Viata de familie in lumea larga. SUA – tara in care medicina e o afacere profitabila

#viatadefamilieinlumealarga

Dupa Suedia, Elvetia, Canada si Franta, am ajuns la tara tuturor posibilitatilor – Statele Unite ale Americii.  Greu de prins intr-un singur articol, dintr-o singura sursa, esenta vietii in America. Si la cat e tara asta de mare in lung si-n lat, nici ca mi-am propus asta.

Pur si simplu va invit sa cititi impresii ale unui om care respira aerul american de 8 ani. Care a nascut in America, a studiat acolo, are familia acolo si a trecut si prin zile cu soare si cu nori, in atatia ani, ca fiecare dintre noi.

Pe Cristina eu o stiu cam de vreo 20 de ani. Am facut emisiuni la radio in Buzau impreuna, am fost in deplasari multe in interes de job impreuna, am visat sa emigram impreuna, ba in America, ba in Franta, ba in Anglia…undeva in lumea asta mare. Ea a ajuns dupa ani si ani in America, fara sa aiba vise legate de taramul fagaduintei. Pur si simplu pentru ca aici traia de ani buni sotul ei. Acestea fiind spuse, predau legatura si multumesc cat sa ajunga pana in America pentru ca si-a facut timp sa ne povesteasca din viata lor de familie!

Carte de Vizita

Suntem Cristina si Liviu si locuim cu acte in State. De 20 de ani (Liviu) si de 8 ani (eu). El plecat de acasa cu o bursa de studii graduate, eu cu viza de nevasta. Stam in Indiana de tot atata timp, intr-un orasel la 15 mile vest de Indianapolis (cu exceptia anului trecut, pe are eu si Victor l-am petrecut la Montreal, bastionul romanismului din America de nord  – sunt 40.000 de romani acolo ; an pe care Liviu l-a petrecut facand naveta intre Canada si Romania). Cetateni americani amandoi, prin naturalizare. Victor, copilul nostru de un an si jumatate, s-a nascut american. Primul strain in acte din familie. Si Liviu, si eu suntem profesori. Liviu la modul concret, preda fizica si matematica la un centru de studii avansate de pe langa un liceu. Eu pe diplome si certificari mai ales (le mai folosesc cand si cand; aici tendinta este sa scoata franceza din scoli, pun in loc chineza si japoneza). Pentru Victor avem si alte experiente la care sa-l expunem. Macar si pentru ca nu poti sa stai in State si sa nu-ti visezi copilul sa devina stea de ceva sau, la cateva sute de mile de Harvard si MIT, cu o diploma de Ivy League. Probabil ca e vis national, ca jackpot-ul la loterie.

Despre impactul emigrarii

Eu sunt poeta, raportarea mea la lumea din jur e strict afectiva. Asta face ca nu m-am obisnuit nici acum, sunt intr-o tranzitie continua. Nu sunt de-a locului si simt ca de fapt nu (mai) sunt de-a niciunui loc in masura in care asa cum sunt si simt acum pot fi de oriunde. M-am obisnuit, m-am integrat in rosturile lor, dar nu ma simt de aici. Inainte sa plec din tara, nu m-am asteptat la ceva anume; la rece ti-e greu sa-ti imaginezi socul cultural, emotional si care or mai fi. La rece e greu sa-ti imaginezi orice, e un dat cu parerea. M-am asteptat insa sa-mi fie adaptarea grea la modul general la felul meu de a fi.

Sfaturi de dat … doar practice, care sa reduca din stresurile adaptarilor procedurale: e de plecat cu toate actele (certificate de nastere, diplome, foi matricole, certificate de casatorie, etc.) traduse, legalizate, apostilate si ce mai e. Eventual cu recomandari de la job(uri), fosti profesori, etc. in engleza / limba tarii respective. Salveaza timp, bani si nervi.

Cat despre discriminare … America din interior, unde suntem noi, e alta decat cea de pe coaste. Mult mai conservatoare in a-si integra imigrantii,  vadit impotriva ta daca nu au nevoie neaparat de tine pentru cunostintele tale. In mediul rural, unde oamenii sunt si mai inchisi ca expunere (80% din cei din Indiana nu ies nici macar o data in viata din statul lor; sunt statistici oficiale care o spun), xenofobia ia forme extreme, nu te poti integra intr-o comunitate.

