Habar n-avem cat de tare poate sa fie o zi cu ploaie

Asta e aleea care duce de la scoala acasa. Maxim, dar maxim, 10 minute, cand mergem lejer. Am asteptat-o ieri pe Ema de la scoala cu cizmele de cauciuc si umbrela ei de ploaie.  Colorate, cat sa inveselim ziua asta gri de toamna.

De data asta, datorita sau din cauza conditiilor meteo (inca nu m-am hotarat ce pozitie sa adopt), am facut  pe drum spre casa …aproape o ora. M-am inarmat cu toata rabdarea pe care am gasit-o si am lasat-o sa se dezlantuie in ploaie.  Mi-am muscat limba de cateva ori sa nu-i fac observatie, recunosc.

A cules cu limba picaturi de ploaie, pe post de picaturi de roua, a facut o cursa cu obstacole in care n-a avut voie sa calce decat in baltoci, a gasit si un melc pe trotuar, apoi o gargarita ratacita, a cantat si a dansat singura. Cu mine pe post de spectator mut. De uimire, incantare, de drag de copilul asta vesel si copilaria asta frumoasa si senina.  Plus ceva ingrijorare tipica mamelor cu copii bolnaviciosi.  Spectacol spontan in miez de zi cu ploaie!

Habar n-avem noi adultii ce usor le e lor, copiilor, sa se distreze si sa fie fericiti.

Habar n-avem noi cum poti sa faci un drum de 10 minute in aproape o ora, cu zambetul pe buze.

Habar n-aveam pana ieri cat de bine merge o ciocolata calda dupa o ploaie rece!

Habar n-avem cat de tare poate sa fie o zi cu ploaie!

PS va tinem la curent daca totul este Ok. Avem acasa si Nurofen si Panadol. Preventiv, pentru zilele cu cizme de cauciuc