Când serialele trezesc pasiuni – De la BIA la lecțiile de muzică ale Emei
Mă fascinează perioada de preadolescență, în care e și Ema acum, perioadă în care copiii își caută drumul!
E intervalul în care copiii învață să-și deschidă aripile, iar noi, părinții, învățăm să ne dăm un pas mai în spate și să ne transformăm, treptat, în spectatori!
Dar ce spectacol fascinant avem în fața ochilor, dacă învățăm să-l privim!
Acolo suntem și noi acum: în perioda în care Emei orice i se pare posibil și se aruncă înainte, fără ezitări.
Vrea să-ncerce, vrea s-o ia în toate direcțiile, să testeze, să experimenteze.
E perioada în care energia vârstei face echipă imbatabilă cu entuziasmul, iar noi, adulții, nu avem decât să-i ghidăm, de pe margine, precum niște antrenori dedicați, ce se mândresc atunci când discipolii le întrec performanțele.
Ce nu trebuie să uităm – e sfatul specialiștilor: să le fim aproape, fără să-i sufocăm!
Să-i ajutăm să-și construiască încrederea în ei, să-i încurajăm să ia decizii singuri, bune sau rele, dar să ia decizii informate. Doar așa vom crește adolescenți încrezători în ei, ce pot învăța, în timp, să evite oameni și situații nepotrivite pentru ei și pot căuta singuri soluții.
Doar un copil încrezător în forțele proprii va putea să își asume decizii, să încerce drumuri noi, să experimenteze….și chiar să eșueze, dar să se ridice și să continue.
Dacă aș reuși să o învăț pe Ema că cel mai important nu este să nu greșească, ci să nu abandoneze…m-aș considera un părinte încrezător în pașii pe care-i va face-n viață!
E o perioadă atât de valoroasă, pentru că ACUM copilul poate să încearce o mulțime de lucruri diferite și doar așa va înțelege ce îl atrage și ce i se potrivește.
Doar așa va realiza că unii oameni au anumite abilități, iar alții nu, iar asta este în regulă.
Până la urmă, nu putem să fim cu toții campioni sportivi, olimpici la informatică, desenatori desăvârșiți sau muzicieni talentați.
Iar în tot procesul ăsta, pe mine mă fascinează puterea pe care o au serialele la care se uită copiii, influenterii pe care-i urmăresc, video-urile pe care le văd, anturajul, profesorii.
Fiecare e câte o piesă în puzzle-ul dezvoltării copiilor noștri, la fel de importantă ca și bazele pe care noi le-am construit împreună, până acum.
E vârsta la care copii își culeg inspirația și ideile, la fiecare pas.
Așa se face că Ema a încercat lecții de patine pe rotile după ce a urmărit serialul Luna pe Disney Channel, visează la lecții de chitară și de canto acum, că urmărește serialul BIA și își dorește să meargă la lecții de fotografie, inspirată de o vloggeriță celebră.
Și stiți ce? Pe mine mă bucură fiecare încercare a ei pe un drum noi.
Nu doar că mă entuziasmez împreună cu ea, dar o și încurajez la fiecare pas și încercare pe care vrea să le facă. Știu, pe cele mai multe le va abandona…dar nu asta e idea principală!
Ci că EA VREA SĂ ÎNCERCE. EA SINGURĂ. Fără să o împingă nimeni de la spate, fără să-i impunem reguli sau restricții, fără să-I punem granițe sau să-i reproșăm ceva. Știu că doar ea singură-și va alege calea și nu va putea să o facă decât testând.
Ce urmează? Ce va face în viață? N-am nici cea mai vagă idee!
Dar orice ar face, o să fie alegerea ei, iar noi o vom încuraja. Iar când tu singur îți alege ceva, când cei din jur își suflă în aripi și tu adaugi pasiune și energie…succesul n-are cum să nu-ți apară-n cale!
Cât despre Ema, acum e în perioada în care își dorește să cânte și să ia lecții de canto și chitară… inspirată fiind de BIA, personajul principal al serialului cu același nume, de pe Disney Channel.
Iar după ce până de curând a urmărit reluările seriei, acum deja e pregătită, la linia de start, pentru că LUNI, 9 martie, la ora 18.00 – Disney Channel începe să difuzeze noi episoade din BIA.
Nu știu dacă ați văzut vreun episod, dar vă recomand să vă uitați în tandem. Bia e povestea unui grup de adolescenți care își descoperă, împărtășesc și își dezvoltă talentele la Fundom, un loc unde se întâlnesc, își petrec timpul împreună, creează și își exprimă talentele într-un mediu creativ și artistic.
Printre ei este și Bia, o artistă pasionată, de 16 ani, căreia îi place foarte mult sa deseneze. O să vedeți, e o poveste frumoasă, cu artiști, muzică bună, lecții de viață…
Iar la vârsta asta e atât de important ca modelele pe care copiii noștri le urmăresc chiar să aibă ceva pozitiv de transmis!
Uitați-vă, o să vă placă, sunt sigură! Apoi, mai vorbim, mai povestim, mai schimbăm idei…și nu uităm ce e cel mai important: să ne încurajăm copiii să-și caute drumul și să experimenteze cât mai mult!
Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:
➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/
DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:
- Dove Cameron – 10 întrebări și răspunsuri în exclusivitate pentru Blog in Tandem
- 7 decorațiuni cu Buburuza și Motan Noir, pentru o petrecere acasă – DIY
- Pasiuni la 9 ani: astăzi despre Soy Luna
- Se lansează serialul Elena din Avalor. Ema e fan deja
- Cine de la noi din casă își dorește hamster?
- Dor de copilărie? Poveștile rățoiului și un cufăr DIY