Stiu si din povestirile altora, dar am trait si eu asta. Dupa o luna mi-am dat demisia din cauza unor probleme medicale legate de lucrul in stress. Primisem un job de profesor intr-un liceu de tara si seful de departament, de care depindeam cu integrarea (procedural), a refuzat o luna de zile sa-mi vorbeasca pe temele care ma interesau.  Daca au nevoie neaparat de tine sa-si faca treaba, abordarea se schimba. E cazul inginerilor, am cunoscut si romani care si-au facut cariera cu diploma romaneasca.

Despre viata sociala a familiei

Sa raspund la intrebarea ‘Cu cine socializati ca si familie?’, iti spun ca socializam cel mai des cu familia Everhart 😉 Asta e o semi-gluma, chiar suntem prieteni de familie cu ei.  Sunt niste tipi de treaba si simpatici. In plus, el e veteran al razboiului din Vietnam, un tip care vede viata altfel decat cei mai multi dintre noi si citesti asta in discutii. Simplul fapt sa-l cunosti e o experienta in sine.

Socializam cu mai multa lume la modul intamplator, o vorba, o iesire la o masa, o petrecere: vecina Lucy, colegi de-ai lui Liviu, alti vecini, romani din zona, alte cunostinte. Nu ne inghesuie viata sociala, dar suntem OK cu ce avem la felurile noastre de a fi, ideile noastre despre viata sociala si la cum arata programele noastre. Si la felurile lor de a fi suntem OK, nu sunt invazivi in prietenii.

Copilul isi petrece cu noi deocamdata timpul liber (timpul lui e liber tot 😉 ). Cat despre prietenii din Romania, unele relatii raman, altele evolueaza dupa modelul ochilor care se uita pentru ca nu se vad. Cele mai multe raman.

Este Indiana o zona potrivita sa-ti cresti copilul?

Aici nu e nicaieri suficient de safe sa-ti lasi copilul total nesupravegheat pe strada. Nici in fata casei. Zona in care stam e linistita, relativ departe de ghetto-ul Indianapolisului, dar asta nu inseamna nimic din punctul de vedere al securitatii copiilor. Aud des aici de cazuri de rapiri de copii din fata casei lor, asteptand autobuzul de scoala dimineata, din fata scolii asteptand parintii sa-i ia acasa, de pe strada, de la plimbare etc. E o alerta nationala care se da la fiecare rapire – AMBER Alert (America’s Missing: Broadcast Emergency Response), o preia instantaneu orice mijloc de comunicare, nu are cum sa-ti scape.

Zonele rezidentiale sunt dupa cum castiga oamenii si oarecum si dupa nivelul de educatie. Intr-un ‘cartier’ anume oamenii sunt destul de uniformi ca venituri. Iar scolile sunt tot dupa venituri, pentru ca traiesc din taxe si impozite. Unde sunt oameni cu venituri mari, si scolile sunt bune pentru ca asta inseamna ca sunt oameni educati care stiu valoarea scolii si sunt exigenti cu copiii lor.  Scolile publice sunt foarte bune in zona noastra. Alternativa privata sunt scolile religioase, care asigura o gluma de educatie din cauza ca nu cer certificari pentru profesori, pe care ii si platesc si foarte prost. Sunt vreo 2, 3 scoli private bune in Indianapolis, dar pe Victor am vrea sa-l ducem in corporatia pentru care lucreaza Liviu. Mai tarziu ne-ar placea sa-l atraga medicina. La cate spitale s-au construit in Indianapolis si imprejurimi de cand sunt eu aici si la cat de pline de ingrediente sunt etichetele produselor din magazine, nu are cum sa fie decat o meserie de viitor).

Diferente de organizare intre Romania si SUA

Ce imi place aici e formalismul american. La inceput nu-mi placea, dar pe parcurs mi-am dat seama ca firmele care pun in fisa postului un comportament formal in limitele unor proceduri interne, de exemplu, iti fac un mare bine. Aici ti se intampla rar de tot sa-ti dai seama ca un angajat sau altul cu care ai de-a face s-a trezit cu fata la cearceaf, ca tocmai a divortat, etc., ca asta sa se transmita cumva pana la starea ta de spirit.

Cand esti client, toata lumea rade, canta si danseaza in jurul tau. Nu-ti strica nimeni zilele pe la ghisee. In plus, cei mai multi nici nu te tarasc pe la ghisee, schimbul de acte si dialogul se fac prin posta sau online (asa iti faci / refaci pasaportul, asa iti faci / schimbi cartile de credit, asa iti comanzi copii de pe foile matricole de pe unde ai trecut, etc.) .

Imi mai place ca intr-o tara guvernata de rule of law cum e America oamenii de care s-a prins ‘civilizatia’ stiu limitele intre libertatile lor si ale celorlalti.

