Când se termină școala…

Pășim amândouă, pe alee, spre casă. Ne întoarcem de la școală. Se încheie încă un an.

Mintea mea derulează imagini, frânturi, zile fel de fel, Ema pășind timidă spre grădinița. Apoi mândră, în prima zi de școală. Apoi încă un an, o serbare… și încă unul. Deja al patrulea an de școală.
Pășim în tandem. Tăcute. Avem momentele noastre, când nu ne spunem lucruri. Dar e tăcerea noastră complice.

Astăzi parcă aleea ni se așterne și ea tăcută. Ne știe de ani. Mi-e teamă parcă să nu mi se audă gîndurile. E aleea care m-a zărit pe mine lăcrimând de atâtea ori, în anii ăștia.
Ne întoarcem tăcute. Încă mă ține de mână. Am zile în care mă gândesc că poate e ultima zi în care mă mai ține de mână și-atunci o strâng ușor de mână, să mă asigur cumva că e reală, că totul e așa cum m-am obișnuit, că nu vrea încă să se desprindă. Nu sunt pregătită. Nu încă.

Mă uit la ea și-mi vine cumva să nu-i mai dau drumul. Să îngheț clipa. Ea se uită la mine ștrengărește. Eu abia îmi ascund lacrimile. Îmi zâmbește. Anii ăștia toți se topesc sub zâmbetul ăsta plin al ei.

I se luminează fața. Mie mi se luminează sufletul.

M-a fascinat de mică. Râde cu ochii. Și-apoi începe să-mi povestească vrute și nevrute. De la școală, de cele mai multe ori din pauze. Rareori îmi spune ceva legat de cursuri. Universul ei, la 10 ani, e legat de copii, de joacă…Eu o ascult, ea îmi vorbește înverșunată.
Uneori doar o privesc. Atât. Și știu că totul e în regulă, atâta vreme cât o mai pot ține de mână.

Povestește. Râde. Se agită. Eu o mângâi ușor. Râde iar. O văd în fiecare zi mai mare. O văd cum crește, sub ochii mei. Dar e încă copil. Încă-și mai ascunde în ghiozdan câte un pluș. Încă îi place să o ducă tatăl ei dimineața la școală. Au secretele lor. Încă așteaptă să-i facă tatăl ei cu mâna când ea ajunge la etajul clasei ei. Încă aleargă spre mine când o aștept de la școală.

E încă copil. E frumos la 10 ani, e frumoasă viața, e senină și e tare bine așa.

Doar că se termină școala și pe mine asta mă întristează în fiecare an. A mai trecut un an de bine. Și alte lacrimi ale mele…știute doar de mine și de aleea noastră complice.

La voi cum e? Și anii voștri zboară la fel de rapid? Și aleile voastre ascund lacrimi înăbușite?

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și: 

• Ziua FAMILIEI este despre…
• Să-i mai lăsăm să copilărească! 
• Voi sunteți pregătiți să vă crească copiii? 
• Sărbătorim 10 ani magici cu Ema 
• Nu vrem performanțe, te vrem doar fericit, copilule 
• 70 de subiecte de discutat la cina, in familie
• 11 motive dovedite stiintific pentru a petrece timp afara 
• 6 sfaturi de la cercetătorii Harvard, pentru a crește un copil bun