
31 Sugestii de Cadouri de Crăciun, pentru adulți. Made in România
Impresionant cât de mulți oameni creează în România, câți oameni talentați și inspirați avem în jur!
Prezint astăzi 31 de sugestii de produse potrivite ca și cadouri, atât pentru perioada sărbătorilor de iarnă, dar nu numai!
Mi se pare că e momentul perfect să-i susținem, alegând să cumpărăm și să dăruim produse ale acestor oameni talentați, meșteșugari, artizani ce creează și produc în România!
-
Agende Joy of Life, pentru un 2021 în culori.
Prăvălie de Bucurie e o afacere mică, aflată la început de drum…dar optimismul și energia lor pozitivă sunt molipsitoare.
Cine nu s-ar bucura de așa o agendă sau planner pentru un an plin de culoare?
-
O lumânare de soia, într-o ceșcuță cu poveste, din porțelanuri cu dichis.
Cup&Candle este mai mult decât îi spune numele, o ceașcă și o lumânare.
Cup&Candle este un plus la atmosfera liniștitoare din livingul tău. Sau un cadou frumos pentru cineva drag!
-
O cană ceramică și un strop de suflet, în produse fabricate în România
Ceramical este producator de ceramică cu viziune contemporană, ce pune în prim plan creativitatea și eleganţa formelor, rezultând o varietate de ceramică românească modernă. Preferatele mele, produsele din colecția Blue Lagoon.
-
Pătură sau pernuță cosy, din fire de lână
Kardelia este un brand din Brașov, ale cărui produse sunt împletite de mână, din fir gigant de lână de merinos, lână acrilică sau lână țigaie.
Păturile sunt create atent cu o tehnică specială, care să le asigure rezistența în timp. Pernele sunt împletite astfel în cât să nu se vadă nici un nod inestetic, să fie uniforme pe toate părțile. Grea decizie, așa-i?
-
Ceas de lemn, de la Deco Box
Mi-e greu să fac o selecție de la Deco Box, dat fiind că au produse absolut minunate, mai ales pentru iubitorii de culoare, ca mine.
Lemnul masiv se taie în forme geometrice, se pictează bucată cu bucată, cu acrilic și se asamblează, pe panouri de fag, cu ramă pe spate.
-
O cană ceramică, de sezon.
Colecția de Crăciun de la MellonCollie Ceramics mi se pare de VIS!
M-am tot uitat pe pozele lor și efectiv nu am reușit să mă hotărăsc, deși…cred că un model cu inimioare mi-ar fi foare aproape de suflet!
Găsiți aici produse cu forme organice, ce spun poveștile unei lumi invizibile…
-
Un tablou cu broderie tradițională…ACASĂ!
Mi-a plăcut mult tabloul ăsta tradițional, de la Motifs.
Mi-a amintit de bunici, copilărie, vremuri senine. Dacă ajungeți pe pagina lor, sunt sigură că vă vor plăcea produsele simple, dar cu mesaje de suflet!
-
Pandantiv “Ghindutsa”…cu noroc!
Povestea brandului Foined by Fire este atât de frumoasă, încât evident că și produsele lor sunt de poveste. „Joined by Fire Studios” înseamnă Andreea Badragan și Florin Chiuta, o ceramistă și un metalist.
Lutul devine ceramică abia după ce trece prin incandescența adusă de foc, iar metalul se lasă modelat tot sub flacară. O echipă de artizani… uniți de foc.
-
Produse din lemn, cu design unic.
Eightera WOOD ART este un atelier de laser cutting & engraving și este format dintr-o echipă tânără, având la bază un arhitect și un inginer. O să găsiți aici produse lucrate din materiale naturale și vopsite manual.
Puteți alege de la ei fie o ramă foto, fie o cutie decorativă sau un carnet de notițe cu copertă de lemn.
-
Set de șosete cu tematică de Crăciun
Ciserom are pregătite oferte tematice…seturi de Crăciun, pentru bărbați, femei și copii, produse în Sebeș, Jud. Alba, cu o tradiție de mai bine de 90 de ani.
