Dr. Demartini: Nu mai puneți etichete copiilor!

Dr. Demartini: Nu mai puneți etichete copiilor!

De curând am fost la o conferință impresionantă, unde s-au adunat peste 1300 de părinți, veniți să-l asculte pe Dr. Demartini, la Conferința INIMĂ de LEU.

 Sosit pentru prima oară în România, la invitația Uraniei Cremene, Dr. John Demartini a reușit să țină în priză o sală întregă de oameni. Cu toții l-am ascultat și ne-am notat permanent idei din discursul efervescent al Dr. Demartini, cunoscut și ca cel mai renumit expert în comportamentul uman din întreaga lume.

Pentru mine acest eveniment a fost o revelație. Am plecat cu atâtea idei și cu atâtea lucuri noi auzite, încât, recunosc, mi-am propus să le las o vreme la decantat…și să revin.
Ce m-a impresionat, ce-am învățat, ce o să aplic…o să povestesc în mai multe episoade, dat fiind că volumul de informație a fost impresionant. Eu personal am scris mai mult de 20 de pagini de notițe. Dar să le luăm pe rând.

De ce s-a numit evenimentul INIMĂ de LEU?

Este un titlu pe care l-am ales împreună cu părinții, pe care i-am rugat să ne ajute să transmitem cât mai bine și cât mai frumos ideea evenimentului de astăzi: cum putem să avem copii independenți, cu voință puternică, care să facă mâine o lume mai bună. Cum putem sa îi ajutăm să devină ceea ce ei își doresc și la ce se pricep cel mai bine, în loc de a proiecta asupra lor propriile noastre dorințe. Urania Cremene.

Astăzi, episodul 1: 
PĂRINȚI. COPII. ETICHETE care RĂNESC.

 NU MAI PUNEȚI ETICHETE COPIILOR!

Nu mai spuneți că aveți un copil leneș, neatent! Nu există copil care să fie leneș! Nu există copil care să nu vrea să învețe! Doar că noi, părinții & profesorii, trebuie să-i vorbim pe limba lui! Să-l facem să înțeleagă că valorile lui pot fi atinse prin lecții, conexiuni…

Dacă puneți etichete, riscați să înțepeniți copilul într-un punct, greu de depășit!

Copiii sunt clienții sistemului educațional! Iar școala trebuie să aibă o ofertă atractivă pentru ei!

Copiii învață ceea ce e de interes pentru ei! Dacă dascălii sau părinții nu le vorbesc pe limba pasiunilor & valorilor, dacă școala nu are o ofertă bună pentru ei, atunci copiii se vor distanța.  

Copiii care-și descoperă de mici pasiunea, ajung să exceleze dacă sunt încurajați!  

Dacă în schimb sunt forțați să meargă la o școală și să învețe ceva ce nu-nțeleg, atunci se vor bloca și nu vor ma aloca energie pentru a învăța ceva ce nu e în acord cu limbajul lor.

În fiecare copil e un geniu. Școala chiar poate fi un teren al posibilităților!

Copiii trebuie să fie INSPIRAȚI să ÎNVEȚE, să afle mai mult! Ei au nativ o dorință nelimitată de a învăța!

Întrebați copilul: Ce-ai face o zi întreagă fără să te plictisești? Ce-ți place să faci cel mai mult din lume? Ce-ți place cel mai mult să faci zilnic? Ce-ți place să faci fără să te roage cineva?

Copiii învață ceea ce e de interes pentru ei!

Lăsați copiii să exceleze într-un domeniu! Aceste 3 caracteristici sunt specifice copiilor geniali:

  • Perseverența
  • Concentrarea
  • Cunoștințele de specialitate

Copiii vor permanent să afle cât mai mult, să cunoască, au o dorință nelimitată de a învăța, dar ceea ce îi inspiră!

Profesorii inspirați creează elevi inspirați
Copiii nu vor să se ducă la școală dacă nu sunt apreciați pentru valorile lor, pentru pasiunile lor.
Iar dacă profesorii nu își fac timp să comunice cu elevii pe limba pasiunilor lor, orele vor deveni ore de monolog, nu de dialog.

Copiii trebuie să înțeleagă de ce trebuie să învețe! Trebuie să li se explice, de către dascăli sau părinți, cu ce îi vor ajuta materiile pe care le studiază.
Dacă profesorii sunt inspirați de programă și dacă se simt responsabili să predea și să comunice în sistemul valorilor propriilor elevi, atunci vor deveni acei dascăli care își vor inspira elevii să învețe.  

Familia e centrul societății și nucleul sistemului educațional

Nu trebuie să vă bazați pe nimeni altcineva să se amestece în descoperirea valorilor copiilor.
Familia e cea mai importantă!

Copiii nu pot deveni niște victime ale sistemului, atâta vreme cât familia e cea mai importantă!

Dacă părinții își petrec timp cu copiii, asta se va traduce în timp în relații de calitate. Copilul va înțelege că părinților le pasă de el.

Orice oră petrecută cu copilul, îi va crește încrederea în el, va înțelege că e important și că e valoros!

Descoperiți valorile copiilor

Cum? Fiți atenți la ce fac, la ce le place, ce ascultă, cum se joacă, ce vor să cumpere!

Observați-i permanent! Întrebați, discutați despre orice. Întrebați-i ce vise au.

Dați-le putere să creadă în ei!
Determinați & confirmați valorile permanent, fără să ghiciți. Nu vă opriți până nu știți clar!

Creați permanent legături și punți de comunicare, la nivelul copiilor. Fiți creativi!

Faceți exerciți să vedeți ce funcționează în comunicarea și în jocul cu ei. Nu vă proiectați bagajele asupra lor! Nimeni nu vrea să facă lucruri care nu-l inspiră, nu-i așa? Iar dacă nu fac la școală, faceți acasă!

 

Copiii nu renunță la visele lor, dacă sunt într-adevăr VISELE LOR!

Cu toții ne naștem lideri, doar că pe parcurs uităm asta. Uităm cât e de important să ne urmăm visele și să fim fideli propriilor valori!

Părinții trebuie să-i învețe pe copii să nu se teamă de eșecuri! Să-i încurajeze să devină lideri! Să-i lase să facă lucruri extradordinare!

Iar părinții trebuie să facă chiar ei lucruri extraordinare și să le dea un exemplu copiilor!

 

Notă: Articolul este scris în urma conferinței Inimă de Leu, derulat în octombrie 2017 și se bazează pe recomandările din discursul Dr. John Demartini. Dat fiind că nu există (încă) o înregistrare a evenimentului, întregul articol este scris pe baza notițelor făcute în timpul conferinței, ce s-a derulat între ora 09.00 – 19.30, de aici putând interveni diferențe de formulare între discursul original și cele consemnate de mine. 

 

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.