Copii umiliți de alți copii. BULLYING interzis prin lege
Am scris de-a lungul timpului despre BULLYING. Despre copii victime.
Despre copii care sunt jigniți, umiliți, bătuți de colegi, excluși, amenințați. Totul se petrece la școală! Acolo unde-i trimitem zi de zi, acolo unde se presupune că sunt expuși unui mediu echilibrat.
Acolo unde sperăm ca proprii copii să meargă cu plăcere, să-și facă prieteni, să trăiască experiențe frumoase și să se bucure de cei mai frumoși ani.
Ani care, se pare, se transformă pentru mulți copii, în ani de coșmar.
Ani care le macină sufletul, experiențe care-i fac să se teamă, să se simtă mici și neînsemnați, ani care smulg lacrimi și suferințe, umilințe greu de dus deseori chiar și pentru un adult.
Am primit de-a lungul timpului multe mesaje și scrisori de la părinți care-mi povesteau experiențe greu de înțeles pentru noi, părinții….și greu de rezolvat sau măcar de echilibrat de către dascălii din școli, chiar și atunci când erau semnalizate în mod constant.
De ce? Pentru că legislația nu permitea nicio sancțiune legală!
Am auzit multe comentarii mai aproape sau mai departe de subiect. Am auzit oameni care cred că BULLYINGul e doar în filme. Care contestă fenomenul și gravitatea lui.
Ce nu poate fi vreodată contrazisă este realitatea tristă a cifrelor:
-
1 din 4 copii era umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor;
-
1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la școală;
-
în mod repetat, în școală, 3 din 10 copii erau excluși din grupul de colegi;
-
1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
-
7 din 10 copii au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar.
Datele sunt extrase din studiul ”Bullying-ul în rândul copiilor. Studiu sociologic la nivel național realizat de către Organizatia Salvați Copiii, ce a scos în evidență o serie de date îngrijorătoare.
Mai mult, la nivel european, România se situează pe locul 3 în ceea ce privește bullyingul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Dacă nu ați fost expuși până acum fenomenului, dragi părinți, asta nu însemnă că nu există!
Ați fost norocoși sau poate…nu știți tot ce se întâmplă. Cifrele astea sunt realitate.
Desprindeți-le din rândurile mele și imaginați-vă copii. 1 din 4 copii este umilit în mod repetat, la școală, în fața colegilor!
Copiii care suferă, de multe ori, în tăcere!
Mergeți mai departe cu exercițiul ăsta…și imaginați-vă că acel copil este al vostru. Sau că asistă indiferent la ceea ce vede. Sau că este exclus copilul vostru, într-un mod violent, din grupul de prieteni. Astea sunt răni fizice și sufletești care se vindecă mai greu decât orice. Cum mai reparăm noi copiii ăștia, răniți la școală?
Noi îi învățăm acasă să aibă încredere, să fie îndrăzneți, să aibă curaj, să fie toleranți, le spunem că e bine să fii UNIC, îi încurajăm să accepte diferențele…iar la școală să năruie totul! Acolo unde-și petrec mai mult timp aproape decât au de petrecut împreună cu noi, părinții!
Violențe fizice sau verbale, abuzuri emoționale, hărțuire, excludere. Copii victime ale altor copii.
Mai multe de 3 din 10 cazuri de bullying pornesc de la aspectul fizic. Motiv de hărțuire!
Urmează apoi motive precum: statutul social (27% din cazuri), interesele și pasiunile (12,18%), situația școlară foarte bună (8,21%), situația școlară medicră (7,55%), nevoie speciale sau dizabilități (4,42%), etnia (3,17%), religia (2,14%) și orientarea sexuală (2,11%).
Ce se-ntâmplă concret?
Poliția putea fi sesizată și până acum și colabora cu Protecția Copilului.
Asociația Salvați Copiii urmărește constant fenomenul. Dar BULLYING-ul nu putea fi pedepsit, dat fiind că nu era definit și recunoscut ca infracțiune.
NOUTATE:
Senatul a votat aseară târziu (4 decembrie 2018), în unanimitate, modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, care va defini, preveni şi interzice violența psihologică, adică bullying-ul, în spațiile destinate educației, precum şcolile şi grădiniţele.
Demersurile Asociaţiei Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM, coodonatori ai campaniei de prevenire a bullying-ului, încă din 2017 au un rezultat atât de așteptat!
Legea Educaţiei, modificată ieri în Parlament defineşte ca violenţa psihologică-bullyingul, care este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale si/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, care are drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale. În modificarea legii educației este prevazută şi posibilitatea ca cei implicați în acțiuni de bullying, atât agresorii, cât și victimele, să beneficieze de asistență și evaluare psihologică.
„Am pornit această campanie ca urmare a datelor îngrijorătoare în materie de bullying în România. Dar mai ales din cauza mesajelor primite de la copii, care se simt singuri, neajutaţi şi neînţeleşi de adulţi în faţa înjurăturilor, agresiunilor emoţionale sau fizice, poreclelor dureroase, luptelor de putere la care sunt supuşi în mod repetat în mediul şcolar ne-au impresionat şi ne-au mobilizat să acţionăm. Mă bucur mult ca vocea copiilor s-a făcut auzită şi de această dată şi bullyingul este reglementat. Acum urmează să învăţăm să depistăm şi să prevenim bullying-ul în rândul copiilor.” declară Nadia Tătaru, cofondatoare a Itsy Bitsy FM și preşedinta Asociaţiei Părinților Isteți, inițiatoare a campaniei naționale de prevenire a bullying-ului.
Este un pas important. Poate sună greoi limbajul legislativ. Poate sună prea formal, prea rece, prea ….sau prea. E ușor să ne dăm cu părerea.
Poate pare lucru ușor atunci când nu ești direct implicat, cu sufletul.
Bullyingul va fi pedepsit. Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 va defini, preveni şi interzice violența psihologică, adică bullying-ul, în spațiile destinate educației, precum şcolile şi grădiniţele. Iar asta e un pas uriaș, să știți!
Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:
➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/
DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:
- Bullying și exercițiul foii de hârtie, făcut de o profesoară din SUA.
- Bullying. Copii umiliți de alți copii.
- O poveste reală despre bullying și copii care hărțuiesc alți copii.
- 5 mesaje anti-bullying din filmul MINUNEA
- La ce vârstă își pierd copiii inocența?
- Cum ne invatam copiii sa vorbeasca despre emotii si sentimente
- 10 lucruri pe care copiii trebuie sa le auda de la parinti
- 10 alternative la NU-urile pe care copiii le aud zilnic
- 10 lucruri de spus copiilor in loc de ”Nu mai plange”
- 40 de lucruri pozitive de spus copiilor cat mai des
- 13 gesturi ale copiilor, descifrate de adulti
Personal, cred ca problema e alta. Sigur, existenta unei variante prin care sa fie penalizati parintii copiilor agresori si profesorii (da, sunt si profesori care fac chestia asta) poate ajuta atunci cand alte cai de influentare si rezolvare au fost incercate fara succes. Ramane sa vedem care sunt modalitatile concrete de aplicare, e foarte important sa existe niste reglementari clare in acest sens (cum se formuleaza si se comunica o acuzatie de bullying, cum probeaza, etc)
Insa, pana sa ajungem acolo, ar fi util sa ne asiguram ca in fiecare scoala exista cel putin un consilier scolar capabil sa sa medieze (foarte important, inca din stadiile incipiente) cazurile de bullying, sa-i sfatuiasca pe parinti, sa le vorbeasca copiilor despre asta (pe intelesul lor, la ora de dirigentie sau la cea de dezvoltare personala). Este stiut faptul ca, in multe situatii, copiii agresori sunt, la randul lor, victime sau trec prin diverse etape de dezvoltare (eg. adolescenta aduce schimbari mari in plan comportamental). Altfel spus, cred ca eeste mai important sa tratam cauza, nu efectul
Adriana, părerea mea este că nu putem trata nici cauza și nici efectul, atâta vreme cât fenomenul nu exista decât ca subiect de conferințe și statistici dramatice. Tocmai de-asta mi se pare o mare reușită faptul că Legea Educației vorbește despre bullying, în sfârșit. De-aici încep multe alte discuții, strategii și planuri, e-adevărat. Iar ca reușita asta să nu rămână doar un articol de presă, e nevoie de implicare pe toate planurile: părinți, dascăli….și cel mai important – AUTORITĂȚI.
Exact, ai pus punctul pe i.
Din punctul meu de vedere, la parinti se vede o crestere a gradului de implicare. Pe de alta parte, chiar nu ma astept sa vad vreo contributie din partea autoritatilor. Nu e prima oara cand se face o chestie pe hartie, ca sa fie bifata pt ca mai apoi sa evina o chichita birocratica sau o masura ce nu poate fi pusa in practica (eg. similar ordinul prin care se incerca reglementarea cantitatii de teme, alte initiative similare).
Sunt lucruri mult mai arzatoare care nu merg asa cum ar trebui si nu se intampla nimic. Ba se intampla, dar in sensul inrautatirii situatiei (eg. reducerea nr de ore la gimnaziu). Iar atunci cand se face cate ceva, cei indreptatiti (ie. din MEC) sa initieze/ aprobe schimbarea par sa aiba mai degraba o abordare de genul „sa ascundem gunoiul sub pres” si/ sau „sa le dam putin praf in ochi” celor care se agita in media. Poate sunt eu intr-o faza putin mai pesimista, insa nu e deloc ok ce se intampla in educatie. Chiar m-as bucura sa vad ca lucrurile merg in directia buna, macar pe partea asta.
Adriana, nu cred că ești pesimistă. Cred că doar suntem atât de sătui de situația asta în care ne aflăm, atât de dezamăgiți și de imuni la autoritățile care de cele mai multe ori sunt doar niște marionete și nu fac altceva decât să spoiască frumos o situație care e aproape dramatică: învățământul românesc.
Doar că, de data asta, mi se pare admirabil că un grup de oameni, de inițiativă, a reușit ceva. E un pas mic, dar important…și eu chiar cred că trebuie să le mulțumim și să sperăm că așa, cu pași mici și implicare, se vor mișca lucrurile. Nu cred că e o soluție să ne dăm bătuți și nici să ne pierdem speranța!