10 lecții și sfaturi după o zi în care am spus doar DA
Cum a fost provocarea de a spune doar DA o zi întreagă?
Pentru mine, ca părinte, a fost…provocator, obositor, UTIL.
Pentru Ema, a fost…relaxant, frumos, DISTRACTIV.
Până la urmă, fix asta este diferența dintre noi: eu iau deseori lucrurile prea în serios și pierd mare parte din farmec, iar ea le ia cu naturalețea tipică unui copil care vrea doar să se distreze.
Provocarea primită a plecat de la faptul că eu și restul părinților spunem mult prea des, nejustificat de des…NU! Din obișnuiță, din teamă, din comoditate, din viteză, din plafonare…spunem NU. Punem bariere, chiar și atunci când nu este cazul. Știrbim autonomia copiilor fără să ne dăm seama, pierdem timp de calitate fără să realizăm, dărâmăm fără să vrem, ne îndepărtăm de copii fără să ne dorim.
De ce fac eu asta? Habar n-am! De ce spun așa de des NU?! Cred că am devenit mult prea ancorată în realitatea de zi cu zi, în rutina care nu mă lasă să testez și drumuri neștiute.
Cred că mi-e mai comod să spun NU, mai rapid, mai sigur pentru mine, ca părinte.
Am acceptat provocarea…cu ceva teamă. O zi întregă fără NU?
Asta însemnă o zi întregă fără reguli, fără ordine, o zi în care totul se poate schimba, rutina dispare, regulile se evaporă!
Ce-am învățat din experiența asta, din ziua în care am spus numai DA? Plus ceva sfaturi pentru voi, cei care v-ați propus să organizați acasă la voi o zi din asta…a provocărilor:
-
Copiii nu-și doresc lucruri complicate.
În principiu…vor să fim împreună și să ne jucăm împreună!
-
Chiar dacă de multe ori regulile casei sunt agreate împreună…ele nu sunt tocmai pe placul copiilor.
De ex. a rezultat clar că Emei nu-i place să-și facă ordine în cameră, nu-i convine regula de a nu mânca atunci când se uită la TV sau aceea de a nu se uita la TV decât după ce-și termină lecțiile.
-
Copiii iubesc jocurile, joaca și distracția!
Ema a uitat total de școală și de teme în ziua asta de luni, când am răspuns provocării zilei fără NU. I s-a șters totul cu buretele și a făcut un program fix cum i-ar plăcea să fie fiecare zi. Cu muuultă distracție, TV, film, înghețată, jocuri.
-
Zilele DIFERITE sunt mult mai distractive decât aș fi crezut.
Mai mult, orice evadare din rutina zilnică e binevenită!
-
Viața merge mai departe și dacă noi rupem rutina zilnică!
Nu s-a oprit Pâmântul, chiar dacă eu m-am dus la film în cursul săptămânii, chiar dacă Ema s-a culcat mai târziu cu 30 de minute și dacă eu n-am avut timp să pregătesc cina. Luăm prea în serios lucrurile astea…și uităm să ne relaxăm și să trăim în prezent!
-
Sfatul meu: să nu-i anunțați pe copii când vă hotărâți să organizați o zi numai cu DA.
Propuneți-vă voi, ca părinți, să spuneți DA o zi întregă.Încercați să pară NORMAL și veți vedea că cei mici nici n-au cereri prea complicate. Eu am anunțat-o pe Ema, iar asta s-a transformat pentru ea într-un maraton al probelor pentru mine.
-
Dacă alegeți să îi anunțați pe copii că veți face o zi doar cu DA, negociați să obțineți ceva la schimb și voi ca părinți!
Eu de exemplu am obținut o zi în care EMA va spune doar DA la toate provocările mele! Dreptate și egalitate, nu?!
-
Puneți limite și stabiliți clar regulile jocului, înainte să înceapă ziua!
De ex. fără cumpărături! Ema sigur ar fi vrut să ne oprim într-un magazin de jucării. Mai mult, excludem orice probe care să implice vreun pericol sau vreo provocare fizică nesigură.
-
Alegeți o zi de weekend pentru jocul ăsta!
Eu am ales o zi de luni și nu a fost cea mai fericită alegere. Am rămas în rumă cu temele, cu mîncarea, cu treburile casei, cu proiectele la care lucram etc. Cred că e mult mai relaxant să faci asta într-o zi de vineri, sâmbătă sau duminică.
-
Organizați o zi doar cu DA, atunci când sunteți pregătiți!
Asta înseamnă să fiți relaxați, să nu aveți o listă cu treburi ce trebuie bifate, mâncare de făcut, rufe de spălat. Ideea este să vă dedicați copilului și distracției…nu să stați cu ochii pe ceas, să fiți contra timp și chiar să începeți să puneți limite nejustificate. N-are rost, pierdeți toată distracția! Așa că… atenție ce zi alegeți!
În rest…n-am alte sfaturi. Doar impresii!
Important este că a fost o zi DIFERITĂ, că ne-am distrat, că am colecționat împreună amintiri frumoase într-o zi plină de DA!
Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:
- 100 de lucruri de făcut înainte de a împlini 6 ani
- Fericirea e ingredientul esențial pentru fiecare dascăl
- 30 de întrebări utile, să aflăm ce au făcut cei mici la școală…fără să întrebăm direct
- 70 de subiecte de discutat la cina, in familie
- 11 motive dovedite stiintific pentru a petrece timp afara
- 6 sfaturi de la cercetătorii Harvard, pentru a crește un copil bun