Se deschide VITRINA CU MESERII

Se deschide VITRINA CU MESERII

Ta, na, na, cu surle, trâmbițe și entuziasm, vă prezentăm: Vitrina cu Meserii, cel mai nou proiect Blog in Tandem. 

Poftiți, poftiți, vitrina noastră este deschisă pentru părinți, cadre didactice, dar în primul rând pentru copii!

Vitrina cu Meserii asta își propune, să le prezinte copiilor o lume la care nu au acces în mod normal! Pentru a le dezvălui lucruri pe care nu le învață la școală.

Meserii diferite, fel de fel, unele cunoscute, altele de care doar au auzit, dar despre care nu știu mare lucru.  
Vitrina cu Meserii va aduce aici, săptămână de săptămână, oameni pasionați de meseriile lor, care au reușit în viață.

Ce vrei să te faci când vei fi mare? – asta-i întrebăm mai mereu pe cei mici.

Poate viseaza să fie compozitori, arhitecți sau poate floriști, artiști, cofetari, actori? Sau poate…încă nu și-au dat seama ce vor să se facă atunci când vor crește!

Unii au talent încă de mici, alții au înclinații sau pasiuni. Clar, însă, mulți copii și adolescenți se simt DEBUSOLAȚI. Presați să facă alegeri. Neinformați.  Nepregătiți să răspundă la întrebarea Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Cum să alegi, fără să știi ce te așteaptă? Cum să decizi ce meserie îți dorești, dacă nu știi ce implică? Cum să mergi înainte și să visezi frumos, dacă nu știi ce abilități ți-ar trebui, ce studii ți-ar prinde bine, ce pași ți-ar fi utili?

Învață la școală teorie abstractă, deseori neancorată în realitate. Memorează lucruri inutile.
Copiii noștri s-au născut în era digitală. Școlile nu ar trebui să mai fie doar despre a citi, a învăța și a socoti…ci și despre programare, coduri, tehnologie.
Copiii noștri trebuie pregătiți pentru viitor!

Abilitățile digitale evoluează și au deja impact major asupra așa-numitele meserii „tradiționale”: 90% din locurile de muncă necesită deja competențe de bază în domeniul TIC, potrivit unui sondaj realizat de Comisia Europeană în 2017.

Tocmai de aceea, la VITRINA cu MESERII, proiect susținut de ORANGE,  vom aduce aici, săptamânal, oameni dedicați, pasionați.
Oameni care să explice ce înseamnă aceste meserii, ce implică, ce drum profesional ar putea fi urmat, ce abilități îți trebuie, ce înseamnă de fapt o zi de muncă!

VITRINA CU MESERII își propune să fie o serie educativă și utilă, dar cel mai important: SĂ VĂ INSPIRE pe voi, cei care ne priviți!
Nu uitați, în fiecare joi, fiți cu ochii pe noi!


 

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

There are 2 comments for this article
  1. Pingback: Vitrina cu Meserii prezintă Meseria de Învățătoare - Comunitatea Bloggerilor din Romania
  2. Pingback: Vitrina cu Meserii prezintă Meseria de Business Analist - Comunitatea Bloggerilor din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.