Bansko. Ce trebuie să știți despre un sejur de schi
Schi la Bansko sau ski Bansko…oricum ați căuta, drumurile duc în același loc! Adică la vecinii noștri bulgari.
Am fost de curând într-un sejur de o săptămână acolo, într-un grup mai mare de cunoscuți, care ‚frecventează’ Bulgaria de iarnă de ceva vreme și rămân fideli.
Noi am plecat, recunosc, cu inima un pic îndoită. Auzisem fel de fel de povești despre mașini furate, note de plată umflate și drumuri nu tocmai în regulă.
Ce-am găsit și cum ni s-a părut nouă Bulgaria, la prima vedere, pentru un sejur dedicat schiului?
Drumul
- Este de aproximativ 7 ore – 7 ore și jumătate din București. Noi am ieșit din țară pe la Ruse. Am plecat din București dimineața, în jur de 9. Am făcut câteva popasuri de socializare și cafea, iar după amiaza ne-am cazat, cu bine, la hotelul din Bansko.
- În vamă am stat cam 30 de minute la dus și puțin mai mult la întoarcerea în țară. Traseul nostru a fost: București – Ruse – Plevna – centura Sofia – Blagoevgrad – Bansko.
- Ca și costuri, există o taxă de pod pe care o plătești cash. Spre Bansko am plătit 14 lei, iar la întoarcerea în România 2 euro.
- Atenți să vă achitați și rovinieta. Se poate plăti online și vă recomand să o faceți așa, fără nicio bătaie de cap. Este aproximativ 15 leva/ 30 lei pentru o săptămână.
- Ca și costuri generale ( combustibil + taxe ) , cred ca au fost sub 100 eur.
Cazarea în Bansko
Noi am stat la un hotel de 4*- Sunrise Hotel, cameră triplă, cu demipensiune. Am vrut neapărat să fie un hotel cu piscină & jacuzzi. Am plătit pentru un sejur de 6 nopți de cazare în jur de 500 de eur.
Am tot fost întrebată dacă recomand hotelul. Hm…nu prea!
Cameră a fost decentă, mâncarea așa și-așa ( micul dejun în regulă, cina nu foarte diversificată), poziționarea în regulă față de telegondole. Adică la aprox. 10 minute de mers pe jos, dar exista și un shuttle bus gratuit care mergea dus întors hotel/ pârtii.
Ce nu mi-a plăcut la hotel? Serviciile!
Piscina nu mi s-a părut cea mai curată, stafful nu prea vorbea limba engleză.
Dar, știți cum e…fiecare este subiectiv. Iar eu povestesc fix prin prisma celor trăite de noi, așa că n-aș da un verdict ferm – Da sau Nu.
Una peste alta, raportul calitate – preț în Bansko este imbatabil!
Nu o să găsești în România un hotel la munte, în plin sezon de ski, cu piscină, shuttle bus și demipensiune, la banii ăștia, niciodată.
Aș vrea totuși, anul viitor, să încercăm și un alt hotel. Așa că dacă aveți recomandări, aici sunt! Ne dorim mult să fie aproape de pârtii și să aibă piscină.
Eu am ochit pe acolo Guiness Hotel, Pirin Golf & Spa și Kempinski, dar nu știu încă ce prețuri au.
Stațiunea
Orașul Bansko este la 925 m altitudine și are un sezon generos de schi ce se întinde de pe la jumătatea lunii decembrie până în mai.
Multe restaurante și pub-uri, o atmosferă efervescentă, de stațiune de ski. Turiști mulți, români cât cuprinde și am auzit foarte mul vorbindu-se în rusă.
Au o străduță pietonală cu tot soiul de magazinașe locale, restaurate și puburi. Au farmacii, vreo 3 supermarketuri ALDO (cu prețuri comparabile cu cele de la noi), baruri, exchange-uri și muuulte magazine pentru închiriat sau cumpărat echipament de ski sau snowboard.
Încă ceva – cred că am schimbat o singură dată niște euro în leva, pentru că avea nevoie Ema de fise pentru niște jocuri. În rest am plătit peste tot ( restaurant, hotel, bar, farmacie, supermarket, telegondolă etc. numai folosind cardul de lei). Așa că să nu vă streseze subiectul sub nicio formă!
Echipament de ski/ schi/ snowboard
O să vedeți, Bansko este împânzit de locuri de unde îți poți închiria echipament.
Noi am făcut toată operațiunea online, cu vreo săptămână înainte de sejur, la TRAVENTURIA.
- De la ei am închirat echipamentul, precum și vestiare pentru a lăsa echipamentul seara și a-l lua dimineața .
- Tot de pe site-ul lor am rezervat loc pentru instructor pentru Ema ( pachet de 4 zile a câte 4 ore pe zi) și pentru adulți ( 4 zile x 2 ore/ zi).
- Tot de la Traventuria am cumpărat și ski pass-urile pentru tot sejurul.
Cum ni s-a părut Traventuria? Super profi!
