De unde se pot cumpăra cămăși albe pentru școală?
În fiecare an, în perioada asta, alerg ca nebuna după cămăși albe de școală!
Asta, evident, pe lângă lista interminabilă de toamnă, cu rechizite, trening, adidași, ghiozdan, cămăși albe și altele ce apar pe listă.
Știu că sunt și eu, ca și mulți alți părinți, după modelul: ne-a luat începutul școlii prin surprindere! Știu, așa că nu mai vreau și observații din public. Anul ăsta însă am zis să fiu organizată!
Așa se face că am început de vreo săptămână să mă documentez online de unde pot cumpăra cămăși albe de bumbac, pentru școală.
Surpriză! La multe magazine mari nu mai sunt pe stoc decât măsuri pentru copii mici, de grădiniță. Normal, pentru că ei nu poartă cămăși albe! Înțeleg că și pe cei care asigură stocurile i-a luat toamna prin surprindere! Alții de la care cumpăr în mod normal (H&M, Fashion Days, Takko, Waikiki, C&A, Carrefour – Tex) nu au nimic pe site sau nu vând online, așa că studiul meu de piață a fost serios afectat.Totuși, există opțiuni, asta-i vestea bună. Poate nu chiar la cele mai competitive prețuri, cum sunt acum în magazine, e-adevărat. Dar pentru cei care nu au timp să meargă la cumpărături, există șanse și să ne facem cumpărături online, pentru clasicele cămăși albe de școală!
Mai jos este o selecție, cu linkuri către siteurile unde am găsit cămăși albe pe stoc.
-
Cămași albe, cu fundă, model pentru fete.
-
Cămăși simple, de bumbac, pentru fete.
-
Model pentru băieți, din bumbac.
-
Cămăși albe pentru băieți.
-
Model cămăși pentru fete.
-
Bluză albă pentru fete, cu mânecă trei sferturi.
-
Set de două cămăși albe, cu mânecă lungă, pentru băieți.
-
Cămăși cu mânecă lungă, pentru băieți.
-
Cămăși cu buzunar, pentru fete.
-
Model cămașă simplă, din bumbac, pentru băieți
-
Model cămașă cu cravată/ papion pentru băieți
Asta este selecția mea, exclusiv online.
Voi de unde vă cumpărați hainele pentru școală, inclusiv cămăși albe? Poate completăm lista împreună!
LATER EDIT, din sugestiile primite:
Citiți și:
- Cum să alegem corect ghiozdanul
- 10 site-uri de unde fac eu shopping online
- 6 sfaturi să alegem corect scaunul și biroul copilului
- 11 motive dovedite stiintific pentru a petrece timp afara
- 6 sfaturi de la cercetătorii Harvard, pentru a crește un copil bun
- 70 de subiecte de discutat la cina, in familie
Îmi place de nu mai pot cămaşa aia de la Zara, dar cred că o să fac comandă la Next, de acolo am nevoie de mai multe.
Să știi că și eu tot de la NEXT o să comand, pentru că au și niște seturi de produse, parcă și opțiuni de fuste și sarafane. În plus, cel mai important…le au pe stoc! Am mai luat de la ei online și a fost totul OK! Spor și să fie un început de an școlar cu dreptul!!
Prietena mea, Andreea pregateste niste uniforme minunate la sipetdesidef.ro
Anul trecut am achizitionat de la ea bluza alba si fustita albastra! Le-am folosit cu mare placere! In plus, se lucreaza exclusiv cu furnizori romani, contribuind astfel la mentinerea productie in plan local!
Succes la scoala!
Super! Păi să ne dea și nouă de veste când sunt gata…că mâine poimâine începe școala și uite ce organizată sunt eu anul ăsta, deja am făcut câteva comenzi online!