5 provocări ale studenților care studiază în străinătate
Peste 50.000 de studenți care aleg să-ți facă studiile în afara României.
Iar numărul este în creștere an de an. Nu-mi propun acum să vorbim despre motivele și argumentele care-i fac pe studenți să plece să studieze la universități din afara țării. E un fapt. Se întâmplă.
Mulți își doresc să plece să studiez în afara țării. Ba chiar se organizează târguri de specialitate, unde vin universități de top să ne ‚agațe‘ studenții sau elevii în ani terminali.
Da, unii își doresc experiențe noi, alții vor să experiementeze, alții pleacă fix cu gândul să nu se mai întoarcă. Oricum ai da-o, să studieză în afara țării e o experiență de viață unică!
Să studiezi într-o limbă diferită, să fii înconjurat de profesori și colegi din alte culturi, să socializezi permanent cu oameni ce au crescut cu principii diferite, până la urmă sunt numai experiențe din care ai de învățat.
Există și probleme, sau e totul lapte și miere? Există!
Dar dacă cu toții, părinți & copii, sunt conștienți de ele, există și soluții.
Am adunat astăzi, din experiențele celor aflați la studii, cele mai frecvente 5 probleme & provocări pe care le au studenții ce merg în străinătate la studii:
-
Panica unui nou început
Da, ți-ai dorit să ajungi acolo. Ai luptat pentru asta! Ai învățat, ai dat examen, interviu, ai avut un plan bine pus la punct și ai ajuns student unde-ți doreai. Uau!
Dar în prima săptămâna…și în prima noapte singur/ă, te vei întreba: CE CAUT EU AICI? Ce caut eu printre atâția străini? Oare o să mă adaptez vreodată? Sau poate e mai bină să mă întorc acasă, printre ai mei?Există soluții!
Ieși din cameră și intră în vorbă cu oamenii din jur. Nu sta izolat, gândește-te că mulți din cei pe care-i vezi în jur, au și ei problemele tale. Și ei sunt într-o țară străină și e posibil să se simtă singuri!
-
Dificultățile de exprimare
Chiar dacă ți-ai luat cu brio IELTS sau TOEFL sau alte teste de engleză/ franceză/ spaniolă etc., e clar că o să vină momentul în care o să folosești total aiurea un cuvânt sau o frază.
La fel cum e clar dă o să vină momentul în care n-o să înțelegi o iota din ceea ce spune cineva. O să ai momente de frustrare, de neliniște, o să-ți pui întrebări dacă vreodată o să ajungi să vorbești perfect și să înțelegi ce spune oricine.Există soluții!
Nu lua totul în tragic. O să vezi că de fiecare dată când greșești, ceilalți se amuză, dar fără răutate sau superioritate. Ba chiar te vor corecta prietenos și vei avea numai de învățat în timp, e clar!
-
Dorul de casă
Greu de crezut, dar odată ajuns în altă țară, într-un mediu total diferit, lucrurile sunt altfel decât îți imaginai.
Ți se face dor de familie, de prieteni, de mâncarea ta preferată, de câinii de pe stradă, de mirosul de pe casa scării și câte și mai câte.Există soluții!
Ca să nu-ți iei câmpii, poți să te înscrii în diverse cluburi extra școlare, să mergi la dans, să socializezi, să te plimbi, să decoperi locuri. Poți chiar să-i suni pe cei dragi și cu siguranță vocile lor te vor calma, măcar o vreme.
E foarte important să stai cât mai departe de rețelele sociale și să-ți piezi ore în șir uitându-te pe pozele de acasă. Asta mai degrabă îți răscolește dorul de casă, decât să ți-l domolească!
-
Problema cazării & acomodării
Ți-ai imaginat că o să stai într-un campus de poveste, unde totul arată ca-n filme. Dar defapt, ai ajuns într-o cameră îngrămădită, pe care o împarți cu cineva cu care n-ai mai nimic în comun.
Ai vrea să te muți, dar nu știi zonele, nu știi de unde să începi căutările și nici nu ai încredere că te-ai descurca să plătești taxele.Există soluții!
E normal să simți asta, este dificil să ai un nou început. Nu e totul roz, dar nici negru. Răbdare! Se rezolvă în timp! Vei ajunge să cunoști colegii, să vezi ce alte opțiuni de cazare există și poate chiar să-ți iei un part time job și să te muți undeva unde să fie fix pe gustul tău.
-
BANII, BANII, BANII
Asta e de departe cea mai gravă problemă a majorității studenților străini. Nu numai că trebuie să te adaptezi la o nouă monedă, dar apar taxe de care habar nu aveai.
Apar cheltuieli legate de costurile administrative, taxe la bibliotecă, manuale, ieșiri în oraș. Muuult peste așteptări. Evident că mai mereu rămâi fără bani.Există soluții!
Sfatul nr.1 este să încerci să ai un buget de rezervă! Dar dacă ajungi să-l consumi și pe el, atunci, ai grijă să ai părinții de partea ta. Cât ești la studii, e clar că cei de-acasă încă te mai sprijină. E bine să stabiliți din vreme cum îți pot trimite bani.
Ai auzit de Transfer Go? Se pare că este una din soluțiile cele mai la îndemână!
TransferGo este un serviciu de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să transfere bani, cu taxe mai mici decât cele percepute de bănci. În plus, e foarte simplu de folosit: iti trebuie doar card (sau internet banking) si internet…și gata! Mai mult, dacă recomandați serviciul TransferGo unui prieten, puteți câștiga 20 de lire pentru fiecare recomandare. Sună bine, nu? Detalii pe site-ul Transfer Go.
Și lista ar putea continua. Pentru că atunci când pleci de-acasă, dintre prieteni și cunoscuți și te trezești departe de familie, e clar că apar și probleme de adaptare.
Studenții din străinătate au mai povestit și de zilele de început când ai senzația că tehnologia îție potrivnică și nimic nu funcționeză cum ar trebui.
Apoi mai sunt adaptarea la o climă diferită, zilele în care nu înțelegi obiceiurile locului și te simți total străin, neaparținând locurilor unde ai ajuns.
Plus zilele pline de temeri și ușoare nostalgii sau deprimare…și uite așa avem tabloul realist al unui student care merge la studii în afara țării.
Dar, pentru fiecare problemă, există și soluții. Asta-i partea cea mai bună!
Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:
- Dr. Demartini: Nu mai puneți etichete copiilor
- Oana Moraru: Aș lua copiii acasă, să-i feresc de părinții lor
- Oana Moraru: Temele pentru acasă nu se negociază
- Cursurile de engleză de la British Council
- Dr. Psiholog Laura Markham ne invata cum sa profitam de preadolescență
- 30 de întrebări utile, să aflăm ce au făcut cei mici la școală…fără să întrebăm direct
- 70 de subiecte de discutat la cina, in familie
- 11 motive dovedite stiintific pentru a petrece timp afara
- 6 sfaturi de la cercetătorii Harvard, pentru a crește un copil bun
- 10 alternative la NU-urile pe care copiii le aud zilnic