Ne-am programat online la probă de echipament în ziua în care am ajuns, au fost foarte prompți și amabili. Totul a mers șnur. Ca și poziționare, sunt la 5 minute de mers pe jos de pârtii.
Costurile le găsiți afișate pe site-ul lor, în funcție de ceea ce vă doriți.
Ca și ordin de măsură*:
- Ski pass pentru adulți, cu urcări & coborâri nelimitate, este: 65 leva / 1 zi, 125 leva/ 2 zile, 190 leva/ 3 zile, 250 leva/ 4 zile, 315 leva/ 5 zile, 380 leva/ 6 zile.
- Ski pass pentru copii 7 – 12 ani, cu urcări & coborâri nelimitate, este: 45 leva / 1 zi, 78 leva/ 2 zile, 110 leva/ 3 zile, 135 leva/ 4 zile, 157 leva/ 5 zile, 185 leva/ 6 zile.
- Pentru copiii sub 7 ani costurile sunt modice ( 1 leva/ zi).
- Școala de ski pentru adulți, 2 ore/ zi: 4 zile – 178 eur, 5 zile – 182 eur
- Școala de ski pentru copii, 4 ore/ zi: 4 zile – 120 eur, 5 zile – 151 eur
* Notă: ca să aflați prețurile în lei, aproximative, înmulțiți cu 2 – 2,5.
Dar cel mai simplu este să intrați pe site-ul Traventuria și să studiați toate combinațiile de preț. ( ski pass/ echipament/ instructor etc.).
Pârtiile din Bansko
Pe scurt, vă spun așa:
- Bansko este recunoscut ca fiind cel mai bun centru de ski din Europa Centrală și de Est.
- Au 75 de km de pârtii de ski.
- Cel mai lung traseu este de 16 km.
- Există o pârtie pentru începători, de 7 km (în România de ex. doar două pârtii au peste 3 km lungime și una singură are peste 4 km lungime.)
- Au telegondole cu 8 locuri, telescune cu 3 locuri și 7 teleschiuri
- Gradele de dificultate ale pârtiilor: 30% incepatori, 45% avansaţi şi 35% experţi.
24 km sunt pentru începători, 28 km pentru avansați și 18 km pentru experți. - Peisajele, de poveste, așa cum veți vedea și în video
Ema a avut instructor 4 ore/ zi, timp de 4 zile, în limba engleză. I-a plăcut, a făcut progrese și ce ne interesează pe noi cel mai mult este că face totul cu o bucurie molipsitoare.
Ah…să nu uit de barurile after ski. Sunt câteva acolo sus, unde urcă telegodola. Și vreo 2 restaurante. Prețurile medii spre mari, după părerea mea, pentru mâncare. O friptură + o garnitură, aprox. 30 de leva. Așa că, am văzut mulți oameni veniți cu sandvichuri la ei la prânz sau alte gustări.
În concluzie:
Ne-a plăcut, una peste alta!
A fost o experiență frumoasă, care ne-a schimbat ideile preconcepute despre Bulgaria. Drumurile curățate, oamenii harnici, totul curat și îngrijit.
Ba, mai mult, Bansko a fost așa de prietenos cu noi…că ne-a nins ca-n povești 2 zile!
Cât despre servicii, n-am avut nicio clipă senzația că vor să ne fure sau să ne păcălească, așa cum simțim deseori la noi în țară.
E-adevărat, drumul spre Bansko ușor obositor. Dar dacă ne gândim că au existat și zile cînd am făcut peste 4 ore să ajungem pe Valea Prahovei, uiți de oboseală.
Prețurile decente, iar raportul calitate – preț super corect.
N-am apucat să calculez detaliat, dar pe noi cred că ne-a costat în jurul a 1.500 de eur un sejur cu totul inclus (transport, ski pass, echipament, cazare, mese, ieșiri în oraș).
Spre comparație, un hotel de 4* cu demipensiune & piscină, pe Valea Prahovei, în perioadă similară, pornea de la minim 1.300 eur/ sejur, doar pentru cazare.
Așa că…România rămâne în continuare doar pentru cei care-și permit bugetele astea.
Iar noi…mai mergem la Bansko? Așa ne nedorim, asta-i clar!
Găsiți pe Blog in Tandem și alte articole care v-ar putea interesa :
- Ce include un echipament de schi
- Schiul nu e doar un sport, e un stil de viață
- Cat costa o saptamana de schi la Arena Platos, la Paltinis
- 9 motive să vă duceți copiii la schi
- 11 destinatii de neuitat in Romania
- Cetatea Fagarasului in haine de iarna
- TANDEM HAI HUI – Destinații în lume
Suta la suta de acord! Ca alternativa de hoteluri recomand Vihren – langa gondola si Ivan Rilski – un pic mai departe de gondola
Multumesc, Ioana!
Am notat hotelurile. Poate ne sincronizam anul urmator?! Va salutam voios!
Dragelor, ma bucur ca ati avut o vacanta frumoasa, cu sport in aer liber.
