10 sfaturi pentru o vacanță reușită cu cei mici

10 sfaturi pentru o vacanță reușită cu cei mici

Se poate să ai și vacanță și copii în aceeași propoziție? Asta-i întrebarea! 

….aș vrea să agreem încă de la început că nicio vacanță cu cei mici n-o să mai fie ca cele pe care ni le amintim noi de pe vremuri, ca-n studenție sau ca atunci când colindam fără vreo țintă anume, doar ca să ne simțim bine și atât, fără nicio altă grijă sau responsabilitate. NIMIC. Doar noi, distracție fără limite și-atât! 

La fel cum ‘’iarna nu-i ca vara’’, așa nici vacanțele cu cei mici nu sunt ca cele de pe vremuri, când n-aveam agățate de noi decât gențile, nu și copiii și trolerele și ursuleții de pluș și câte și mai câte.

Dacă plecăm la drum cu așteptări realiste, dacă ne organizăm din vreme, dacă respectăm câteva reguli ce probabil se învață în timp…atunci lucrurile se simplifică considerabil.

Despre vacanțele noastre am povestit de curând la Radio Itsy Bitsy și m-am simțit tare bine.
Așa că am adunat astăzi pe blog ‘’10 secrete‘’ ale voiajelor noastre, despre care am apucat să povestesc la radio, plus alte câteva.

Un soi de recomandări, lucruri & lecții învățate de noi de ani în care am plecat cu Ema în multe locuri.
Nu e un ghid al succesului, pentru că fiecare familie e unică și are propriile așteptări & planuri de vacanță. Dar sunt sfaturi din care probabil mulți vor găsi câte ceva de cules și trecut pe lista scurtă:

  1. EVITAȚI DRUMURILE LUNGI!

    Noi asta facem. Decât să auzim de 100 de ori, ‘’Cât mai e? ‘’, ‘’Mai avem mult? ‘’, ‘’Unde e hotelul‘?’, preferăm să organizăm vacanța, weekend-ul, deplasarea…din bucăți mici, așa încât să nu o supunem pe Ema…și nici pe noi, la drumuri obositoare și întrebări obsesive pentru urechile părinților.
    În plus, oricând reușim, alegem avionul în loc de mașină, mai ales când plecăm din țară.
    Și-așa zilele de concediu sunt mai puține decât ne-am dori, așa că eficientizăm cât putem timpii.

  2. PREGĂTIȚI-VĂ DE DRUM!

    Asta înseamnă să avem un soi de ‘’kit ‘’ de călătorie, cu lucruri pentru distragerea atenției la drum lung, ce funcționează și pentru mașină și pentru avion.
    Jocuri, cărți, muzică etc., cu siguranță fiecare părinte știe cam ce jucării îi plac celui mic și cum îi pot distrage atenția de la monotonia drumului.
    Nu mai zic că la noi, când mergem cu mașina, Ema ne face tot soiul de spectacole de cântece & teatru, care ne țin pe toți ocupați cu vârf și îndesat. Mai mult, are episoade în care numără mașinile care merg din sens invers, numără curbele, numără bornele de kilometraj etc.

  3. PLANIFICAȚI EXCURSIILE & DEPLASĂRILE DIN TIMP!

    Ce înseamnă asta?
    Să vă interesați ce program de vizitare există la obiectivele pe care le aveți în agendă (cetăți, parcuri, muzee etc.), să încercați să vă faceți rezervări din vreme, să vă luați bilete din timp, să evitați cozile & aglomerația, care pot strica dispoziția de vacanță.
    Până la urmă, cui îi place să stea la cozi și să-și piardă timpul așteptând? Nici nouă, adulților, nici copiilor, asta-i clar!

  4. FACEȚI UN PROGRAM ECHILIBRAT CU VIZITE & RELAXARE!

    În orice familie, e clar, interesele sunt diferite. De exemplu noi la Munchen aveam atâtea opțiuni ( copilul voia la parc de cățărări, tatăl la muzeul BMW, eu la turnuri panoramice), așa că fiecare trebuie să facă unele compromisuri și să stabiliți împreună punctele de atracție & de vizitat. 
    Cât despre cei mici, e clar că trebuie sărite muzeele de artă deocamdată și incluse în program obiective pe ‘’înțelesul ‘’ lor.
    Mai mult, puteți implica și copiii în planificara traseului. Noi mergem cu Ema la cetăți, castele, parcuri de distracție & aventuri, saline, grote sau peșteri…unde încercăm să-i povestim pe limba ei legende & să-i stârnim curiozitatea prin povești și informații din istorie, geografie etc.

