Calatori prin tara noastra. In vizita la Vidraru si Cetatea Poenari

#calatoriprintaranoastra

A fost prima vacanta de scolarita a Emei. Am petrecut-o impreuna. N-am vrut  sa o lasam nemarcata cum se cuvine. N-aveam cum sa nu profitam si noi de vacanta ei si sa petrecem niste timp impreuna. Quality time, cum i se spune acum. Timp in familie, cum ii spunem noi.

Pe scurt, impresii la cald dupa o saptamana de cutreierat:

1. Aproape 1500 km, 1500 de poze si multe locuri uimitoare bifate in agenda intr-o singura saptamana
2. Intentia a fost sa vedem si sa revedem locuri frumoase, sa-i aratam copilului si sa ne amintim si noi ce tara mare si uimitoare avem. Bifat!
3. Am visat toti trei la o saptamana cu trezit tarziu dimineata. N-a fost sa fie.
4. Am sperat toti trei sa lenevim zilele astea. Imposibil, cand iti propui in fiecare zi cate o alta destinatie.
5. Eram pregatiti moral pentru drumuri proaste, semnalistica slaba si locatii greu accesibile. Exact asa a fost.
6. Ne gandeam ca ar prinde bine sa avem zile cu soare, dar nicio secunda n-am visat la vremea de primavara pe care am avut-o.
7. Am crezut ca o sa fie obositor pentru Ema sa vada in fiecare zi alta destinatie. Gresit! Obositor pentru noi, super tare pentru ea!
8. Stiam ca timpul petrecut in masina trece greu pentru copii. Dar i-as ridica o statuie celui care a inventat jocuri pentru tableta si smartphone.
9. Nu ma gandeam ca un copil poate sa numere atat: a numarat curbele, indicatoarele, treptele de la cetatea Poenari, treptele de la Sighisoara, a numarat tasnitorile de la Zoo, chiar si afisele cu Ponta si Iohannis.
10. Ne-am intors acasa cu o colectie de amintiri, poze, plus 10 magneti de frigider, clepsidre, sare de la salina, bolovani din cetate…

Despre traseul detaliat, despre fiecare destinatie in parte, cu bune si rele, cu frumoase si uimitoare…o sa mai povestesc aici, pe rand, cat de curand. Astazi, incep cu finalul, cu barajul Vidraru & Cetatea Poenari, ambele la o distanta de nici 2 ore departare de Bucuresti.

Nu-mi propun sa le fac o prezentare ca la carte, nu e blog de turism. Daca as reusi totusi prin poze sa conving si numai pe cineva sa-si ia rucsacul, copilul si bocancii si sa plece la drum in weekend, e perfect!

Despre Cetatea Poenari, atat am de spus: sunt de urcat 1.480 de trepte prin padure, spre cetatea care mai este cunoscuta si sub denumirea de “Cetatea lui Tepes Voda”. Luati-va apa in rucsac, poate si ceva sandwichuri, incarcati-va bateriile voastre sa puteti urca, bateriile aparatelor si telefoanelor….si la drum. Eu am obosit pe la mijlocul urcusului, dar nu m-am lasat. Ema n-a comentat nimic. A numarat treptele. 1480. Pe TOATE! Pana sus! Cetatea, privelistea, panorama cu Muntii Fagaras si Valea Argesului, istoria, merita cu varf si indesat tot efortul.

Am fost si la barajul de la Vidraru – in topul primelor 5 din Europa. Stiam doar ca a fost dat în folosință în anul 1966, in rest nu prea am avut ce sa-i povestesc Emei. Am urcat pana la statuia lui Prometeu, cu fulgerul în mână, ca simbol al electricității. Evident, cel mai interesant punct al destinatiei, pentru Ema. Cum Transfagarasanul este inchis din 1 Noiembrie, n-am mai urcat pana la Balea, ramane pentru o alta excursie, de primavara cu soare.

In concluzie, frumoasa tara mai avem! Cu locuri care-ti taie rasuflarea, cu peisaje uimitoare, cu istorie, cu povesti, cu legende, cu orase prin care-ti face placere sa cutreieri…Pacat de tara asta a noastra, in care turismul are doar mici zvacniri, prea mici si prea incoerente.