Dragă Școală, prima zi trebuie să fie…
…dragă școală, îți scriu iarăși.
O fac an de an, în fiecare prima zi de școală. Al patrulea an ca școlăriță. Deja! Ți-o aduc iarăși pe Ema. Ca în fiecare an, ținând-o strâns de mână și cu lacrimile mele cu greu disciplinate.
Ți-aduc copilul ăsta, pe zi ce trece mai mare, iar eu la fel de emoționată, în fiecare an.
Aceeași alee, același drum și noi aceleași, de mână, împreună.
Pașii se-aud agale pe alee, iar balerinii ăștia de lac ai Emei par că-mi spun povești. La fiecare pas îmi derulează tot soiul de imagini, emoții amestecate, frânturi de noi, zâmbete, zile cu soare, cu nori, zile pline de noi. Parcă ieri am dus-o la grădiniță, cu un ursuleț de pluș în brațe..iar astăzi deja a pășit în clasa a III-a.
Ochii ăștia albaștri ai copilului meu spun multe, dar rostesc puține.
Dar eu știu să-i citesc în suflet. O citesc cu-atâta dragoste, de-ar simți ea asta!..
Ghizdanul plin și el cu amintiri netrăite încă, pare că deja știe povești. Dar nu știe că va căra zile pline, zile de tot felul, că va ascunde caiete și emoții, că va citi și el în sufletul copilului meu.
Dar anul ăsta e diferit. Așa am hotărât noi cu toții, încă din prima zi de școală!
Să fie diferit. Să-l facem memorabil. Să-l trăim intens, dar frumos. Să trecem împreună prin fiecare zi, cu bune și rele.
Dragă Școală, iată-mă aceeași, dar totuși atât de diferită!
Am învățat în anii ăștia că școala e importantă, dar nici pe departe la fel de importantă cum suntem noi, părinții.
Am înțeles în anii ăștia că școala poate nu ne învață copiii să-și deschidă aripile, dar noi, părinții, o putem face în fiecare zi!
Am învățat în anii aștia că orice lacrimă de la școală poate să fie ștearsă de părinți, acasă!
Am înțeles că școala poate să ne descurajeze copiii uneori, dar noi putem să-i învățăm să fie puternici și luptători!
Am înțeles în anii ăștia că nicio notă, niciun concurs sau competiție nu trebuie să le știrbească copiilor noștri încrederea de a merge mai departe încrezători.
Am priceput în timp că școala uneori le poate spune să-și țină capul plecat, dar noi trebuie să-i învățăm să vorbească, să îndrăznească, să întrebe, să aibă curaj!
Am înțeles că nu notele sau calificativele, nu premiile sau diplomele sunt cele care contează! Nu! Contează să le descoperim pasiuni și să-i încurajăm să vadă mereu mai departe!
Am înțeles că nu contează cine e primul din clasă, dar contează ce copil se simte fericit cu-adevărat!
Am priceput în cele din urmă că fiecare copil are șansa propriei reușite în viață și asta nu înseamnă neapărat succese academice.
Am înțeles că școala ne învață copiii, dar noi suntem cei care îi inspirăm și le deschidem drumurile,
Am înțeles că școala nu trebuie să fie despre tensiune și constrângeri, ci despre curiozități și motivație,
Am înțeles că ghizdanul nu trebuie să fie fie umplut de caiete obosite și ore interminabile, ci de caiete pline de idei, de întrebări și răspunsuri.
Am înțeles că noi, părinții, trebuie să le spunem că fiecare din ei strălucește și să avem grijă de lumina lor!
Am înțeles în anii ăștia că prima zi de școală nu e nici pe departe doar despre emoții și lacrimi, nu trebuie să fie despre angoase și anxietăți, nici despre melancolie sau despărțiri, nici despre lacrimi sau conflicte.
Nu, dragă ȘCOALĂ!
Prima zi de școală trebuie să fie despre curtea școlii, despre copii care abia așteaptă să-și vadă dascălii și colegii, despre ochii vii ai copiilor noștri.
Noi, părinții, suntem cei care trebuie să-i încurajăm, acum știu! Noi suntem cei care trebuie să le dăm putere, să-i învățăm că nimeni nu le poate spune să-și închidă aripile, nimeni nu le poate fura strălucirea vreodată!
Prima zi de școală trebuie să fie cu zâmbete și nerăbdare, cu ghiozdane vesele și flori de tot felul, cu sunetul unui clopoțel nerăbdător, cu pași voioși, ochi curioși și zâmbete largi.
Prima zi de școală e despre emoția regăsirii, nu cea a despărțirii. Iar ghiozdanele astea trebuie umplute cu amintiri frumoase! Acum știu toate astea, dragă ȘCOALĂ!!!
Dacă aveți timp să citiți și:
- Dragă Școală, nu uita ( gândurile din septembrie 2016)
- Dragă Școală, nu-i tăia aripile copilului meu ( gândurile din septembrie 2015)
- Prima zi de școală. Scrisoare către Școala copilului meu (gânduri din septembrie 2014)
- Aici e România, doamnă! Drumul de la școală spre casă