Ce tip de parinte vreau sa fiu

Vad in jurul meu in fiecare zi tot felul de parinti. Ii vad pe strada, la scoala, in parc, la inot, la balet, in vacante, printre cunoscuti, printre necunoscuti. Parinti de tot felul.

Parinti protectori, parinti nepasatori, cicalitori, ambitiosi, absurzi, duri, prietenosi, parinti absenti, parinti plictisiti, obositi, ingandurati, altii efervescenti, parinti prea implicati, parinti cool. Parinti de tot felul.  Parinti care-si forteaza copiii sa faca lucruri doar pentru ca asa e la moda. Parinti care se forteaza ei insisi sa faca lucruri. Parinti care se forteaza pe ei insisi sa fie cool. Parinti amestecati. Parintii copiilor din ziua de azi.

Mi-a luat ceva vreme sa inteleg ce fel de parinte mi-as dori sa fiu eu pentru Ema. Mi-a luat niste ani sa inteleg ca eu, noi, trebuie sa-i fim aproape Emei in orice conditie, in orice zi, sa ne simta acolo, langa ea, chiar si cand suntem departe. Nu vreau sa fiu cool. Nu sunt si nici nu-mi doresc. Nu vrea sa fiu nici prietena ei cea mai buna. Vrea sa fiu mama ei. Un parinte natural. Relaxat. Un parinte care sa creasca un copil fericit.

Probabil e de la varsta, dar am ajuns la concluzia sincera ca cei mai cool parinti sunt cei se opresc din drum si ii ajuta pe altii, sunt cei care au gasit echilibrul si nu mai au nevoie de confirmari din exterior, sunt parintii care accepta si pareri diferite de ale lor si mai ales, sunt parintii care nu iau viata asta tot timpul in serios. Pana la urma, la finalul zilei, ramai doar tu cu tine, de-aia e bine sa fii sincer si corect cu tine insuti.

Prieteni o sa-si gasesca tot timpul. Oameni cool, pe toate drumurile. Nu vreau sa fiu nici una, nici cealalta. Eu vreau doar sa-i fiu aproape, neconditionat. Sa se simta protejata, in siguranta, sa se simta iubita, sa n-o fortez, sa nu simta presiuni inutile, sa nu-i impun standarde aberante, sa nu aiba de depasit praguri imaginare, sa nu se lase dusa de val doar pentru ca altii asa fac.  As vrea sa inteleaga in timp ca nimic nu este mai important decat sa fii tu insuti, sa-ti pastrezi identitatea si personalitatea nealterate.

Pe de alta parte, constat in fiecare zi cat de greu e sa fii copil in ziua de azi. Noi, toti parintii, ne luam deseori rolul prea in serios si uitam de distractia de pe drum. Uitam sa ne jucam cu copiii astia simpatici si plini de energie. Ne ingrijoram prea repede, ne gandim la scoli, activitati extra scolare, cluburi, teme, vaccinuri, somn, sporturi, ne grabim tot timpul, alergam, suntem in intarziere…si ne trezim ca avem langa noi niste copii stresati. Copiii pe care noi ii stresam si de la care avem atatea asteptari, uitand ca sunt doar niste copii.

Eu m-am hotarat de ceva vreme sa incetinesc ritmul. Sa mai respir pe parcurs. Sa ma bucur de zilele astea ale ei, sa ma bucur de Ema asa copil, sa incerc s-o las sa fie cat mai libera si mai naturala, date fiind conditiile. Uneori resusesc, alteori…uit si ma trezesc intr-o goana nebuna a mea, a ei. Dar incet incet, invatam impreuna sa profitam de copilaria asta frumoasa. Avem zile in care dansam in bucatarie, in care ea ne face spectacole si recitaluri spontane, zile in care sarbatorim fara niciun motiv, in care ne imbracam in printese si ne prefacem ca mergem la bal, zile in care ne maimutarim in oglinda. Zile in care uitam de teme, de cluburi si pur si simplu ne simtim bine.

Cam ce vreau sa spun este ca indiferent ce fel de parinti are un copil, indiferent daca sunt tineri sau mai putin tineri, casatoriti sau divortati, obositi sau nu, plictisiti de viata sau nu, cel mai important este sa ne mai si jucam din cand in cand si sa nu luam viata asta prea in serios. E timp pentru toate.