Apartament tipic suedez in Johanneberg, Gothenburg
Recunosc cinstit, una dintre fixatiile mele constante este sa caut case frumos decorate, care ma inspira si de la care am de cules idei. Iar casele tipic nordice sunt printre preferatele mele. Liniile minimaliste, albul lor clasic, imbinarea de elemente traditionale si moderne, mixul de texturi si culori din decoratiuni, piesele multifunctionale – toate ma fascineaza si am foldere intregi cu imagini de case si apartamente inspirationale.
Astazi prezint si aici pe blog un apartament cu sarm, in care elementele traditionale fac casa buna cu decoratiunile jucause. Printre piesele de rezistenta se numara bucataria alba, fereastra rotunda din zona de biru, precum si tapetul marca designerului danez Arne Jacobsen.
Apartamentul nu are suprafete impresionante, din contra, este un apartament tipic, intr-o cladire pe colt. Livingul este aerisit, iar punctele de atractie sunt in mod evident, zona de luat masa si zona de balcon – terasa. Cum lumina naturala este valorificata la maxim in Suedia, toate camerele au ferestre mari. Pe mine m-au cucerit si petele de culoare – comoda siclam de pe hol, masa rotunda galbena si fiecare decoratiune atent aleas. Cat despre privelistea ce vine la pachet cu terasa, numai de bine!
Sursa de inspiratie si imagini: Freshome
Galeria foto completa aici: