Colectionez amintiri din prezent
Am inceput ziua cu o portie de cateva minute langa patutul ei. Linistea ei are efect si la mine. De cateva zile stam tintuite in casa de o viroza care nu ne da pace si ne chinuie cu febra, frisoane, tuse… Pe vremuri imi povestea cineva ca la prima problema medicala a copilului a inceput sa albeasca. N-aveam copil, n-am comentat. Acum inteleg perfect de unde au aparut indraznete si firele mele albe. Dar puterea copilului asta de a zambi larg cu orice ocazie, de a nu se vaita sau a nu se lasa invins nici macar de o febra sau viroza, pe mine ma fascineaza si ma motiveaza mai mult decat orice.
Pe de alta parte, zilele astea ne-au facut sa stam mai mult impreuna. Eu cu ea. ACASA. In peisaj adaugam emotia sarbatorilor care pluteste la noi in casa in decoratiuni la tot pasul. Zapada pe care inca o zarim pe geam si bucuria sincera a Emei ca ninge. Apasarea ploii care de 2 zile nu se potoleste. Nostalgia anului care se incheie. Regretul ca a mai trecut un an.
Dar ce an! Plin de noi, plin de amintiri, de locuri, oameni, ganduri, planuri, prezent, zambete, prieteni, vacante, scoala, inceputuri. Nu fac bilantul. Nu inca. Dar ma fericesc numai cu amintirile care imi umplu inima si ma fac sa zambesc. Daca as putea cumva sa le adun intr-o cutie de cadou, cu funda rosie, pe care sa scriu 2014, ce bine ar fi!
As vrea sa-mi amintesc peste ceva vreme ca asta a fost anul in care familia noastra a fost cea mai puternica de pana acum. Anul cand am depasit cumva toate problemele si am fost toti, impreuna, cat de des am putut. Anul in care copilul asta minunat si energic a incheiat gradinita in costum popular, pe ritmuri romanesti. A petrecut vara cu bunicii ei minunati, printre iezi si miei, flori de gradina, melci si salcii prietenoase. Vara in care s-a tavalit in iarba cat a vrut, s-a balacit in piscina, s-a stropit cu furtunul, si-a facut ploaie din petale de trandafir, a colectionat gargarite, a dansat la lumina lunii si s-a bucurat de scena ei din copac. Vara in care i-au cazut primii dinti si a asteptat-o cu emotie pe Zana Maseluta. Daca as putea sa pastrez si ceva din mireasma florilor Icai, din roua de dimineata, un pic din rasul plin al Emei, din cantecele ei de o bucurie molipsitoare, din glasul mamei mele, din chiotul Emei cand se joaca cu varul ei Luca.
As vrea sa adun si ceva din linistea mea cand imi beau cafeaua pe balansoarul din curte, din fericirea din ochii parintilor mei sa ne aiba aproape, din inghetata cu fructe din gradina noastra…Daca as putea cumva sa surprind entuziasmul Emei si al nostru de fiecare data cand descoperim locuri noi, cand suntem in vacanta si am vrea parca sa ne umplem bateriile cu energie din locurile pe care le vedem si oamenii care ne inconjoara. Daca as reusi sa-i pastrez cumva emotia cu care a pasit in prima zi de scoala si m-a tinut strans de mana, zambetul un pic crispat si teama unui nou inceput, a unei etape necunoscute pana acum. As vrea sa-mi amintesc mereu si de Ema si tatal ei cum se privesc complice atunci cand pun ceva la cale, as pastra si ceva din calmul si caldura pe care le emana casa noastra plina de noi… Pe toate le-as aduna si le-as pastra ca pe cele mai de pret comori.
Se spune ca trebuie sa te bucuri de PREZENT, sa-l traiesti frumos, pentru ca timpul trece mai repede decat crezi. Exact asta am facut in 2014, ne-am bucurat de prezent. Am savurat cat am putut fiecare pas, fiecare experienta, fiecare zi impreuna. Ne-am creat amintiri frumoase dintr-un prezent intens. Am colectionat momente din viata noasta simpla, dar asa de plina si frumoasa!
