Școala nu se face doar între patru pereți
Se vorbește mult despre programul încărcat al copiilor noștri, care ajung ca zilnic să aibă școală, teme, activități extrașcolare, cluburi, majoritatea orientate spre dezvoltarea lor academică.
Cluburi de șah, de matematică distractivă, de informatică, robotică, limbi străine și câte și mai câte.
Școala se face 4-5 ore, în interior. Apoi cursurile extrașcolare tot în spații închise. Drumurile sunt de multe ori cu mașina.
Așa ajung copiii noștri să stea maxim 30 de minute din 24 de ore afară, zilnic.
Cât despre școală, se știe, aici drumul e lung și sunt multe de îmbunătățit. Am putea, de pildă, să luăm exemple de al alții, care permanent preocupați de educație și dezvoltarea sistemului.
În UK, de exemplu, se fac eforturi susținute pentru adaptarea curriculei, așa încât o parte din orele de școală să se desfășoare AFARĂ. Nu între patru pereți, ci AFARĂ!
Să se insereze periodic, în programul școlar, ore care să poată fi făcute în spațiu deschis, în parcuri, în pădure, la aer liber.
Cum au ajuns la direcția asta? Ca la carte, având studii, date și statistici.
Cercetările au arătat că educația este un factor determinant pentru sănătatea viitorilor adulți.
Dar educația nu se referă doar la lecții din interiorul celor patru pereți ai unei săli de clasă.
Mediul în aer liber încurajează abilitățile practice, cum ar fi rezolvarea problemelor și negocierea riscurilor, atât de importante pentru dezvoltarea copilului.
Totuși, din păcate, oportunitățile copiilor de a petrece cât mai mult timp în mediul natural scad pe zi ce trece, se știe.
Copiii petrec prea puțin timp afară, din cauza programului încărcat, a îngrijorărilor legate de siguranță, trafic, tâlhării și griji părintești.
Clădirile și cluburile din orașe au puține spații verzi deschise, în timp ce tehnologia a cauzat sedentarismul copiilor. Așa se face că, în UK, există o preocupare susținută a școlilor, care-și asumă această responsabilitate – de a oferi copiilor acces la mediul natural, în timpul orelor de curs.
Profesorii încearcă să scoată cât mai des copiii în aer liber, adaptând sau chiar schimbând programa școlară, pentru cursuri în aer liber, în spații aparținând școlilor sau comunităților locale.
O varietate de subiecte, precum matematica, arta și știința, toate pot fi făcute și afară.
Pașii nu trebuie să fie mari.
Se poate începe de la o oră pe săptămână, pentru ca în timp să se ajungă la o oră pe zi sau poate o zi pe săptămână petrecută în afara celor patru pereți ai clasei.
Elevii chestionați în această cercetare vorbesc despre un sentiment de libertate pe care-l au în afara pereților restrictivi ai sălii de clasă.
Ei povestesc că s-au simțit mai deschiși să se exprime într-un mediu diferit și s-au bucurat și de libertatea de mișcare.
De asemenea, copiii s-au simțit mai implicați și au fost mai pozitivi în ceea ce privește experiența de învățare. În plus, se pare că o parte din copii au menționat o mai mare relaxare și o memorie mult mai activă într-un astfel de mediu.
Un copil de 11 ani spunea:
Când ieșim în pădure, noi nu ne dăm seama ce facem, dar de fapt exersăm la matematică sau povestim cărți și discutăm literatură, doar că totul e relaxant și distractiv în același timp.
În acest timp, profesorii din UK discută despre abordarea diferită a lecțiilor și despre modul în care această abordare a contribuit la încurajarea copiilor să fie cât mai activi la ore.
De asemenea, profesorii au declarat că susțin această inițiativă și încurajează dreptul copiilor de a petrece cât mai mult timp în aer liber, mai ales într-o perioadă în care timpul petrecut în mediul natural este limitat, iar școlile au această șansă.
Foarte important, profesorii vorbesc chiar și despre beneficiile acestei inițiative asupra gradului de satisfacție a meseriei, considerabil mai mare în ceea ce privește locul de muncă și povestesc că această abordare îi face să simtă că pot practica „exact ceea ce am învățat”.
Acest lucru este deosebit de important, deoarece gradul de satisfacție al cadrelor didactice este un factor esențial în crearea unui mediu stabil, așa încât elevii să fie cât mai implicați, iar în prezent, chiar și în UK, gradul de retenție a profesorilor este îngrijorătoare.
La început, profesorii erau îngrijorați penru siguranța copiilor, în timpul orelor petrecute în afara claselor.
Dar, odată ce elevii s-au obișnuit cu lecțiile în afara celor patru pereți ai claselor, în aer liber, au respectat regulile și limitele clare.
Cu toate acestea, profesorii spun că unul dintre motivele principale pentru care nu au utilizat învățământul în aer liber mai des este din cauza dificultăților legate de măsurarea și evaluarea rezultatelor învățării.
Indicatorii rigizi pe care școlile îi folosesc în prezent, în sistemul tradițional, sunt în conflict cu beneficiile greu cuantificabile, pe care învățarea în aer liber le aduce educației și dezvoltării competențelor copiilor.
Sunt greu de demonstrat și cuantificat beneficiile învățării în aer liber, folosind metodele actuale de evaluare.
Concluziile, pe scurt, sunt că doar o oră sau două de învățare în aer liber în fiecare săptămână ar putea avea rezultate incredibile: copii mult mai implicați și mai relaxați, precum și profesori mult mai activi și mai mulțumiți de joburile lor.
Cum s-ar descrie pe scurt acest program, cu ore în afara celor patru pereți?
- Pentru copii – oportunitatea de a se dezvota într-un sistem în care „nici măcar nu-ți dai seama că înveți și simți că te afli într-o aventură”.
- Pentru profesori – ocazia de a face lucrurile diferit, out of the box, de a-și practica meseria și „să fie acei oameni plini de energie și idei, nu roboți limitați de un sistem arid.”
Orele de predarea nu trebuie să urmeze permanent un format rigid impus de programă, iar o schimbare simplă, cum ar fi ieșirea în afara celor patru pereți, poate avea beneficii extraordinare,pe termen lung!
Pro sau contra, ce spuneți?
Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:
➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/
DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:
- Implicarea copiilor în activitățile școlare le prezice succesul în viață
- Secretul unui dascăl, de la cea mai bună profesoară din lume
- Ajută-ți copilul la teme, nu le face în locul lui
- 6 ore petrec zilnic, online, copiii din România
- Doar 8 din 100 de copii citesc din plăcere
- Sunt tabletele potrivite pentru copii?
- Copiii erei digitale. 10 idei în urma conferinței Internetul & Tehnologia
- 3 sfaturi de la Harvard pentru a crește copii adaptabili
- 100 de lucruri de făcut înainte de a împlini 6 ani
- 3 fraze nesănătoase, pe care le spun părinții
- Fericirea e ingredientul esențial pentru fiecare dascăl
- Jane Bright, Consultant Educațional:Lăsați copiii să aleagă singuri!
- Abilități pe care trebuie să și le dezvolte copiii, până la 18 ani