Eu am mers al treilea an la Bansko, fac diar cateva comentarii succinte:
1. Drumul de aprox 8h pana la Bansko este absolut decent
2. Este cea mai buna alternativa pentru un buget restrans.. in jur de 1500-2000 euro, in functie de cati membri schiaza, nu am folosit locatiile Borovets ( este de luat in considerare) si Pamporovo pana acum.
3. In perioada Sarbatorilor este destul de aglomerat, se simte cel mai mult jos la gondola -gondola care duce la partiile de pe munte se deschidea in jur de ora 8.15, trebuia sa ajungi inainte decora 8:00 pentru a sta putin la coada-10 minute. Schiorii trebuie sa isi asume program de trezit dimineata si somn devreme seara, inainte de ora 22, altfel nu rezista, parerea mea. Daca ajungeai la gondola dupa ora 8:30, timpul de asteptare era minim 1 ora.
4. Partiile de la inceputul zilei, pana in ora 12:00 aprox erau impecabile, trase cu ratracul, lejere, cariva schiori. Se aglomera dupa aceasta ora ( atentie, perioada Revelion- 28 dec- 4 ian), asa este si in vacanta copiilor din februarie.
5. Domeniul schiabil este mai intins fata de Poiana Brasov, multe partii lejere- albastre si rosii, pe care le poti face in control, fara sa fii profesionist.
6. Sunt cateva cabane unde chiar te simti bine- sus la 2500 m, Plato cu semineu in interior si soare minunat la terasa. Aici poti sa mananci din rucsac, personalul este excelent. Mai jos sunt cabanele Bla Bla- stil bulgaresc, dar serviabili, cu semineu mic, terasa frumoasa si 180 de grade, un loc frumos, cu mancare delicioasa, paste hand made. Ca si preturi, felul 2 de mancare era 60-70 lei si ciocolata calda pentru copii in jur de 15 lei, delicioasa si cu multa frisca☺️
7. Ce am apreciat foarte tare-nu a nis in acea perioada, dar s-au straduit sa aiba zapada artificiala si sa deschida cate partii au putut, astfel incat schiorii sa poate beneficia de un domeniu schiabil cat mai intins. Cablurile-telescaune, teleschiul sunt moderne, functioneaza foarte bine.
8. Bansko merita vizitat si la hoteluri de apartamente, mancarea in mehanele din centru este buna-relativ bazata pe fripturi si are preturi civilizate, mai mici decat pe munte. Exista supermaket Aldo pentru orice doriti.
9. Un hotel foarte bun, cel mai aproape
de partie este MPM Sport, 4*, se merge direct pe schiuri la gondola,raport calitate pret excelent, semineu in lobby deosebit de frumos. Camera mare, baia curata si frumoasa, servicii de curatenie excelente, spa bun cu piscina si saune diferite, masaj, masa bufet fara pretentii
de fine dining, dar minim 10 optiuni, 2 supe, fructe, desert pentru masa de seara. Noi am avut demipensiune. RECOMAND hotel MPM SPORT, am fost acum 1 an si la hotel Astera 4*, mai
departe de partie si mult mai mare, foarte mult zgomot la masa, cu un lobby aproape inexistent, ceea ce te obliga seara sa ramai in sala de mese sau sa mergi devreme in camera, in loc sa te rasfeti cu un pahar de vin.
10. Alta modalitate foarte buna de cazare-apartamentele Comfort-vis a vis de hotel Kempinski, foarte aproape de gondola si cu conditii foarte bune. Nu se poate pune problema cazarii la hotel Kempinski, este un hotel de lant, de 5 stele, preturile sunt foarte mari, la acesti bani este de preferat sa alegeti sa schiati in Austria, Franta, Italia..
11. Bansko este cea mai buna varianta de schi relativ aproape de Bucuresti, partii bune, mancare buna, conditii hoteliere bune, aglomeratia medie, timp de asteptare la cabluri redus, nu este nimic la superlativ in comparatie cu tarile unde sunt sute de kilometri de partii, dar pretul vacantei este unul satisfacator aici ( este marisor, dar schiul este un sport scump) si este o saptamana relaxanta si frumoasa.
Uau, Diana! Multumesc mult că mi-ai scris. Sunt super binevenite toate sugestiile & comentariile tale. Mă bucur mult că rămân aici, pentru cei care sunt interesați de subiect. Îți mulțumesc pentru sugestiile de cazare & masă și pentru tot ce ne-ai povestit!
Vă dorim și vouă exact ce ne dorim și nouă în 2019: sănătate și zile colorate și vesele! Cele bune să se-adune!
Cu drag oricand!
Bansko este un subiect de interes pentru toti schiorii, merita dezbatut! (cu scuzele de rigoare pentru scris rapid, de pe telefon..)
Muktumim pentru gandurile voastre bune!
Sper sa ne revedem curand!
Si eu! Sigur ne intersectam noi! Te pup si super multumesc!
Mulțumim frumos !