Copiii vostri scolari mai au timp de joaca?
Copilul meu are aproape 9. E deja in al treilea an de scoala, dar totusi, e inca un copil. Se uita la desene, se joaca cu papusile, ii place sa picteze si sa inventeze povesti…dar NU prea mai are timp pentru toate. Si din ce in ce mai putin timp de joaca.
N-are inca 9 ani si prea multe de facut la varsta asta. Toate legate de scoala si programul de dupa scoala. Iar eu, ca mama direct implicata…inca nu-mi explic cum am ajuns aici. Imi par prea multe griji pentru niste copii. Iar ii vrem doar sanatosi si fericiti. In teorie pare simplu, dar nimeni nu ne-a explicat cat de usor e sa fii prins in vartejul asta.
Nici nu mi-am dat seama cum am ajuns aici! Doar cand am avut un flash intr-una din zile, in care Ema mi-a spus trista, usor resemnata, inainte de culcare…ca astazi n-a avut timp sa se joace deloc.
Se intorsese de la scoala la 12 si ceva, a mancat, s-a apucat de teme. Apoi a mers la un curs de sah, unde ii place si la care nu vrea sa renunte, apoi iarasi teme, jumatate de ora de desene, jumatate de ora de citit, cina…si s-a facut ora 9. Niciun minut de joaca. La varsta lor, asta e o zi trista, foarte trista.
In timpul asta…eu nu stau cu mainile incrucisate. Din contra! Incerc sa o ajut cat pot, ba chiar o incurajez uneori sa lase garda mai jos si sa nu-si mai faca atatea griji daca nu reuseste sa termine tot ce are de facut…
Are scoala, are temele si apoi mai sunt si activitatile extrascolare pe care ea si le doreste (sah, tenis, actorie, engleza). Asa se umplu zilele ei de copil…si asa se face ca multe din ele se termina fara niciun pic de joaca.
Cu atat mai trist pentru mine, direct implicata, cand stiu si citesc cat de important este sa-i lasam pe copiii nostri sa fie liberi, sa-si traiasca copilaria. Sa se exprime prin joaca, sa aiba zilnic minim o ora de stat afara, sa aiba minim o ora de joaca libera, sa aiba timp petrecut in familie.
UAU….cate ore ne-ar mai trebui pentru asta?!
O incurajez uneori sa lase cartile si cursurile….si sa se joace. Dar recunosc, am si zile in care ma cuprinde panica. Daca gresesc? Daca eu o incurajez sa fie relaxata, dar in cursa asta neoficiala pentru cel mai bun, cea mai mare nota, cel mai bun din clasa, cea mai buna clasa, cea mai buna scoala, cei mai performanti elevi….pierde puncte?
Daca rateaza startul? Daca eu o sa fiu de vina ca o sa am un copil care n-o sa aiba rezultate bune la Comper, la Evaluarea Nationala, la concursul Performer etc.? Daca pierde teren si n-o sa reuseasca in viata din cauza ca eu o incurajez sa se joace, in loc sa invete?
Personal, cred ca orice copilarie trebuie sa fie unica si memorabila. Plina de prieteni, experimente si amitiri. Cu zile pline de joaca si chiote, cu amintiri de neuitat, cu boacane si aventuri de povestit peste ani. Cu obrajii imbujorati de atata joaca. Cu mainile imprafosate. Cu zile PLINE!
Doar o data esti COPIL! As vrea sa se joace mai mult, au destul timp sa invete. Au o viata inainte, dar copilaria trece atat de repede!
Ce vad in timpul asta, cand imi pun 1000 de intrebari? O fetita mai lipsita de energie si de entuziasm pe zi de trece. O Ema obosita si niste parinti debusolati.
Vad pe zi ce trece un copil apatic, ce merge la scoala din ce in ce mai cocosat de ghiozdanul zilnic, ii citesc pe fata ingrijorarea, o vad trista cand nu-i ramane timp de joaca. In plus, in tot acest tablou, vreau doar sa spun ca nu are teme multe. Am avut norocul unei invatatoare care nu-i sufoca cu temele, dar care trebuie sa tina pasul cu manualele si caietele de lucru.
Ce nu functioneaza in tot tabloul asta…este SISTEMUL. Programa asta incarcata, cursa nebuna din manualele lor, cu tabla inmultirii la 8 ani, cu probleme si culegeri, Gazete, concursuri si evaluari…la varsta la care copiii nu vor decat sa-si traiasca frumos copilaria. Fara concursuri si comparatii, fara note si puncte, fara presiune si liste cu ce au de facut.
Ema e curioasa, inventiva, are imaginatie debordanta…dar nu foloseste nimic din toate astea la scoala. In banca tot ce conteaza este sa fii disciplinat. Sa memorezi. Sa stii informatia si atat. Nu conteaza s-o aplici, sa faci corelatii, sa lucrezi in echipa, sa experimentezi. NU!
Copiii din 2017 invata in acelasi sistem prafuit si invechit in care am invatat si noi…neadaptat zilelor noastre. Rigid. Nedrept. Robotic. Incarcat. Abstract. Inutil. Neancorat in realitate.
