SPOTLIGHT – Editia 3 – NU trebuie ratat!
Festivalului Internațional al Luminii SPOTLIGHT înseamnă 22 de instalații de artă, 4 zile de festival, 9 țări participante, video mapping-uri pe clădiri emblematice din București, 7000 mp de expoziție.
Oameni buni, se petrec atat de rar lucruri uimitoare in Bucuresti, avem atât de rar sentimentul că trăim într-o capitală europeană, încât eu zic că NU TREBUIE RATATĂ o astfel de ocazie, atunci când o avem. Bucureștiul arată senzațional zilele astea, credeți-mă! Și duceți-vă să vă convingeți singuri!
Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight a inceput joi, pe o vreme deloc prietenoasa si o să țină până duminică, 23 aprilie.Orgaizatorii spun asa: cu o nouă ediție ce reinterpretează peisajul urban bucureștean prin intermediul artei digitale și multimedia. În fiecare zi de festival, de la ora 20:30 la 23:00, Calea Victoriei devine pietonală între Muzeul Național de Artă al României și Splaiul Independenței, unde peste 20 de instalații, proiecții și sesiuni de video mapping transformă zona într-un gigant spațiu expozițional.
Eu zic mai simplu: ieșiți din case, cu cei mici de mână și plimbați-vă pe Calea Victoriei. Se anunță vreme bună zilele astea.
Este a treia ediție și eu le-am urmărit ca un copil de Crăciun pe fiecare în parte, cu plusuri și minusuri, dar cu o încântare și un entuziasm incredibil. E un festival al luminilor, al bucuriei că trăim în București și al mândriei că se pot întâmpla lucruri senzaționale și la noi!
Printre noutățile ediției din 2017, Art Safari este prezent la Festivalul Internațional al Luminii de la București cu reproduceri după Ștefan Luchian, ce vor putea fi admirate pe clădirea Grand Hôtel du Boulevard.
O altă premieră o reprezintă cei de la MotionLab, nominalizați anul trecut în competiția celui mai mare festival al luminii din lume, The Circle of Light Festival. Mobius Gallery va expune o instalație de artă în Piața Națiunile Unite, iar muzicianul și artistul vizual Tom Brânduș este inclus în festival cu două instalații multimedia, create de Sylenz Media. Portofoliul celei de-a treia ediții Spotlight este completat de artiști din Germania, Ungaria, Slovacia, Finlanda, Cehia, Polonia, Franța și Austria. Dintre artiștii români prezenți în festival mai amintim Mindscape și Les Ateliers Nomad.
Partenerii internaționali Spotlight 2017, Festivalul Internațional al Luminii din Berlin și Signal Festival din Praga, vor fi prezenți în festival cu instalații și proiecții din Austria, Slovacia, Finlanda și Germania.
Haideți să ne întâlnim pe Calea Victoriei și în seara asta și mâine seara! SPOTLIGHT e doar o data pe an, nu trebuie ratat, serios vorbesc!
Foto: Toate pozele sunt din ziua 1 – joi și sunt preluate de data asta de pe contul FB al Spotlight, având credit foto pentru @Alberto Groșescu și ©Petru Ivu. Nu m-am putut prezenta cu pozele mele tremurate de ploaie și mâini emoționate, le păstrez pentru uz intern 😉 ….dar sper să revin!
Cititi si impresiile noastre de la edițiile precedente: