Despre copilarie si parinti de zi cu zi

Sunt zile in care n-am timp sa fac mai nimic impreuna cu Ema. Zile in care nu reusesc sa-mi gasesc timp sa petrecem impreuna, sa stam amandoua, sa facem ceva impreuna….

Alte zile in care  abia reusesc sa-mi gasesc energia sa ii citesc o poveste seara si ma bucur cand vad ca e somnoroasa.

Zile in care mancam junk food, sau merdenele si pizza de la coltul strazii pentru ca n-am avut timp sau chef sa gatesc.

Seri in care o las nestingherita la desene si ma bucur ca s-a inventat Frozen si toata armata Disney. Zile in care nu am energie s-o duc in care locuri ar vrea.  Alte zile in care laptopul devine din dusmanul familiei, cel mai bun prieten care o tine pe Ema ocupata cand eu n-am timp, sau energie, sau pur si simplu dispozitie.

Da, am si destule zile din astea. Le stiu, le recunosc, mi le asum. Cred ca toti avem. Tot ce pot face este sa ma bucur ca nu sunt foarte dese.  Imi dau seama de ele si le recunosc, ca si cum as fi in clubul parintilor care-si recunosc vina. Doar ca nu tin capul jos si nici nu port in suflet vreun sentiment de vinovatie care sa ma macine incet, dar sigur. Deloc.

Cel mai mult ma bucur ca am inteles ca niciuna din zilele astea nu mai face un parinte mai slab, mai rau, mai indiferent  sau un parinte ratat. Sunt zile de oameni normali. Oameni reali. Zile de parinti de zi cu zi. Si pana la urma, cine a zis ca parintii sunt perfecti?

Eu nu sunt perfecta. Nici pe departe. Sunt un parinte absolut normal. Cu filozofii simple si sincere. Cu principii si abateri. Ce e clar este ca imi iubesc copilul  si incerc sa am cat mai multe zile frumoase impreuna cu ea. E loc de mai bine, asta-i clar. E loc sa devin eu mai buna, asta tot incerc din ziua in care am tinut-o prima oara in brate.

Dar am realizat de curand ca niciuna din zilele astea nu-i da Emei universul peste cap. Nu o face mai nefericita. Nu o face mai putin dinamica, energica, nu-i taie nici elanul, pofta de viata si de distractie  si nici imaginatia. Este tot ea. La fel de copil, la fel de fericita, la fel de autentica si de plina de energie.

O sa-si aminteasca peste ani ca au fost zile cand nu manca bio si ne comandam pizza de la coltul strazii? Nu cred. Dar pariez ca o sa-si aminteasca de serile petrecute toti trei, de dansurile cu tatal ei, de tabieturile de seara, de povestile citite impreuna, de pititea prin toata casa, de momentele cand se crede ce e o printesa pe un cal alb, cand ne harjonim in casa, ne jucam Dixit sau pur si simplu de mesele la care stam si palavragim toti trei!

Nu cred ca zilele in care eu obosesc si n-am chef de nimic sunt zilelele pe care si le va aminti. Altceva inseamna amintirile. Inseamna  momente. Emotii. Bucurie. Locuri. Familie. Caldura de acasa. Inseamna zile cu actiune, dar si zile fara pic de chef. Zile de oameni normali.