Primul ei spectacol de balet

S-a intamplat aseara. Primul ei spectacol. Pe o scena adevarata. Cu tot ce implica… antrenamente, repetitii, costume, probe, emotii, planuri, culise, sperante. Cu nodul in gat de la inceput. Cu euforia finalului.  Totul nou pentru ea. N-a interesat-o vreodata sa fie in centrul atentiei, n-a visat pana acum la scena, dar cumva a asteptat ziua asta. Nu mai era o simpla serbare. Era un spectacol. Simtea ca o sa fie o zi speciala, iar noi am incercat sa-i fim alaturi, dar cu un pas in spate. Sa ne stie acolo, dar sa n-o sufocam. Sa ne simta doar.

Seara dinaintea spectacolului si-a pregatit costumul, opincutele si a adormit cu gandul la ce va urma. Ne-a zis ca nu are emotii. Dar noi am simtit-o ca nu stie exact sa explice de ce nu poate sa adoarma. I-am simtit framantarea.

La 7 ani va urca pe scena. E la varsta la care a disparut nonsalanta si efervescenta micilor balerine. E exact la etapa la care a constientizat importanta momentului, in care atat de multi oameni vor fi cu ochii atintiti spre scena. Scena unde ea si colegele ei de grupa vor interpreta momentele pentru care s-au pregatit de atata vreme. Exact varsta la care a tratat momentul cu toata seriozitatea si rigurozitatea.

Cand am inceput sa scriem pe Blog in Tandem, ne-am promis ca o sa strangem aici ce-avem mai drag. Ca o sa adunam ganduri, amintiri, emotii si o sa fie locul care o sa ne-aminteasca momente, locuri, ca blogul asta o sa fie colorat ca noi,  plin de viata uneori, cu tristete in alte zile, agitat, inorat, zambitor, plin de framantari si intrebari. Ziua de ieri a insemnat nerabdare, speranta, emotii, scena.Un amalgam de ganduri si simtiri in mai putin de 24 de ore.  Blogule, strange-le pe toate astazi intr-o singura postare, care sa-i aminteasca Emei peste ani ziua asta frumoasa, experienta asta unica de la 7 ani!

Ea nu stie inca sa exprime in vorbe tot ce simte. Noi stim ca ce s-a intamplat aseara a fost inca o etapa. Cel mai important este ca ne-a avut acolo, aproape. Chiar si cand nu ne-a vazut, a stiut ca suntem in sala. Stia ca in sala e si prietena ei cea mai buna, care avea emotii mai mari ca ea. Stia ca o are alaturi si pe una dintre bunice. I-am tot spus ca pentru noi nu conteaza decat ea. Stia ca pentru parintii astia nebuni dupa ea, oricum ar iesi spectacolul, tot perfect o sa fie. Stia tot. Ne-a povestit aseara. Dar a vrut sa ne ne demonstreze ca ea chiar poate sa fie balerina, nu doar pentru noi. Nu doar pentru scena, pentru profesoara, pentru prietena ei.  Si-a dorit asta mai ales pentru ea. ‘M-am tot uitat dupa voi si nu v-am vazut. Apoi am inchis ochii un pic, am vazut lumina de pe scena si nu m-am gandit decat la dans si la muzica. Abia la final v-am zarit si am simtit ca a fost bine’. 

A fost o seara magica. Nu pentru ca a fost pe scena. Nu pentru ca noua ne-a parut ca e o balerina care a stralucit. Nu pentru ca a plecat cu bratele pline de flori si nici pentru ca a rasuflat usurata cand scena s-a umplut de confetti. Ci pentru ca a mai trecut o etapa. O experienta de viata care a facut-o sa-si infrunte emotiile, sa se focuseze pe ce are de facut, sa se transforme intr-un mic profesionist care da tot ce poate pe scena si apoi isi continua copilaria la fel de frumos, linistit si natural. N-ai tu idee, copilule, ce bine a fost!

Sursa foto: Pinterest