In timpul asta, ne vedem copiii cum se sting pe zi ce trece. Suntem martorii a generatii intregi sufocate in sistemul asta invechit. Si stiu ca e doar inceputul!
Ma tot gandesc si stiu ca nu asta imi doresc pentru ea, pentru ei toti, pentru noi. Stiu ca vreau mai mult si ca ei merita mai mult. Stiu ca acesti copii merita sa creasca intr-un alt ritm, in altfel de scoli. Si mai stiu ca se poate, trebuie doar sa se vrea.
Merita sa invete cu pasiune, merita sa se joace zilnic, sa fie creativi, sa zambeasca si sa se miste liber.
Merita sa raspunda atunci cand au ceva de spus, nu doar cand ridica doua degete si sunt numiti.
Merita sa experimenteze, nu sa scrie formule invechite pe table moderne.
Merita sa-si foloseasca imaginatia, fata limite. Sa vada mereu mai departe. Sa gaseasca solutii, nu sa le memoreze pe-ale altora. Sa-si puna singuri intrebari, nu sa raspunda la lucrari de control.
Sa fie curajosi si sa incerce, sa indrazneasca sa mearga mereu mai departe.
Ma tot gandesc ca se poate, ca asta ar fi posibil…dar, sincer, imi pare ca am luat-o cu totii in directia opusa si mergem cu ochelari de cal pe un drum care nu numai ca nu ne duce nicaieri, dar ne indeparteaza pe zi ce trece de calea cea buna!
Programa nu e incarcata, parintii si invatatorii o incarca!. Ma uit ca am parinti in jur care au cerut mai multe teme! Am cunoscut parinte in Bucuresti care la sedinta au ridicat mana ca sunt prea multe teme si marea masa a protestat: SA FIE CA SE PLICTISESC acasa!!! si niciun alt parinte din sala nu a sustinut ideea parintelui.
Sa mai zic ca intre rude, e o mama ce ar fi zis cu regret ca pacat ca invatatorii nu pot lovi copiii, ca alta data… si alta care e disperata dupa concursuri interscolare in weekenduri! ca musai sa faca copilul cv, de la 7 ani…
Sa mai adaug extra activitatile de care am parinti ce se lauda: pian, dans de performanta, engleza si germana etc. Cand m-a intrebat ce ii place fetei sa faca i-am zis: sa se joace si sa mearga la petreceri! ( no shit, acum recunosc, fiica mea o sa fie party girl 😀 😀 ). Da, cand a zis ca o doare capul nu am dus-o la scoala, cand a zis ca nu vrea sa faca tema, am zis ca un e nicio problema, e alegerea ei si va vedea repercursiunile si prefer sa le vada acum la 8-9 ani si nu la 18.
Sa nu uitam nici pe parintii disperati sa caute o scoala buna de ajunge copilul sa faca si o ora in trafic dus, intors, la o invatatoare „buna” (care da teme multe si nu misca nimeni in front). Noi am ales scoala cea mai apropiata de noi (ok, nu la prima ca nu am gasit loc, ne-am mutat de curand) dar facem pe jos 10 minute, ce inseamna sarit, tzopait, miscare si sanatate, deseori pe drum ne intalnim cu colegi. Poate ca nu pare mult, dar daca adunam juma de ora dus, juma de ora intors inseamna o ora mai putin de copilarie, zilnic.
E greu de tinut linia dreapta…cand cei din jur se complica. E greu sa-ti vezi de calea ta, cand ceilalti se intretaie cu tine. In acelasi timp, e greu sa fim toti pe aceeasi lungime de unda. Pe de alta parte, probabil ar fi plictisitor sa gandim toti la fel.
Oricum am da-o, eu am spus si in articol: parerea mea e ca o singura data isi traiesc COPILARIA. au toate viata sa invete, sa fie comparati, sa li se puna etichete sau sa dea concursuri. Macar COPILARIA sa fie frumoasa si senina!
Te inteleg perfect, Anca. Ana nu mai face atatea activitati si nici nu are teme in exces, dar tot nu ii ramane timp de nimic. Iar blazarea este data de programa total neatractiva si exercitiile repetitive si plictisitoare
Asta cred si eu ca e marea problema. Programa scolara total neadaptata la vremurile pe care le traim. Copiii astia ai nostri sunt plini de imaginatie, creativitate, spontaneitate…si sunt obligati sa invete dupa niste manuale parca desprinse din peisajul de acum 30 de ani, fara nicio legatura cu timpurile pe care le traim.
Ce ne facem? Asta-i intrebarea, fir-ar sa fie!
