de fiecare dată ne dăm seama că nivelurile de dificultate sunt în creștere, la fel și magnitudinea provocărilor.
    Rezolvarea problemelor și exploatarea oportunităților este o abilitate ce presupune o investiție substanțială de energie și efort, pentru a obține schimbare și pe termen lung.

  4. Gândire critică și analiză

    Gândirea critică este gândirea clară, rațională și liberă.
    Aceasta nu se bazează pe acumularea de informație, ci pe dezvoltarea capacității de a procesa informația. Sub umbrela gândirii critice intră următoarele capacități: de a identifica, înțelege și realiza conexiuni logice între idei și argumente proprii, de a detecta greșeli de raționament în argumente și prezentări, de a rezolva probleme cu grad sporit de dificultate, de a construi argumente și idei noi, pe baza celor acumulate până la momentul actual.

  5. Creativitate, originalitate și inițiativă

    Toate aceste abilități sunt atât de importante pentru a genera propuneri inovatoare și pentru a continua să fii relevant.

  6.  Leadership și influență socială

    Leadership-ul este o relaţie reciprocă între cei care aleg să conducă şi cei care aleg să îi urmeze.
    Leadershipul este un fenomen complex ce atinge aproape toate procesele organizaţionale, sociale şi personale. Depinde de un proces de influenţă, în care oamenii sunt inspiraţi spre a atinge anumite obiective prin motivaţie personală.

  7. Utilizarea tehnologiei , monitorizare și control

    Pe măsură ce diferite tehnologii își asumă roluri de conducere, evoluțiile în fiecare dintre aceste segmente devin critice.
    În realitate, astăzi există zone complet ocupate și există și zone unde se resimte un deficit important pentru a acoperi posturile vacante disponibile.

  8. Design tehnologic și programare

  9. Reziliență, toleranță la stres și flexibilitate

    Pandemia a evidențiat nevoia urgentă de a pune în practică fiecare dintre aceste aspecte ale managementului emoțional cu sine și cu ceilalți.
    Legătura cu noi înșine, interacțiunea cu ceilalți și cu mașinile automatizate, sunt cele trei planuri.

  10. Raționament, focus pe rezolvarea problemelor și noi soluții

    Este o abilitate strâns legată de mai multe dintre cele menționate anterior.
    Competențele de marketing de produs, marketing digital și interacțiunea cu mașinile sunt încă prioritare.

  11. Inteligență emoțională

    Inteligența emoțională este măsura abilităților unei persoane de a-și recunoaște și a-și gestiona emoțiile, precum și emoțiile altor persoane, atât individual, cât și în grup.

  12. Experiența utilizatorului – UX

    UX (user experience) se concentrează asupra oamenilor.
    Această profesie își propune în cele din urmă să îi ajute să-și îmbunătățească viața, munca sau orice altceva face produsul respective.
    Astfel, empatia este o „abilitate” de bază în proiectarea experienței utilizatorului. Dezvoltarea abilității de a gândi soluțiile din punctul de vedere al altor persoane este primordială.

  13. Focus pe serviciile oferite clienților

    Orientarea către serviciile pferite clienților este abilitatea și dorința de a anticipa, recunoaște și satisface nevoile altora, uneori chiar înainte ca acestea să apară. Oamenii orientați spre servicii se concentrează pe asigurarea satisfacției și pe punerea lor la dispoziția celorlați. Această abilitate a fost definită ca fiind căutarea activă a modalităților de a-i satisface nevoile celorlați.

  14. Analiza și evaluarea sistemelor

    Analiza sistemului este procesul de colectare și interpretare a faptelor, identificare a problemelor și descompunere a sistemului în componente.
    O altă definiție a analizei sistemului este evaluarea unui anumit sistem pentru a identifica zonele ce pot suporta îmbunătățiri și pentru a implementa îmbunătățiri necesare, dacă este necesar.

  15. Abilități de convingere și negociere

    Puterea de convingere este o abilitate esențială pentru oricine. Abilitatea de convingere însemnă puterea de a-i face pe ceilalți să asculte, de a schimba atitudinile și opiniile altora, de a influența comportamentele celorlați fără a le impune sau a amenința.

 Sintetizând, este clar că viitorul muncii este traversat de două variabile care se completează și se intensifică reciproc: adoptarea noilor tehnologii și acest laborator universal numit COVID-19.
Va apărea o tranziție accelerată pentru milioane de locuri de muncă, iar numărul oportunităților ce vor apărea este mai mare decât cele care se vor pierde. Dar, pentru a avea în continuare relevanță și posibilități, cu toții va trebui să învățăm noi abilități, să încorporăm noi cunoștințe și, eventual, să ne învățăm pe alții. Și curiozitatea este cheia care ne va permite să deschidem multe dintre aceste uși.
Pentru a începe această călătorie, prima întrebare pe care trebuie să ne-o adresăm este: Care este ultimul lucru pe care l-am învățat? Și mai presus de toate, care este următorul lucru pe care îl vom învăța?

 Sursa Info, unde găsiți studiul integral: http://www3.weforum.org/docs/WEF_Future_of_Jobs_2020.pdf

Nu uitați,  găsiți Blog in Tandem și pe:

 You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
 Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
 Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.