Mai e bine pentru ca sunt parcuri multe, locuri de joaca publice frumoase, multe zone verzi, toate ingrijite in oraselul nostru.

Imi mai place simtul umorului la americani. Te lovesti de el la tot pasul. Eram odata in fata casei si trece o doamna cu un caine mare si cu unul foarte, foarte mic, care latra de nu se mai oprea, dandu-se la noi. Singurul dialog dintre noi si doamna cu cateii a fost o replica de-a ei: ‘- El nu stie ca e mic.’

Context Social. Despre sistemul de sanatate si cel de educatie

Aici spun numai ca in urma cu 7 ani asigurarea medicala era 12.000 USD pe an si a crescut treptat pana a ajuns acum la 27.000 USD pe an. Partea noastra e o treime, restul il da angajatorul lui Liviu (e un noroc asta; din ce in ce mai multi isi tin angajatii cu sub 30 de ore pe saptamana, pentru ca asa le permite legea sa nu plateasca asigurare).

Suma asigurata pentru familie este de un milion pe an si se bat pe tine care sa ti-o cheltuie. Medicina e un super-business aici, printre cele mai profitabile. Intrebarea despre profitul corporatiilor medicale e tabu, dar se vehiculeaza un 25%. Deci a fost perfect si cu urmarirea sarcinii, si cu nasterea. La nastere a fost ca la Sheraton in camera de spital, doar ca 48 de ore nu am putut inchide un ochi niciunul din noi 3 din cauza abundentei de servicii medicale utile sau nu prea. Oficial ar fi trebuit sa stau 3 zile acolo cu cezariana, dar am cerut sa merg acasa dupa a doua zi. Nu aveam nevoie de atata atentie la atatea ore din zi si din noapte. Ca sa nu mai spun ca venise una la usa la un moment dat sa-mi faca masaj din partea casei. Moment dat in care Liviu s-a dus la receptia de pe etaj sa le spuna ca nu mai rezistam psihic si nici fizic cu atata trafic pe la usa noastra si sa nu mai vina decat daca sunt proceduri care tin strict de tinerea mea si a copilului in viata.

Cat despre sistemul de educatie – scoala publica in America e gratuita pana la terminarea liceului. Facultatea te rupe de bani, mai ales daca te duce capul suficient sa ajungi in cele din Ivy League, dar insuficient sa primesti o bursa pentru asta (costul scolarizarii e aici undeva aproape de 50.000 USD / an, la care se adauga chirii, carti si ce mai e si atinge in final in jur de 250.000 – 300.000 USD pe toata perioada de studii). Traditia e sa iesi din facultate cu datorii mari, deci e nevoie sa stii ce alegi si ce vrei. La o universitate de stat normala, de top 100, te descurci cu 25.000 USD / an cu totul.

Balanta Job/ Casa, despre impartirea timpului

Tendinta e sa nu te lase sa vorbesti de un echilibru, ci de o balanta inclinata spre job.

 Ce-ti place cel mai mult la orasul in care traiesti?

Oraselul nostru e un loc linistit, nu auzi de el la stiri. Imi place ca au spatii publice (parcuri, locuri de joaca) bine ingrijite si ca le au in primul rand. Nu e un oras turistic si Indiana, in general, nu e un loc unde sa pleci cu entuziasm in vacanta.

Cursa de masini Indy500 merita traita ca experienta americana locala. Am fost de doua ori, apoi mi s-a facut frica de un eventual atentat si nu m-am mai dus (evenimentul strange aproape jumatate de milion de oameni si ma tem ca asta sa nu atraga si minti bolnave).

Aveti planuri de viitor?

Ne gandim sa revenim la un moment dat in Europa, intr-un loc frumos pe care sa ni-l permitem. Nu ne vedem in niciun caz batandu-ne de musca aici, dar e bine sa fii circumspect cu afirmatiile definitive.

Ti-e dor vreodata de Romania?

Dor de Romania … Locurile acolo au o energie pozitiva, care mi se potriveste cel mai bine. Ultima data cand am fost in tara  (am incetat sa venim vara de cand cu asta mic) am revazut nordul Moldovei si Bucovina. Am vazut locuri incredibil de frumoase in Elvetia, Franta, Japonia, Canada, Franta, Italia, Austria, State si pe unde am mai fost, dar in Romania  nu numai ca le-am vazut, le-am simtit.

Ce inseamna sau unde inseamna ACASA?

Acasa pentru mine inseamna intimitatea casei noastre, cu veverite in paduricea din spate care ne bat in geam dupa nuci si alune. Casa care poate fi oriunde unde se poate trai intr-o normalitate acceptabila.