6 ore petrec online, zilnic, în weekend, jumătate din copiii din România

6 ore petrec online, zilnic, în weekend, jumătate din copiii din România

Da, ați citit bine: 6 ore online, zilnic! Atât petrec aproape jumătate din copiii din România, în weekend-uri sau în zilele libere.

Mai mult de un sfert (27,3%) dintre copiii din România petrec peste șase ore online, dacă sunt într-o zi de școală, iar procentul acestora crește la 48,3%, dacă sunt într-o zi de final de săptămână sau de vacanță, o arată datele Salvați Copiii atrage atenția asupra modului în care utilizarea Internetului de către copii are efecte directe asupra stării lor emoţionale şi a performanţelor sociale şi şcolare.

Luna asta a apărut Studiul privind utilizarea Internetului de către copii, realizat de Salvaţi Copiii, în cadrul proiectului Ora de Net. E multă informație acolo, utilă pentru părinți, profesori, autorități, o să vedeți dacă deschideți linkul de la finalul articolului.

Dar eu am sintetizat mai jos tot ceea ce mi s-a părut uimitor, din punctul de vedere al unui părinte. Cee ace mie mi-a ridicat semne de întrebare, m-a pus pe gânduri și sigur, ca mine…sunt mulți dintre voi, cei care ne citiți.

  • Aproape toți copiii au cont pe rețelele sociale, fie Facebook, You Tube sau Instagram. 
  • Mai mult de jumătate dintre copii au fost deranjați, supărați, șicanați de cineva, în timp ce erau online 
  • Aproape jumătate dintre copii încearcă să-și rezolve conflictele online singuri, fără să apeleze la cineva. 
  • 4 din 10 copii postează online informații personale 
  • Aproape jumătate dintre copii verifică foarte rar valoarea de adevăr a informațiilor citite online.
  • 4 din 10 copii respondenți afirmă că au văzut sau primit mesaje cu conținut sexual în mediul virtual.
  • 9 din 10 copii afirmă că petrec timp online în pauze iar 4 din 10 copii intră online, pe ascuns, în timpul orelor de curs
  • 4 din 10 copii se joacă online 

 

PREZENTA pe INTERNET

  • 96,1% dintre copii accesează Internetul folosind telefonul mobil smart.
  • 99,3% dintre copii declară că au un profil pe o rețea socială.  
  • 96% dintre respondenți afirmă că utilizează Facebook.
  • 91% dintre copii afirmă că au un cont pe Youtube
  • Instagram este a treia rețea utilizată, 81% dintre respondenți având un profil.
  • 27% dintre respondenți afirmă că, într-o zi obișnuită de școală, petrec peste 6 ore online sau își verifică constant dispozitivul de pe care navighează
  • În cazul unei zile libere, fie că vorbim de sfârșitul de săptămână sau de vacanță, 48,3% dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online.
  • 40% dintre copii spun că se întâmplă foarte des sau destul de des să navigheze fără un scop anume

RISCURI în UTILIZAREA INTERNETULUI

  • 54% dintre copii spun că s-a întâmplat ca cineva sa îi deranjeze sau să ii supere în timp ce vorbeau pe Internet, procentul fiind semnificativ mai ridicat în rândul fetelor și elevilor de liceu.
    • Mi-au fost trimise mesaje supărătoare sau jignitoare – 70%
    • Am fost exclus dintr-un grup sau dintr-o activitate de pe internet – 31%
    • Au fost postate mesaje supărătoare sau jignitoare despre mine pe internet – 15%
  • 25% dintre copii menționează că au fost deranjați sau supărați de persoane cunoscute pe Internet.
  • 46% că au încercat să rezolve conflictul pe cont propriu.
  • 43% dintre copii afirmă că postează online informații personale precum fotografii, adresa la care locuiesc, locurile unde merg. Procentul celor care afirmă că postează fotografii în care se vede clar fața este semnificativ mai ridicat.
  • Mediul online reprezintă principala sursă de informare a copiilor respondenți, urmată de discuțiile în grupul de egali și cele cu părinții sau profesorii.
  • 47,6% dintre copii afirmă că verifică uneori, rar sau deloc valoarea de adevăr a informațiilor citite online.
    • cele mai relevante surse de informații sunt considerate Youtube și Wikipedia, urmate de Facebook și Instagram.
  • 61% dintre respondenți spun că s-au simțit inconfortabil ca urmare a ceva văzut pe Internet, semnificativ mai multe fete și elevi de liceu.
  • 43% dintre respondenți afirmă că au văzut sau primit mesaje cu conținut sexual în mediul virtual.
  • 22% dintre copii spun că au văzut sau primit mesaje cu caracter sexual zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână.
  • Aproape jumătate dintre copiii care au avut acces la mesaje cu conținut sexual spun că le-a fost trimis personal un astfel de mesaj și aproape 20% că li s-a cerut o fotografie sau o înregistrare video în care să își arate părțile intime
  • Doar 6% dintre copii spun că au discutat cu cineva despre acest episod,

