Anii nostri de aur. As vrea sa pot ingheta timpul!

In weekend am fost plecati din Bucuresti, la parintii mei. Bunicii Emei. Incercam sa facem asta cat mai des in ultima perioada…si asta mai ales dupa ce eu am avut un declick de curand, cand am realizat cat de norocosi suntem sa-i avem, in viata.

A fost momentul ala in care viata ne-a aratat ca in orice clipa se poate intampla ceva…care ni-i poate lua.

Ma incanta multe lucruri la viata noastra. Dar cred ca e greu ca ceva sa concureze in topul momentelor mele speciale cu cele in care o vad pe Ema petrecandu-si timpul cu bunicii ei.

Momentele astea imi amintesc atat de tare de copilaria mea, de imaginea aia idilica a bunicilor pe care eu i-am avut, de vacantele de vara in aer liber, la bunici,  pline de joaca, pline de noi, de veri, de familie. De zilele fara griji, in care bunicii ne lasau sa facem exact ce ne doream si erau aliatii nostri in mustruluielile pe care ni le luam de la parinti cand venea vorba de teme, scoala si altele…

Eu am fost norocoasa care a crescut aproape de o pereche de bunici atat de buni si calzi pe care-i am si acum in amintire. Dar am fost si copilul care abia isi mai aminteste cealalta pereche de bunici, la inmormantarile carora am fost inca de cand eram in primii ani de scoala. N-am inteles atunci decat suferinta mamei mele.

Abia apoi,  in timp, in ani… am realizat ce inseamna dragostea de bunici, cat de important e sa cresti intr-o familie calda si echilibrata.  Cat de bine e sa traiesti moment care apoi iti devin amintiri de suflet. Cat de bine e sa ai permanent cu tine albumul cu emotii, amintiri, imagini, sa poti sa-ti amintesti momente, gusturi, clipe, mirosuri…toate sa-ti invoce o perioada asa de frumoasa. Abia cand eu am devenit mama am realizat ce norocoasa am fost!

Abia atunci am trait emotia momentului in care bunica mea a tinut-o in brate pe Ema, am stiut ca da, eu chiar sunt o norocoasa!

Ce tot vreau sa spun aici e ca imi doresc pentru copilul asta al meu sa simta cat de mult poate dragostea de si pentru bunici, sa se creeze o legatura atat de puternica intre ea si bunici, incat nimeni si nimic sa nu le-o poata tulbura vreodata. Mi-e asa un drag cand ii vad cum s-au transformat din parintii mei, in bunicii Emei.

Mor dupa Ema cand o vad cum se agata in bratele lui Bubu, cum ii ajuta in gradina, cum le cere sfatul, cum devine din jucausa – serioasa, cum bunicii o implica in discutiile legate de amenajarea gradinii, ca-mi tresalta inima cand o vad ca pe lista de invitati la ziua ei ii trece primii pe cei 3 bunici ai ei!

De-asta spun, nu cred sa existe ceva care sa-mi aduca mai multe zambete si sa-mi faca inima mai fericita, decat momentele astea de familie.

Zilele trecute ne-a intrebat Ema, la cina, pe amandoi, sa spunem cate o dorinta pentru pestisorul de aur. Si eu o stiu atat de bine, mi-o tot repet de cativa ani, incat am ajuns sa sper ca poate poate chiar pestisorul asta o sa ma auda…

„As vrea sa inghetam timpul. Asa, cu noi toti exact ca acum. Nu cred ca as putea alege o perioada mai frumoasa ca asta. Cred ca astia sunt anii nostri de aur!”

Anii de aur inseamna anii astia in care noi trei suntem cu totii sanatosi.

Anii in care Ema e la varsta in care inca e copil, cu mintea inocenta si sperand ca zanele, unicornii si Mos Craciun isi fac planuri impreuna.

Perioada in care avem trei bunici in viata, care isi doresc sa ne vada si sa ne aiba aproape cat mai mult.

Perioada in care noi trei ne bucuram de fiecare zi impreuna, anii in care Ema isi doreste inca sa mearga cu noi in excursii, sa vedem si sa descoperim mereu alte si alte locuri.

Perioada in care noi doi suntem multumiti si linistiti cu rutina zilelor, atata vreme cat ni le putem pigmenta cu iesiri cu prietenii, in oras,  perioada asta in care ne simtim inca tineri si ne putem face inca planuri frumoase si vise pe masura.

Astia simt cu toate fiinta ca sunt anii de aur!

Nu visez la mai mult, nu astept sa creasca Ema, ma bucur acum de fiecare zi, ma bucur cand o vad ca vorbeste neincetat, ma bucur cand ne bate la cap, ma bucur cand ne trezeste cu noaptea in cap, ma bucur cand o vad cum ne imbratiseaza pana ne sufoca, ma bucur cand o vad cum alearga spre mine cand o astept la scoala.

Traiesc fiecare clipa cu zambet in suflet,  ma bucur cand imi cere ajutor la teme,  cand se tanguie ca mai vrea sa se joace doar un minut de-al ei si isi face temele mai tarziu, cum il pupaceste pe taica-sau cate 10 minute, cum isi buzunareste bunicii dupa bomboane mentolate, cum se bucura cand primeste un ou de ciocolata, cum ne bate la cap cand isi doreste cu adevarat ceva…

Da, astia chiar sunt anii nostri de aur! Anii in care suntem mai linistiti si mai fericiti decat mi-as fi putut imagina, in care Ema este o raza de soare pentru noi toti, anii in care sarbatorile inseamna familie, anii in care asteptam vara sa mergem in vacanta, sa ne tavalim in iarba din curtea noastra, sa stam serile in balansoar pana tarziu si sa ne gandim ce linistiti si fericiti suntem ca suntem impreuna.

Anii in care Ema deseneaza trei inimi si spune ca e sigla noastra de super familie.

Anii in care locul ei preferat e cand ne tinem de mana toti trei si se simte protejata…Anii in care stim cu totii ca mai bine si mai frumos de atat, nu se poate!

Astia sunt anii nostri de aur, e clar… si de-asta as vrea sa inghet timpul!