Casa noastra cu miros de turta dulce

Anul trecut am organizat o seara speciala in care Ema si cateva prietene ale ei au facut un atelier de turta dulce. ‘Mos Craciun cel adevarat’ era in trecere, a simtit miros, i s-a facut pofta si a intrat un pic. A adus daruri si a plecat cu turta dulce in schimb.

Ema a avut grija sa ma anunte ca este EXCLUS sa nu facem turta dulce si anul asta. E convinsa ca Moshu’ e pofticios si defapt vrea sa-l atraga intr-o cursa… a cadourilor. Crede cu atata tarie in Mos, asculta cu atata pasiune povestile despre taramul unde locuieste, e pasionata de renii mosului, citeste povesti cu detalii din viata din Laponia…si e convinsa ca Mos Craciun e mort dupa turta dulce.

Puteam eu s-o refuz? Puteam eu sa-i spun ca n-are rost sa repetam acelasi scenariu…ca nu stiu daca il mai atragem inca o data? Puteam eu sa retez visele copilului asta de 7 ani si ceva care asteapta Craciunul cu atatea emotii? NU! Normal ca nu puteam! Si-atunci, cum sa nu profit eu de perioada asta magica din viata ei si a noastra? Cum sa nu ma bucur eu de fetele astea simpatice care mi-au umplut casa de bucurie, de optimism, de miros de turta dulce…si de magie?

Am facut toate ce-am putut…si ne-a iesit ce ne-a iesit. O turta dulce mai arsa decat ne doream, dar mai gustoasa decat credeam. Important este ca a fost o seara plina, cu ceva colinde pe fundal, multa voiosie, planuri ale copilelor astea de 7 ani si un pic si muuuulta emotie.

Iar cand a venit Moshu’ cel pofticios….n-aveti idee cum a prins viata casa noastra! Ce de intrebari – ce fac renii, daca e frig la Polul Nord, daca-si aminteste de vizita de anul trecut, daca a primit scrisorile sau a reusit sa impacheteze toate cadourile, daca Ursul Polar e acasa si daca l-a ajutat…si cate si mai cate.

Asta a fost o seara in care casa noastra a mirosit a turta dulce si a veselie. Asta a fost o seara in care magia a trecut de la copii astia si spre noi! Vine Craciunul…si ce bine e!