-
Căni, farfurii sau boluri cu mesaje optimiste
Delicii este site-ul de unde n-ai cum să nu pleci cu un zâmbet larg și un mesaj optimist!
Iar dacă aveți de făcut un cadou simpatic, sigur găsiți ceva inspirație pe pagina lor.
-
Minitablou pictat cu drag, pe șindrile din lemn de fag
Am descoperit această pagină întâmplător…în căutare de oameni talentați și cadouri simpatice. Mi-a plăcut mult stilul și cred că e o opțiune foarte potrivită, pentru un cadou simpatic și original, de Sărbători.
-
Set de pahare de vin, pictate „Wine Christmas”
Este o colecție limitată de pahare de vin, vopsite în masă cu alb și negru , pe exteriorul cărora sunt pictate câteva peisaje unice de iarnă.
Am găsit pe pagina lor tot felul de idei simpatice, cu produse handmade.
-
Lumânare din ceară naturală
Lumânări din ceară de soia, parfumate cu ulei esențial.
O afacere mică, de familie, Kronim înseamnă pasiune, pricepere și multa muncă!
-
Terariu lucrat manual în atelierul propriu, folosind sticlă reciclată de la casele din Sibiu
La Greenarium găsim produse ce mixează plante suculente și aeriene, mușchi, licheni și alte elemente naturale cu forme precum piramida, dodecaedrul, coloana, icosaedrul, globuri mai mici și mai mari, cilindrul, filigoria și alte combinații unicate.
-
Visuri din lut și culoare. Colecția Frunze albastre
Site-ul Micacera este o colecție de veselă din porțelan lucrat manual!
O să găsiți colecții uimitoare, cum este și Blue Leaf, cu margini ușor neregulate, amprentate cu frunză de tei, colorate apoi cu albastru cobalt.
Buza vaselor este decorată cu o dungă imperfectă, iar centrul cu stropi delicați din platină coloidală.
-
Sacul lui Moș Crăciun, din țesătură naturală, din iută
Pe site-ul Bags for Life găsiți produse fabricate exclusiv din materiale naturale, biodegradabile și prietenoase cu mediul.
Produsele sunt fabricate în Romania din materii prime procurate in marea majoritate din surse locale pentru reducerea amprentei de carbon.
-
Plăcuță stilizată, de lemn cu numele & inițiala
Nume personalizat cu elemente în relief din lemn – această decorațiune de perete este denumită „Name Sign”, folosită ca obiect de decor pentru camera copiilor…dar nu numai!
Produse lucrate din materiale naturale și vopsite manual.
-
BOOK ENDS – OPRITOARE PENTRU CĂRȚI, handmade
Fabricate din lemn masiv de prun, uscat îndelung și finisat cu grijă, tratate natural cu ulei de in presat la rece.
Un obiect autentic și un bun prilej de cadou pentru orice iubitor de citit.
-
Set 3 perne decorative, bumbac nature
Pernuțele cu gânduri bune , de la AtShirt.ro– „împreună”, „liniște” și „mi-e bine cu tine”, care pot fi un cadou inedit. Din bumbac nature, sunt ușor de integrat în decorul unei case primitoare.
-
Cutia Ghindă de la Lemnivor
Nici o bucată de lemn nu seamănă una cu alta, fiecare are textura și desenul unice.’
’ În afară de asta, ne părea rău pentru lemnul frumos care sfârșea aruncat în foc. Astfel, ne-am aventurat să-l transformăm în obiecte utile. ‘’
Aruncați-vă un ochi pe pagina lor, cu povești sculptate în lemn.
-
Boluri de email, în culori pastelate
Acum…recunosc, n-aș fi crezut nici că eu o să admir sincer o colecție de oale și vase de bucătărie în culori pastelate, nici că voi ajunge să recomand ca și cadou de Crăciun așa niște produse.
Însă colecția celor de la Email de Sighișoara este uimitoare și n-ai cum să-i reziști!
-
Omuleți mascote din lemn, pictați
De la o fotografie…la o familie de omuleți!
