13 Lucruri care imi plac la Homeschooling. Invatate din propria experienta.
Prima oara am auzit de homeschooling acum cativa ani, de la o buna prietena din SUA, care imi povestea ca in State e o mare miscare cu homeschoolingul si multe, foarte multe mame educate aleg sa se ocupe personal de scoala si educatia copiilor, in detrimentul propriei cariere. Apoi am tot sapat dupa informatii si am aflat ca rezultatele testelor nationale demonstreaza clar ca acei copii scoliti in sistemul homeschool au rezultate academice mult peste cei din sistemul clasic.
Apoi am reluat ideea si m-am interesat cand am dat-o pe Ema la scoala ce-ar insemna sa alegem sistemul homeschooling. Cu avantaje si dezavantaje, intr-o Romanie care a ales de cativa ani buni sa lase de izbeliste educatia din sistemul public. N-am avut curajul, n-a fost nici cea ma buna conjunctura si am inscris-o pe Ema la o scoala de stat. Dar n-am abandonat ideea…si nu se stie niciodata. Inca ne tot documentam.
De curand am fost plecati intr-o deplasare de familie, prin tara, cu tot cu Ema si cu bunicii Emei. Cu Ica, bunica Emei, invatatoare pasionata, dascal peste 40 de ani, cu elevi care o suna si-n ziua de azi, de la universitati din lumea larga. Ica e cea care se ocupa foarte mult de educatia Emei si care in vacante si deplasari in familie face cu ea homeschooling .
A fost un soi de test sau perioada de proba facute, daca mai aveam nevoie de argumente pro homeschooling.
Cum a iesit testul? Ce-am invatat din experienta asta asta? Ce inseamna homeschooling cu rucsacul in spate?
13 motive pentru care imi place sistemul de ‘Homeschooling’ / ‘Scoala Acasa’
-
E diferit!
Asta-mi place cel mai mult. E altceva. Copilul nu se mai simte fortat sa mearga la scoala. Informatia si predare, totul au venit natural, firesc, adaptat varstei si preocuparilor ei.
-
Fara competitie inutila. Scoala acasa are marele avantaj ca scapa copilul de comparatii.
Scapa de note si clasamente, de recompense si constrangeri, de pedepse si amenintari. Ce primeste in schimb? Atentie si incurajari permanente.
-
Fara dimineti cu stres si impins de la spate.
Nu trezit dimineata, nu imbracat in uniforma, nu graba, nu impins copilul de la spate ca intarzie la scoala. Fara stres si fara goana nebuna.
-
Lectii de istorie la fata locului.
In doar cateva zile, am ajuns de exeplu la Castelul Huniazilor de la Hunedoara, la Cetatea Devei sau la Tebea, la ‘gorunul lui Horea’. Ema a auzit lectii de istorie chiar acolo unde s-au intamplat. Ce ora de istorie poate sa atraga un copil mai bine de-atat?
-
Geografie la pas.
Asta e un avantaj incontestabil al sistemului de ‘scoala acasa’. Ca defapt…nu stai acasa si nici intr-o sala de clasa! Am vizitat Pestera Ursilor, Ghetarul de la Scarisoara, Salina de la Turda. Geografia nu inseamna doar sa folosesti aratatorul pe harta, in fata clasei, asa cum se preda si se evalueaza cunostintele in scoli. Copiii invata si inteleg mult mai multe atunci vad, simt, testeaza, compara, experimenteaza.
-
Nu sunt banci, nu sunt ore clar limitate, nu ai orar batut in cuie.
E-adevarat, homeschooling implica rigoare si disciplina, dar nu constrangeri. Poti face 2 ore de matematica daca simti nevoia si 3 de lectura, fara sa auzi clopotelul care pune punct unei lectii ajunsa poate abia in punctul in care devine interesanta.
-
Exista scoala in afara peretilor. Homeschooling = zilnic timp petrecut in aer liber.
Fie in parc, in padure, in excursii. AFARA! Copiii trebuie si au nevoie sa respire aer curat, sa stea afara. Scoala nu se face doar intre patru pereti. Experimentele, natura, tot ce se intampla in jur sunt lectii de viata mai importante decat toata teoria arida din manuale.
-
Homeschooling = Scoala altfel permanent.
N-ai nevoie sa astepti un an scolar intreg ca sa ai o saptamana de ‘Scoala Altfel’. Poti oricand sa mergi la muzee, la filme, expozitii, concerte, teatre – locuri de 100 de ori mai valoroase decat lectiile anoste si irelevante scrise. Teoria fara practica este egala cu zero. Datele, cifrele, vorbele goale nu exerseaza decat o memorie pe termen scurt, nimic mai mult. Artele, muzica, matematica, comunicarea, stiintele nu se invata doar intre patru pereti.
