Va suna cunoscut? ‘Mai vreau doar 1 minut!’
- Mai vreau 1 minut la desene si apoi vin la masa
- Mai vreau 1 minut la calculator si apoi ma culc
- Mai vreau 1 minut de joaca si apoi…
- Mai vreau 1 minut in parc, 1 minut la piscina, 1 minut la dans, 1 minut de povesti, 1 minut cu pantofii cu toc…..
Ema tot timpul mai vrea 1 minut. Cred ca aud asta de cel putin 10 de ori pe zi asta. Este metoda ei eleganta de-a amana sau chiar a refuza unele lucruri si de a profita cat poate de ce-i place. Minutele ei sunt supraelastice. 1 minut de-al ei se traduce in lumea adultilor cat 10, 15, 30 de minute de-ale noastre.
Cateodata cred ca o face intentionat, sa vada cat de supraelastica este rabdarea noastra. Uneori ma enervez, noroc ca-mi dau repede seama ca minutul asta este doar inca o parte din copilaria ei frumoasa in care traieste cum stie mai frumos, mai liber, mai spontan. In care fiecare minut trebuie sa fie intens, plin de actiune, de joaca. Sunt minutele pe care ea mi le cere zi de zi si eu incerc sa i le iau si sa-i umplu programul cu altele, care nu o intereseaza.
Si-apoi ma bucur ca-i atat de simplu! Ca pot sa-i dau ceva care s-o fericeasca fara sa fac niciun efort: sa-i daruiesc minutele ei pretioase. Sunt cadouri care inca o bucura asa de tare, iar eu i le pot darui cu naturalete. Sunt minutele din care avem cantitate nelimitata inca, eu nu fac nici un efort sa le obtin, nu dauneaza nimanui, din contra.
Daca-as putea chiar sa-i pun intr-un colet niste minute din astea pline de rasete, de joaca, de dans, de inot, de desene, de bucurie neconditionata si sa i le daruiesc peste ani, intr-o cutie cu funda rosie, cat de frumos ar fi! Dar nu pot, asa ca m-am hotarat s-o las acum sa-si umple minutele cum vrea ea!
Am lasat-o de curand ‘inca 1 minut de joaca inainte de somnul de dupa amiaza’. Am gasit-o asa in camera ei, dupa 45 de minute. Da, da, atipita, rupta de oboseala…dupa 1 minut de joaca. Cum sa nu fie frumoasa copilaria asta?!