Internetul în context educațional

În același timp, Internetul reprezintă o resursă, fiind folosit de către copii pentru a învața lucruri noi, a-și consolida cunoștințele și a-și dezvolta abilitățile. Întrebați ce anume le place să înveţe folosind Internetul, majoritatea copiilor menţionează lucruri care îi pasionează, despre care nu se vorbeşte la şcoală şi care au o aplicabilitate în viaţa reală. Caracterul interactiv al informaţiei, posibilitatea de a folosi suport video sau audio şi faptul că este facil reprezintă principalele motivaţii pentru care copiii aleg să înveţe online.

  • 73% dintre copiii respondenți spun că folosesc Internetul la școală.
  • 87,4% dintre copii afirmă că petrec timp online în pauze iar 40% că o fac, pe ascuns, în timpul orelor de curs

Jocurile

  • 63,5% din respondenți afirmă că se joacă online, semnificativ mai mulți băieți și elevi de gimnaziu.
  • 43% dintre copiii care spun că se joacă online menționează, întrebați numele jocului, „Grand Theft Auto” sau „Counter Strike”, ambele implicând violență și fiind destinate exclusiv publicului adult.
  • 39% dintre respondenți care spun că se joacă online menționează „Minecraft”, un joc cu o valoare educațională crescută,

Internetul și starea de bine emoțională a copiilor
Ce fac copiii noștri pe internet

  • Respondenții care afirmă că petrec peste 6 ore online, fie că vorbim de o zi de școală, fie că vorbim de o zi liberă. Acești copii:
    • sunt semnificativ mai nemulțumiți cu privire la viața lor din prezent;
    • sunt semnificativ mai nemulțumiți de relația cu părinții, prietenii și profesorii;
    • consideră într-o măsură semnificativ mai redusă că activitățile de zi cu zi au sens și sunt mai puțin optimiști cu privire la viitor;
    • afirmă că au fost mai puțin relaxați în ultimele două săptămâni și sunt mai nemulțumiți de deciziile luate.
  • Respondenții care afirmă că s-a întâmplat „des” și „foarte des” să nu mănânce sau să doarmă pentru a sta pe Internet, că nu s-au simțit în largul lor când nu puteau naviga pe Internet, că au petrecut timp online fără un scop specific, că au petrecut mai puțin timp cu familia sau prietenii pentru a sta pe Internet etc. sunt caracterizați de niveluri semnificativ mai scăzute ale indicatorilor stării de bine emoționale măsurați

Recomandări pentru părinți:

  • Informarea cu privire la oportunitățile și riscurile pe care le implică accesarea Internetului și folosirea dispozitivelor mobile de către copii.
  • Păstrarea unei relații de comunicare deschisă cu copilul și gestionarea situațiilor dificile sau de risc pe care acesta le întâlnește online într-o manieră calmă, evitând blamarea, rușinarea sau învinuirea copilului.
  • Adoptarea unui comportament echilibrat în folosirea Internetului și a dispozitivelor mobile care să servească drept model pentru copil.
  • Negocierea și stabilirea unor reguli de utilizare și comportament pe Internet, împreună cu copilul.
  • Oferirea copiilor de alternative în petrecerea timpului liber.

Recomandări pentru cadrele didactice

  • Participarea la activități de informare, conferințe, cursuri de formare, programe de formare continuă în domeniul protecției copilului în mediul online.
  • Folosirea Internetului, dispozitivelor digitale și aplicațiilor software în actul educațional. Consultarea și implicarea elevilor în dezvoltarea planurilor de lecții și activităților educaționale.
  • Informarea elevilor cu privire la riscurile asociate folosirii Internetului.
  • Menținerea unei comunicări deschise și dezvoltarea unui parteneriat cu părinții elevilor în vederea evitării situațiilor de risc și creșterii gradului de utilizare a Internetului în scop educațional.

Studiul Salvați Copiii a fost realizat pe baza chestionarelor completate de 1.156 de copii, cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, inclusiv.

Perioada de desfășurare a cercetării de teren: aprilie – septembrie 2018.

Cercetarea integrală poate fi găsită aici: https://bit.ly/2BFXadm

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: Implicarea copiilor în activitățile școlare prezice succesul în viață - Comunitatea Bloggerilor din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.