Misiunea ECO: Soluții pentru a înlocui ambalajele de plastic
Astăzi la Misiunea ECO ne propunem să descoperim împreună ce soluții de înlocuire a plasticului există și cum putem recicla, fiecare dintre noi, obiectele & amabalajele de plastic, într-un mod util.
Se știe că materialele plastice reprezintă una dintre cele mai mari provocări pe care le înfruntă planeta, cu mii de tone care ajung în oceane în fiecare an.
Pe lângă pașii pe care-i putem face fiecare dintre noi, acasă și în viața de zi cu zi, de reducere a consumului, este la fel de important ca marile companii, care folosesc plasticul la scară industrială, în special în producția de ambalaje, să acționeze rapid pentru a găsi soluții alternative care să înlocuiască plasticul!
De exemplu compania Nestlé își intensifică acțiunile de transformare a ambalajelor sale în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile până în 2025 și de reducere a utilizării materialelor plastice noi cu o treime, în aceeași perioadă.
Deja, de la începutul anului 2021 populara sa marcă de bomboane de ciocolată Smarties folosește acum doar ambalaje din hârtie reciclabilă, eliminând astfel aproximativ 250 de milioane de ambalaje din plastic la nivel global în fiecare an.
Vestea bună este că în lume sunt în curs de dezvoltare multe materiale alternative, reprezentând cele mai interesante inovații în ceea ce privește înlocuirea materialelor plastice.
Haideți să vedem ce soluții există pentru înlocuirea ambalajelor și a plasticului din viața de zi cu zi, în România și în lume:
-
Plasticul pe bază de plante – bioplastic.
Cunoscut și sub denumirea de bioplastic, acesta este fabricat dintr-o varietate de resurse precum porumbul, grâu, cartofi, frunze de palmier sau ananas care este descompus în acid polilactic. Producția acestui material este extrem de sustenabilă, deoarece este obținut din deșeurile de porumb – care este la rândul său ușor de cultivat. Din acest plastic bio se pot fabrica sticle pentru băuturi, diferite recipiente pentru alimente, precum și folii.
-
Ambalaje din carton ondulat
Cartonul ondulat este un material ecologic și sustenabil, reciclabil și rezistent la umezeală. Deja puteți vedea în magazine fructe & legume ambulate în cutii de carton ondulat, soluție ce poate fi preluată de producătoii preocupați de impactul asupra mediului înconjurător.
-
Ambalaje din frunze de banană
Thailanda este prima țară care a început să folosească această metodă, de ambalare a fructelor și legumelor din supermarketuri – în frunze de banană, pentru a nu polua mediul!
În locul pungilor sau a ambalajelor din plastic, ei utilizeaza frunze care provin de la bananieri. Mai mult, localnicii au început să folosească frunzele de bananieri și în loc de farfurii sau castoane de unică folosință! -
Un material produs cochilii de crab
Da, da – ați citit bine: cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Georgia au creat un material făcut din scutul chitinos al crabilor și fibre de trunchi de copac, ce ar putea înlocui ambalajele flexibile din plastic, folosite pentru menținerea alimentelor proaspete. Chitosanul este fabricat din carapace de creveți și de crab!
E o soluție la care încă se lucrează…dar cercetătorii sunt pe drumul cel bun, pentru încă o soluție eco friendly!
-
OOHO – membrană comestibilă și biodegradabilă din alge marine
Capsulele rotunde cu apă care pot fi consumate dintr-o înghițitură!
Chimiștii englezi de la Skipping Rocks Lab au găsit o soluție inedita de a îmbutelia și consuma apa: Ooho este o membrană comestibilă & biodegradabilă, făcută din alge marine!
Soluția propusă – este exact cât o înghițitură de apă.
Ineditul acestui produs este acela că oferă fix același confort ca sticlele din plastic, doar că în procesul de fabricație se emite de 5 ori mai puțin dioxid de carbon și se utilizează de 9 ori mai puțină energie decât în producția de PET-uri.
În plus, să nu uităm cât de important este să găsim permanent soluții de reciclare pentru obiectele de plastic pe care le avem!
De exemplu putem face ghivece pentru flori, din găletușe sau pahare de iaurt sau peturi/ sticle de plastic, la designul cărora putem să ne lăsăm imaginația liberă și să fim creativi!
Nu uitați: MISIUNEA ECO ESTE DESPRE FAPTE!
1. Începe de unde ești!
2. Folosește tot ce ai!
3. Fă tot ce poți!
ACUM! Îngrijirea Pământului nu este doar o responsabilitate, este o necesitate!
Misiunea ECO este misiunea mea, a ta, a fiecăruia dintre noi!
UN PROIECT BLOG IN TANDEM, SUSȚINUT DE NESTLÉ ROMÂNIA.
Ambalajele folosite de Nestle sunt esențiale pentru a preveni risipa de alimente si pentru a asigura standarde de calitate înaltă.
Smarties este primul brand global de dulciuri care trece la 100% ambalaje din hârtie reciclabilă, eliminând astfel aproximativ 250 de milioane de ambalaje din plastic la nivel global în fiecare an.
Compania și-a propus ca până în 2025 să atingă obiectivul de a avea toate ambalajele reciclabile sau reutilizabile și de a reduce cu o treime utilizarea materialelor plastice noi, în aceeași perioadă!
DOAR ÎMPREUNĂ PUTEM FACE FAPTE BUNE! AVEM O SINGURĂ PLANETĂ.
E RESPONSABILITATEA NOASTRĂ SĂ O PROTEJĂM!
Vă așteptăm și săptămâna viitoare, cu un nou episod din MISIUNEA ECO!
Nu uitați, găsiți Blog in Tandem și pe:
➠You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠Instagram:https://www.instagram.com/blogintandem/
➠Facebook:https://www.facebook.com/intandem.ro/
Alte episoade din Misiunea Eco:
- Seria Integrală de Articole Misiunea ECO
- Misiunea ECO – Cum putem reduce RISIPA ALIMENTARĂ
Misiunea ECO – Curiozități despre RECICLARE - Misiunea ECO – Colectarea Selectivă a deșeurilor
- Misiunea ECO – Minimalismul face echipă cu Sustenabilitatea
- Misiunea ECO – Impact Zero asupra Mediului
- Misiunea ECO – Colectarea și reciclarea PLASTICULUI
- Misiunea ECO – Surse de energie verde
- Misiunea ECO – Citește etichetele pentru a alege produse sustenabile
- Misiunea ECO – Cum să folosim mai puțin plastic