-
Poti sa-ti planifici vacantele cum vrei.
Nu mai depinzi de structura anului scolar. Poti pleca in vacante sau weekenduri prelungite oricand iti doresti, fara sa te agiti sa recuperezi orele, sa obtiii scutiri si invoiri de la scoala.
-
Poti sa-ti faci propria agenda cu activitati.
Personalizata si adaptata in functie de dorintele si aptitudinile copilului. In functie de pasiunile si hobby-urile lui. Poti sa mergi la tenis dimineata si apoi sa continui cu o vizita la muzeu, fara sa fii constrans de un orar batut in cuie.
-
Poti sa citesti ce vrei, nu ce ti se cere.
Ema a vut sa citeasca in tot timpul deplasarii noastre ‘Povestiri Istorice’. Simtea nevoia sa afle mai multe despre locurile pe care le vedeam, despre istoria care mustea in fiecare cetate sau castel pe care le-a vazut.
-
Ramane mai mult timp de joaca.
Fara teme obligatorii, fara teama ca mergi nepregatit, fara sa copiezi robotic texte si probleme…e clar ca ramane mai mult timp pentru relaxare si pentru joaca.
-
Ai libertate si flexibilitate.
Poti sa-ti iei pauza cand asa simti, fara sa trebuiasca sa astepti cele cateva minute in care poti sa socializezi si sa vorbesti liber. Poti sa-ti iei o gustare cand vrei, poti sa vorbesti cand ai ceva de spus, poti sa intrebi fara sa-ti astepti randul, nu trebuie sa taci la comanda, sa ridici mana cand trebuie, sa asculti chiar daca nu te intereseaza, sa faci doar pentru ca asa trebuie.
HOMESCHOOLING nu e o optiunea usora sau comoda. Din contra! Cere multa rabdare, organizare, documentare din partea celui care preia rolul principal. Cere perseverenta si implicare de ambele parti. Cere pregatire academica si o continua adaptare a programului la evolutia copilului. E greu si complicat, asta-i clar. Exista si dezavantaje si parti mai greu de organizat.
Ce-am invatat noi din experienta asta? Homeschooling e o alternativa pe care nu trebuie sa ne grabim sa o taiem de pe lista noastra. E un sistem in care copilul e pe primul loc mereu.
Un sistem flexibil, dar greu de organizat. O alternativa care impune implicare si rigurozitate, dar in acelasi timp un sistem in care evolutia copilului este incontestabila. Un sistem in care nu se invata doar din manuale, ci si din practica. O scoala care pune pe picior de egalitate muzica , artele, sportul, cu matematica sau comunicarea. O programa adaptata copilului, care solicita mintea si gandirea, creativitatea si stimuleaza conexiunile, nu exerseaza strict memoria si invatarea teoretica, scoasa din context.
Doar asa copiii nostri pot sa-si deschida inimile si mintile. Doar asa pot progresa relaxat si natural. Doar asa pot invata cu zambeul pe buze, fara sa fie impinsi de la spate, fara sa fie comparati si evaluati permanent si deseori demotivati si inhibati.
Un sistem adaptat in functie de copil. De pasiunile lui. Un sistem in care copilul poate sa invete relaxat, din placere si curioziate. Permanent stimulat. In fiecare zi.
Și mie-mi place mult ideea dar mi se pare foarte greu de aplicat, cel puțin mie și familiei mele. Cred că trebuie să ai mult timp liber (cel care decide să facă școală de acasă), disponibilitate, răbdare și un ajutor extern musai. În rest sunt întru totul de acord cu tine.
Exact cum spuneam si eu…nu e nici usor, nici comod. Din contra! Dar avantajele la final sunt incontestabile…
Buna, m_ar interesasi pe mine mai multe detalii daca se poate , la anul ar trebui sa imi dau fetita la scoala, idee care nu ma sperie, dar sistemul, abordul nu ma incanta, si as mai dori niste pareri, inainte de a lua o decizie. Se poate un nr de telefon ?
Merci frumos
Buna, Dana, sa stii ca foarte multe detalii nu am nici eu. Dar iti pot recomanda sa cauti un grup pe Facebook – se numeste Homeschooling in Romania – https://www.facebook.com/groups/175146356017446/ si am vazut ca se discuta lucruri in cunostinta de cauza. Succes si s-auzim de bine!