Minunată idee, pe care-am descoperit-o pe Facebook și apoi m-am uitat și pe site-ul de prezentare, unde vă încurajez și pe voi să vă aruncați un ochi: Ana ca Zăpada e personajul creativ!
-
Set de cosmetice naturale, ce au la bază resurse din lacul Techirghiol
Acum am aflat de această gamă de cosmetice, produse în România.
Ingredientele naturale şi active ce stau la baza producerii produselor cosmetice şi terapeutice Techir sunt apa salină/mineralizantă și nămolul terapeutic/sapropelic din lacul Techirghiol. Pentru sărbători recomand un set ce include produse de îngrijire și terapeutice îmbogățite cu apă salină și nămol sapropelic.
-
Produse din ceramică, de la Poemi
Ei lucrează manual ceramica, iar produsele sunt realizate folosind tehnica „ridicare la mână”, fără a folosi roata olarului sau mulaje pentru turnare.
Au o colecție de Crăciun superbă, însă multe produse nu mai sunt pe stoc, din păcate, așa încât recomand astăzi colecția Kitchenware.
-
Cutie de ciocolată produsă artizanal
MURI Chocolatier, ciocolaterie din inima Transilvaniei, cu produse artizanale pentru cei pasionați de rafinament și eleganță.
Mi se pare fix genul de cadou rafinat, simbolic și elegant, atunci când vrei să faci o bucurie dulce cuiva!
O să vedeți pe site-ul lor, au bomboane pictate…prezentate într-un mod irezistibil!
-
Agendă de piele și lemn
Agendă A5, cu copertă din piele naturală și lemn de mesteacan de 1mm, produsă de I Wood Be – recomandarea mea de pe site-ul lor plin de idei! Agendă reutilizabilă, cusută manual, din hârtie reciclabilă.
I Wood Be este un brand premium de debitare și gravură pe lemn și piele – produse responsabil în România.
-
Farfurii cu mesaje de la Chicineta
Este un site pe unde-am tot umblat…și niciodată n-am reușit să comand, din cauză că sunt mult prea nehotărâtă.
Îmi plac așa de multe, încât nu mă pot hotărî. În plus, au și un stand de preentare & vânzare în Mall Vitan, unde mi-am propus să ajung să văd frumușeniile astea live.
-
Set de pahare de ceramică, cu motive tradiționale
DeCeramicaStudio este atelierul unor surori din București, ce au creat o colecție de produse cu motive tradiționale, foarte potrivite ca și cadou de Crăciun.
-
Platou de servire, din lemn de stejar, de la Atelier Rumeguș
Uau…ce mi-a plăcut acest platou de servire, din lemn masiv de stejar, cu aspect minimalist!
Meșterit manual cu drag, platoul este fabricat dintr-o singură bucată din lemn masiv de stejar, are dimensiuni generoase, numai bun pentru o masă plăcută în familie sau cu prietenii.
-
Eșarfă de mătase naturală Marie Nouvelle
Este cadoul IDEAL pentru orice femeie: o eșarfă de mătase, de la Marie Nouvelle, un brand românesc.
Marie Nouvelle transpune o lume specială captată din pictură și imprimată pe țesături fine, naturale. Pattern design, accesorii, fashion.
Lista rămâne deschisă și promit să o completez pe măsură ce primesc feed back sau recomandări de la voi!
*Toate imaginile din articol sunt preluate de pe site-urile marcilor & magazinelor prezentate.
Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și:
- 50 de site-uri cu bijuterii – Made in România
- 15 siteuri cu ÎMBRĂCĂMINTE, Made in Romania
- 13 siteuri cu PANTOFI, Made in Romania
- 10 site-uri noi de unde fac eu cumpărături online
- 10 site-uri numai bune de cumpărături online
- Fan rochii de denim: 15 propuneri
- 15 propuneri minimaliste, în alb si negru
- 11 propuneri de geci & cizme de ploaie
- 15 rochii de primăvară
- 11 propuneri care ne îmbracă în curcubeu