Si eu cred ca programa este incarcata, exista mult balast (eg. terminologie specifica si definitii, pe care se insista). In plus, desi recomandarile metodologice din programa incurajeaza folosirea unor tehnici de predare diverse si adaptate varstei, cred ca se simte nevoia unor initiative dedicate (eg. cursuri / training-ri) care sa-i ajute pe invatatori in acest sens. Altfel, fiecare din ei face in functie de resursele personale (de timp, disponibilitate sa se documenteze, etc).
eg. MEM cls. I: „Se vor utiliza strategii didactice care accentuează rolul şi semnificaţia jocului în activităţile de învăţare recomandate pentru elevii din clasa întâi. Activitatea didactică ar trebui să se desfăşoare într-o interacţiune permanentă cu copiii; aceştia vor trebui stimulaţi să întrebe, săintervină, să exprime idei despre ceea ce învaţă. Procesul de evaluare va pune accent pe recunoaşterea experienţelor de învăţare şi a competenţelor dobândite de către copii în contexte non-formale sau informale. În întreaga activitate de învăţare şi evaluare va fi urmărit, încurajat şi valorizat progresul fiecărui copil”.
Revenind la subiect, baiatul nostru (10 ani, clasa a IV-a) are un program destul de incarcat. Sta la scoala pana la ora 16 (scoala privata, face temele acolo) iar dupa aceea avem activitati la care a insistat sa mearga (tobe si informatica) si unele la care e musai sa mearga (gimnastica medicala). Teme pt acasa primesc doar peste weekend.
Nu-i usor sa gasim echilibru, sa ne facem timp pt toate. In timpul saptamanii timpul disponibil pt activitati libere este mai redus (dar nu inexistent, putin uitat la TV si citit sunt sigur pe lista), in weekend e mai bine (in functie de cat de bine isi organizeaza partea alocata temelor). Uneori reuseste sa faca tot ceea ce-si doreste (si uitat la TV / tableta / calculator, si joc liber in casa, si iesit in parc cu role / bicicleta / trotineta), alteori il ajutam noi sa gaseasca varianta cea mai buna pt a ne incadra (in functie de sezon / vreme / alte proiecte de familie) dar sunt si zile cand sacrificam una din activitati. Pana la urma, si vizionarea unui film, si cititul unei carti, si construire unui lego sunt activitati relaxante pt copii… iar exercitii de creativitate si imaginatie pot fi facute in oricare dintre ele. Da, uneori trebuie sa faca alegeri si / sau sa caute solutii (eg. isi ia cartea preferata la scoala si citeste in pauze)… nu-i usor insa ii este de folos (il face mai resposabil si mai constient in momentul in care este pus in fata unei alegeri, apreciaza mai mult unele activitati).
Multumesc, Adriana, pentru mesaj. Un lucru e clar: NU E USOR deloc. Iar noi, parintii, trebuie sa le fim aproape sa-i ghidam in toata aglmeratia asta de materii si informatii, de activitati scolare si extrascolare. Altfel, e foarte usor sa fie sufocati si sa-si piarda linia dreapta, parerea mea. Toate cele bune!
Oare chiar ii plac copilului TOATE astea „sah, tenis, actorie, engleza”? Sau poate ii plac mai mult lui „mami”?!
Daca „nu are teme multe” si apuca „jumatate de ora de desene, jumatate de ora de citit” atunci reiese ca problema e la „sah, tenis, actorie, engleza”! De aceea nu are timp de joaca.
Draga Gabi,
n-o sa-ti raspund cu ironie, pentru ca nu e cazul. Iti spun doar ca DA, chiar ii plac toate activitatile extrascolare…care dealtfel sunt doar 4: actorie, unde face diverse jocuri si se duce cu o maxima placere, sah, unde merg in gasca multi colegi de clasa si se simt bine, tenis, unde isi descarca energia si engleza, unde face cu o profesoara extrem de prietenoasa si de carismatica. Iar daca ea isi doreste sa mearga la toate astea, eu o incurajez, evident.
In rest, s-auzim de bine, ca de ton sarcastic si mesaje rautacioase…suntem cu totii satui in perioada asta!
Gabi, multi dintre copiii de 6-10 ani sunt extrem de entuziasti in ceea ce priveste activitatile de genul acesta: sunt curiosi, le place sa mearga acolo (mai mult decat la scoala, e firesc pt ca le ofera mai multa flexibiliatate si interactiune), devin chiar psionati de unele dintre ele. Iar noi, parintii, nu putem decat sa ii sustinem si sa-i ajutam sa echilibreze timpul petrecut acolo vs. cel alocat responsabilitatilor scolare vs. relaxare & timp petrecut cu familia.
Vorbesc in cunostinta de cauza, baiatul meu si-a dorit sa incerce mai multe astfel de activitati, s-a bucurat sa participe si si-a dat toata silinta la fiecare dintre acestea insa, pe masura ce trece timpul (iar lucrurle se complica la scoala), am inceput sa renuntam la unele dintre ele astfel incat sa ne putem descurca.
Cam aceeasi ‘tactica’ aplic si eu. O las acum sa mearga la cate poate, o incurajez, ma bucur ca ii place…si in timp vom vedea ce va ramane pe lista scurta. Asa au disparut in timp baletul, apoi gimnastica.
Intre timp, nu pot decat sa ma bucur cand o vad ca merge cu placere si insista sa o duc acolo unde-i place.