Copilul meu se joaca de-a alegerile
Da, da, chiar nu glumesc. Desi nu deschidem televizorul decat la portia zilnica de desene, desi nu dezbatem politica acasa niciodata, desi nu a fost expusa deloc la discutii politice…ea se joaca de-a alegerile. Prezidentiale.
E clar ca n-am cum s-o feresc. Drumul spre scoala e ticsit de postere si bannere electorale. In parc, in mai putin de 30 de minute, am primit balon de la un partid, pix de la altul si pliante de la al 3-lea. Asa am ajuns, vrand nevrand, sa-i povestesc despre presedinte, alegeri, voturi, campanii. Dar si despre minciuni, strategii, planuri, putere.
Si asa a ajuns ea sa creada ca e un lucru foarte cool sa ajungi presedinte. Sa ai putere! Si tot asa a ajuns sa se joace in camera, in orasul Lego, de-a alegerile. La ei era deja ziua votului. S-au strans toti locuitorii, dar absolut toti, de la familia Simpson, pana la printese, sa-si aleaga presedintele. ‘Cum sa nu votezi, daca vrei sa ti se indeplineasca dorintele?’, zic omuletii astia Lego. Am inteles printre randuri ca o sa aleaga un presedinte care o sa faca un weekend de 5 zile, care o sa dea legea dulciurilor obligatorii la fiecare masa si o sa oblige toate scolile sa aiba program de la 10 dimineata, in loc de 8. Clara treaba la ei in oras.
Mai grav a fost cand m-a intrebat Ema pe mine cu cine votez si mai ales de ce. Noroc ca inca mai pot sa ma eschivez in raspunsuri, fara sa-si dea seama. Inca. Sau poate sa ne mutam in orasul asta Lego, unde lucrurile par mai clare, gandirea mai simpla, planurile mai relaxate.
