Agenda de toamna pentru Ema. Ii daruim niste timp de copilarit

Agenda de toamna pentru Ema. Ii daruim niste timp de copilarit

Lucram la agenda Emei pentru sezonul de toamna/ iarna. Si cand spun lucram, chiar lucram. Habar n-aveam ce program incarcat au copiii in ziua de azi.   Auzeam in stanga si-n dreapta fel de fel de cursuri, activitati, bla, bla, bla….dar nu mi-am dat seama cat de repede am ajuns si noi aici.

Oricum, treaba parea simpla.  Formula la care vroiam sa ajungem trebuia sa includa:

Scoala + Cursuri Extra + Sport + Joaca + Parc + Pasiuni + Iesiri in oras. Atat!

Pfoa… Habar n-am cum sa le aranjez.  Scoala e invariabil de la 08.00 – 12.00. Niste materii  abreviate din care nu se intelege mai nimic, cate 4 ore/ zi.  Apoi noi vrem sa faca extra si ceva engleza, sa nu abandoneze inotul, ea vrea sa mearga si la dansuri, dar i-ar placea si la un curs de actorie unde a fost anul trecut.  Nu vrem sa renunte nici la somnul de dupa amiaza.

Ce credeti? Se suprapun orarele, nu ajunge timpul. CLAR, ne mai trebuie niste ore in zi! Rezulta repede ca nu are cum sa fie in doua locuri in acelasi timp, ne gandim cine o duce si o aduce de peste tot,  ne incordam puterile, bugetele, muschii, bunicii, ne dam peste cap sa fie si copilul nostru  in randul lumii. Lumea care alearga cu bietii copii in stanga si-n dreapta, la tot felul de activitati, de zici ca vor sa ne complexeze pe noi, care inca mai aveam niste urme de relaxare.

Ema zareste cu bucurie ca intre inot si engleza mai ramane o ora. Viseaza cu ochii deschisi ca ar putea sa se plimbe o ora cu bicicleta. Nu, nu, nu….ala e timpul pentru uscat parul si transport din punctul A in punctul B. GREU!  Facem exceluri colorate, punem cap la cap casutele, apoi iar le dam peste cap.

La ce sa renuntam? Joaca! ADIO joaca, gata, nu mai e timp in agenda Emei pentru tine. PARC? Ce atata parc?  Si apoi nici nu mai e timp de mers, parcul ramane pentru cei care au timp LIBER. Noi n-avem. Noi avem nevoie de niste timp, sa adaugam niste casute in program.

Ema se uita senina la noi. Nu intelege NIMIC. Si noi ne uitam siderati la excel. Nici noi nu intelegem NIMIC. Noi ii facem asta copilului nostru? Am luat-o razna? Punem casute in care-i trecem ‘parc’ – 45 min.?  Nici vorba sa gasesti vreo casuta libera in program. Ar trebui sa adoarma la comanda, sa se trezeasca la comanda, sa manance, sa inoate, sa danseze, sa fie creativa, sa vorbeasca in engleza, sa faca extra la matematica, sa citeasca, sa scrie la blog. Toate astea, cu entuziasmul pe care nu vrem sa si-l piarda, exact atunci cand sunt trecute in agenda. N-avem timp de pierdut in ziua de azi!

Nu, nu, nu……NICI VORBA! N-am luat-o inca pe aratura chiar asa. Pana la urma, n-are nici 7 ani. Nu vreau sa umble cu agenda dupa ea. Vreau s-o las libera, sa fie ea, sa fie copil. Destul ca are scoala in fiecare zi. In rest, sa faca exact ce-si doreste.Copilul asta care inca isi ascunde zane si printese in ghiozdan merita sa mai copilareasca.

Nu vreau ca noi sa-i furam timpul de joaca. Orar la scoala, agenda dupa scoala? Vreau sa aman cat pot de mult asta!  Am ramas pana la urma doar cu inot si dansuri, pe care si le doreste. Restul, LIBER.  Program de COPILARIT. De viata, de distractie, joaca, papusi, desene, parc, iesiri la pizza, timp de sotron, bicicleta… De ce vrea ea, de ce are chef, ce-i place, program fara casute.

Joaca-te liber cat poti de mult, copilule!

There are 2 comments for this article
  1. dana at 10:42

    Doaamne! Agenda in excel la 7 ani?! :-X Chiar sunt parinti care fac asta? Nu pot sa cred in ce lume nebuna traim!
    Dar ma bucur ca mai exista parinti ca voi care lasa copiii sa copilareasca: mai am si eu o speranta ca se poate 🙂
    Iar blogul vostru cu jurnalul Emei e minunat! Ma bucur ca l.am descoperit in sfarsit 🙂

    • Anca Gheorghe at 11:26

      Si noi ne bucuram de cunostinta, Dana!
      Da, exista moda asta si ne inconjoara parintii astia. Sunt parintii care-si duc copiii la germana, la engleza, la balet, la cursuri de arhitectura, actorie, pictura etc. Parintii care cred ca orice curs in plus in agenda copilului te califica in cursa pentru ‘parintele anului’.
      Dar, ei cu ei, noi cu noi si cu copiii nostri relaxati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.