Copilule, vom fi mereu aici, un pas în urma ta
Ema. 12 ani anul ăsta.
O aniversare ce a picat cândva, într-o zi de aprilie, într-o primăvară în izolare, într-un an pandemic. Am sărbătorit doar noi trei: o Rază de Soare și doi părinți, pe viață îndrăgostiți de ea.
N-am avut puterea să scriu atunci, o fac cu greu și-acum…
Anii ăstia 12 au zburat pe lângă mine și m-au lăsat undeva în spate, ca un spectator încântat și cumva înmărmurit, în propriul lui tablou.
Anii ăștia s-au mișcat prea repede, iar eu le-am pierdut șirul, undeva în spate.
Am rămas în urmă, admirând un îngeraș gângurind, apoi am clipit undeva …cândva…și eram de mână cu o fetiță blondută cu părul ondulat …și m-am trezit acum, minunându-mă de copilul ăsta mare, de 12 ani.
Aceiași ochi albaștri senini, același zâmbet sincer, aceeași privire caldă, același copil, doar că… mai mare pe zi ce trece!
Ai crescut, copilule! Brațele mele abia te mai cuprind, dar în inima mea ai locul tău special, pe viață!
Te simt cum te desprinzi, pe zi ce trece…și trebuie să-nvățăm să-ți dăm drumul.
Nu e ușor!..Îți simt uneori mâna cum se desprinde ușor dintr-a mea, te văd stânjenită când te surprind povestind cu prietenele tale, ți-aud ușa camerei închizându-se complice, în urma mea.
E greu, copilule, să-nvățăm să-ți dăm drumul.
Nu ne-a învățat nimeni cum se face asta… Nu ne-a prevenit nimeni cât de rapid se rostogolesc anii peste noi. Nu ne-a spus nimeni că totul trece într-o clipă…
Că ieri te-nvățam să faci singură primii pași, ținându-te de mânuță, iar astăzi te vedem deja cum te desprinzi și-nveți să zbori singură!
Că ieri parcă exersam împreună primele cuvinte, iar astăzi te-auzim șușotind, pe-ascuns,
Ieri parcă îți citeam povești de noapte bună, iar acum îți creezi scenarii și povești, cu prietenele tale.
Ca ieri colecționai jucarii de pluș, iar astăzi le păstrezi stivuite cu grijă, în cutii de carton.
Ieri parcă ne jucam împreună cu păpuși, acum preferi să stai la telefon cu prietenele tale.
Ai crescut, copilule! Dintr-un om mic, într-un om mare!
E-o binecuvântare să te vedem înflorind, sub ochii noștri…știm asta și simțim cât suntem de norocoși, dar e-așa un amestec de bucurie & regrete, cum n-ai putea să înțelegi vreodată, decât trăindu-le!
Știu că vor veni zile în care te vei îndepărta.
Zile în care ne vei respinge, în care-ți vei exersa indepedența, în care ne vei da la o parte.
Știu că vei avea zile în care ne vei vrea departe, în care vom auzi ușa camerei tale trântindu-se mai des, mai apăsat, în care-ți vom simți privirea rece, zile în care ne vei răspunde obraznic sau morocănos. Știu asta.
Dar eu voi fi tot acolo. Cu tatăl tău aproape. Vom fi împreună, acolo unde ne-ai știut dintotdeauna, ne vei găsi, pe viață, în același loc: mereu aproape de tine, un pas în spatele tău.
Vei înțelege în ani, că orice distanță va interveni între noi, că oricine va încerca să ne îndepărteze sau să intervină între noi…eu și tatăl tău vom fi de neclintit, la doar un pas distanță!
Vor fi zile în care poate nu vei înțelege asta, dar știu sigur că vor urma apoi ani în care vei știi că noi doi îți vom fi și prieteni și confidenți și-n zilele cu soare, dar și-n zilele cu nori!
Vei înțelege-n timp că nimeni și nimic nu ne poate clinti pe noi, părinții tăi, din locul pe care ni l-am asumat pe viață: mereu acolo, un pas în urma ta!
