Dresura fara zaharel. Sau despre educatia prin imitatie

Jobul asta de parinte imi pare de departe cea mai mare provocare. Cea mai intensa experienta. Cel mai solicitant job, cu cele mai mari reusite si cea mai mare implicare sufleteasca. Cu responsabilitati care se multiplica pe zi ce trece, iar perioada evaluarii nu exista. E in fiecare zi, in fiecare moment. E in fata noastra. Ca o oglinda.

M-am convins de lucrul asta de ceva vreme. Copilul asta al nostru e ca o oglinda a noastra. Fac eu, face si Ema. Face tati, face si ea. Imitatia functioneaza mai mult decat mi-as fi imaginat. Valoreaza mai mult decat 100 de lectii pe care incerc sa o invat, decat 100 de sfaturi , decat 100 de educatoare si invatatoare la un loc, decat 100 de cursuri la care merge.

Si atunci, e clar ca in fiecare moment trebuie sa fim atenti ce facem, ce spunem. Ea este acolo. Aude, invata, imita.  Asa am invatat eu sa devin un eu mai bun decat eram inainte de Ema. Pentru ea. De-aia incerc in fiecare zi sa fiu mai calma, mai rabdatoare, mai atenta la mine, la ceilalti, la ce fac, ce spun, ce transmit chiar si cand nu o am aproape.  Stiu ca e loc de mai bine, mai mult, mai des, mai , mai…. pentru ca doar asa cred ca reusim sa-i dam cele mai utile lectii, cele mai simple principii, cele mai utile valori.

Cum as putea sa-i spun ca nu are voie la computer, daca pe noi ne-ar vedea permanent butonand?

Degeaba i-as impune restrictii cu uitatul la televizor, daca l-ar auzi in permanent pe fundal.

Degeaba i-as spune sa citeasca in fiecare zi, daca pe noi nu ne-ar vedea citind acasa.

Degeaba i -as povesti cat de frumos e sa descoperi locuri si oameni, daca n-am pleca impreuna in vacante.

Cum sa o facem sa iubeasca natura, marea, muntele, daca nu mergand prin nisip cu ea, sau urcand pe munte impreuna?

Cum as putea sa o invat ca bunicii si familia sunt cei mai pretiosi din vietile noastre, daca nu i-am crea momente impreuna cu ei?

Cum sa o facem sa asculte si altfel de muzica, daca nu ascultand si impreuna acasa si mergand la concerte ?

Cum am fi putut sa o incurajam sa faca sport, sa inoate, sa fie activa, daca nu facand asta cot la cot cu ea?

Cum sa-i trezim pasiunea pentru teatru, arte, tot ce-i frumos, daca nu am profita impreuna de ce ne ofera Bucurestiul in care traim?

La ce bun sa-i spun sa se aplece sa-i ajute pe cei mai mici, daca noi nu ne-am apleca sa o ajutam pe ea?

Cum sa o invat sa fie buna si blanda si vesela, daca noi am fi tristi, morocanosi sau crispati?

Cum sa o invat sa fie fericita, daca noi n-am fi fericiti?

Atatea intrebari si altele care apar pe zi ce trece.. Unele au deja raspuns. Altele… nici vorba. Unele zile imi par atat de complicate. Iar alele atat de intense, de pline de noi si noi provocari. Dar fiecare zi cu farmecul ei. Si pana la urma, ce sadesti, aia culegi!

PS Inca n-am gasit raspuns pentru intrebarea: Cum sa o fac sa-i placa sa gateasca, daca mie nu-mi place? Dar tot mai sper intr-o idee salvatoare.