Cum arată un centru de arte, pentru copii, din China

Cum arată un centru de arte, pentru copii, din China

În vreme ce la noi se perindă tot felul de miniștrii de carton la Ministerul Învățământului, la alții există strategii pe termen lung.
În vreme ce la noi prioritatea este să ascundem gunoiul sub preș, în lumea largă există o preocupare contantă pentru educație și cultură.
În timp ce la noi se dezbate culoarea uniformelor școlare, în lume apar școli în care copiii studiază multidisciplinar.

În vreme ce la noi se adaugă noi examene și evaluări, la ei se elimină concursurile și se încurajează lucrul în echipă.
În timp ce noi le băgăm pe gât copiilor materii stufoase și aride, ei le stimulează creativitatea.
În timp ce la noi se aduce săpun de-acasă, alții își construiesc școli și centre de artă.

Aici suntem! România 2019, blocată în trecut și total nepregătită pentru ce se întâmplă în prezent.

Astăzi o să arăt poze cu un centru de arte din China, pentru copii.
E un centru de peste 800 mp, unde se studiază muzica, se predau cursuri de pian și alte instrumente, dans, servit ceai, gătit, pictură și meșteșuguri.
Arhitecții l-au gândit minimalist, dar ca un spațiu care să le încurajeze creativitatea celor mici și mai ales să le facă plăcere să se joace.

Multă lumină naturală, locuri de socializare, colțișoare de citit, cotloane de discuții pentru copii, totul este gândit integral pentru ei.
Cu locuri unde să se odihnească, să citească, să se joace, să discute, locuri de explorat și spații dedicate cursurilor, toate delimitate prin pereți curbați.
Culoarea lemnului este dominantă în acest spațiu, iar unii pereți sunt oglinzi din oțel inoxidabil, special pentru ca reflexia materialelor să contribuie la crearea unui spațiu luminos, adânc și sclipitor, pentru a crește bucuria copiilor de a explora și de a cunoaște noi materiale.

Iar centrul ăsta de arte nu poate să nu te facă să îi invidiezi puțin pe copiii lor, recunosc.
Un oftat cu atât mai adânc, venind dintr-o Românie în care muzica, desenul, artele, sportul sunt materii sacrificate în sistemul nostru învechit și total nepregătit pentru lumea actuală.

Închei cu citatul pofesoarei de arte Andria Zafirakou, desemnată în 2018 ca cea mai bună profesoară din lume:

Cred că cea mai valoroasă abilitate pentru ca un copil să reușească în viața este aceea de a fi sociabil. De a fi capabil să comunice cu alți oameni, să interacționeze, să lucreze în echipă, să poată comunica liber, neîngrădit. Într-o lume în care este foarte probabil că vor avea competitori roboți, creativitatea este cu atât de importantă și trebuie încurajată încă de la grădiniță. Dacă ne dăm seama de asta abia când copiii sunt la liceu, e prea târziu.
Cred că principala problemă este că adulții le îngrădesc creativitatea copiilor, la școală și acasă. Li se pun etichete, li se trasează sarcini, sunt învățați să gândeasca toți la fel…în loc să fie încurajați să-și găsească singuri calea, să depășească limitele, să vadă mereu mai departe, să caute soluții out of the box.

Sursa foto: Archdaily 

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: Cum arată un centru de arte, pentru copii, din China - Comunitatea Bloggerilor din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.