  1. ALEGEȚI UN ANTURAJ POTRIVIT!

    După ani de excursii & vacanțe în tot felul de combinații, cred că la noi soluția câștigătoare este de 2 sau maxim 3 familii, care NEAPĂRAT trebuie să aibă copii într-un ‘’segment ‘’ de vârstă compatibil cu al copilului nostru.
    Ăsta e un mare secret al vacanțelor reușite: copiii se joacă, părinții se relaxează.

  2. REZERVAȚI DIN TIMP!

    Puțină organizare nu strică, ba din contră!
    Dacă puteți anticipa când vă luați concediu, vacanțele principale trebuie gândite și rezervate cu cel puțin 6 luni înainte.
    Asta dacă vreți să aveți prețuri bune, discounturi de early booking și mai ales….să găsiți locuri de cazare fix acolo unde vă doriți!
    Mai mult, dacă puteți să mergeți în extrasezon, sigur există o serie de avantaje pe care trebuie să le luați în considerare. Am povestit AICI despre experința noastră de turiști de extrasezon, în România. 

  3. NU LUAȚI MULTE BAGAJE!

    Despre lista noastră de vacanță am povestit AICI.  E clar că trebuie niște lucruri esențiale, precum trusa de medicamente, costume de baie, acte, bani. Nu uitați nici de asigurările de sănătate, neapărat, dacă plecați în altă țară!
    Dar nu luați prea multe haine, nu cărați inutil lucruri de care nu aveți nevoie și pe care le găsiți la îndemână oriunde v-ați duce. E mult mai ușor să ai de împachetat puține lucruri, decât să iei în valiză jumătate de casă…inutil.
    Valabil și pentru jucăriile copiilor: nu luați decât câteva, nu umpleți un rucsac de jucării. Și neapărat, dacă îi lăsați pe ei să și le pregătească, aruncați-vă un ochi critic pe selecția lor. Va merita!
    Sfatul ăsta e cu atât mai util dacă mergeți într-un circuit și schimbați locurile de cazare de la o noapte la alta.

  4. ATENȚIE LA CHELTUIELI!

    Mesajul este valabil pentru mici & mari. Tentațiile sunt mari și dese, suvenirurile sunt la tot pasul, reducerile din magazine pot fura ochiul, nu mai zic ce copiii care văd & cer aproape din 5 în 5 minute.
    Așa că eu recomand să stabiliți un buget de cheltuieli și să încercați să îl respectați, pe cât posibil.
    Mai mult chiar, pentru copiii mai mari, cum este Ema, eu zic că le puteți stabili un buget de vacanță – bani pe care să îi dați lor direct să aibă grijă cum și-i împart și cum îi cheltuiesc.
    La noi a funcționat…câteva zile, pănă când a apelat și la rezervele ei secrete și apoi s-a împrumutat la noi. Dar…încet încet, sigur vor învăța și cei mici că banii trebuie apreciați și cheltuiți cu cap.

  5. ATENȚIE – CE VI SE POTRIVEȘTE: HOTEL, PENSIUNE SAU CASĂ DE VACANȚĂ?

    Aici depinde foarte multe de ceea ce vă doriți și ceea ce vi se potrivește ca și familie și grup de vacanță.
    În plus, ca să poți face comparație în cunoștință de cauză, trebuie ca în timp să le testați pe toate, să vedeți ce vă place mai mult, cu plusuri și minusuri.
    Un lucru e clar: soluție perfectă nu există!  
    Despre case de vacanță am povestit eu AICI.  A fost una din cele mai reușite vacanțe de până acum, într-o locație superbă, cu o panoramă superbă. Însă dacă vă place să fiți servit și dimineața să găsiți micul dejun pregătit și cafeaua aburindă…se poate să nu fie cea mai bună alegere.  
    Așa că faceți ședință de familie și analizați și decideți împreună ce vă doriți și care sunt opțiunile! Citiți cronici, forumuri, experiențe ale altora, pentru a evita situații neplăcute!

  6. RELAXAȚI-VĂ!

    Asta e cel mai important! Vacanțele trebuie să fie despre distracție & relaxare, nu despre nervi sau stres.
    Nu vă stricați concediul sau vacanța de la mici episoade care pot să vă dea ziua peste cap!
    Nu contează nici că uneori mâncarea vine prea târziu, nici că cel mic miorlăie, nici că la piscină e mai haos decât voiați….și tot așa.
    Concentrați-vă pe jumătatea plină, pe ce merge bine și frumos, pe locurile unde ajungeți, pe priveliștile unice…astea sunt cele mai importante. Cu astea rămânem peste ani, cu amintirile frumoase, asta trebuie să faceți: să colecționați amintiri!

Cam astea sunt…așa, la prima strigare, sfaturile pentru vacanțe reușite. Voi aveți vreo altă recomandare sau sfat să ne dați? Că poate învățăm unii de la ceilalți…să nu greșim de două ori la fel!


 

Gasiti pe Blog in Tandem sugestii și inspirație pentru destinatii de familie: 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.