A treia zi de doliu national

S-au scris si s-au spus multe zilele astea. M-am tinut departe de toate.  Am un soi de sentimente amestecate. Sufletul golit parca si nu-mi pot scoate din minte imaginea parintilor care au aflat zilele astea cele mai negre vesti.  Asta-i imaginea care nu-mi da pace. Asta-i Romania noastra, in care multi ridica din umeri.  Romania in care mamele isi conduc copii pe ultimul drum cu neputinta, furie, resemnare, fara niciun raspuns…

Astazi e a treia zi de doliu si viata va merge mai departe pentru multi dintre noi. Dar pentru atatea familii viata nu va mai fi niciodata ce-a fost. Pentru oamenii astia care au murit si pentru cei care sunt in spitale, pentru noi toti, nimic nu o sa mai fie la fel. Sunt oameni care vor mai avea nevoie de ajutor, de sprijin, de raspunsuri, de vesti bune, de speranta. Oameni care au nevoie de Romania asta a noastra care poate sa fie si voluntara si saritoare, poate sa fie solidara si empatica,  si care poate sa arate ca mai exista sperante inca.

Da, viata merge mai departe. Zilele astea multi tineri s-au transformat in ingeri, multi cauta inca sensul acestei tragedii, multi dintre noi am devenit mai oameni decat credeam. Dar sufletele vor sangera multa vreme de acum inainte. Nimic nu o sa mai fie la fel, dar viata merge mai departe.