E bine să le permitem copiilor să abandoneze o activitate extrașcolară?

Îi înscriem de mici la tot soiul de cursuri și activități extrașcolare.
E-adevărat, toate drumurile pornesc din dorința părinților de a le stârni pasiuni, de a le descoperi talente, de a le oferi opțiuni, sunt sigură.

Evident, toate intențiile sunt lăudabile, toate încercările sunt bine intenționate și deseori susținute cu eforturi financiare și logistice, asumate de părinți, când pornesc la drum.  

Ema a mers la balet câțiva ani, la înot, la tenis…Am trecut prin entuziasmul începutului și am ajuns la seriozitatea nivelului ‘’amator avansat’’ doar la înot. Cu restul n-am putut să ținem pasul, fie s-a stins flacăra, fie n-am mai reușit să ținem ritmul și să respectăm disciplina impusă.

Aud de copii de seama ei sau mai mici care se antrenează susținut la scrimă, merg la dansuri, gimnastică, cluburi de robotică, karate, studiază canto, pian, chitară. Unii de plăcere, cei mai mulți împinși de la spate de părinți ambițioși!

Și totuși, ce te faci, când copilul își pierde pe drum entuziasmul?
Ce te faci, ca părinte, când vezi că în loc de plăcere, copilul ajunge să meargă din obligație, sau doar din dorința de a-ți face pe plac sau de a socializa cu alți copii?
Când fetița ta merge la balet doar pentru că îi plac tutu-urile? Când băiatul tău merge la tenis doar ca să nu mai facă teme în timpul ăsta?
Ce te faci, ca părinte, când ai investit timp, energie, bani, de-a lungul anilor, într-o activitate extrașcolară, care în timp se pare că nu-i provoacă copilului tău nicio plăcere, nu-i trezește nicio pasiune, ba din contră?!

Îl forțezi să meargă mai departe, doar pentru că e bine să fii consecvent pe un drum?
Încerci să-l faci să înțeleagă că e bine să nu abadoneze? 
Sau îl lași pe copil să decidă dacă vrea sau nu să meargă mai departe?

Specialiștii spun că primul pas, atunci când copiii vor să renunțe, este să descoperim cauza, pe cât posibil. De ce nu mai vrea să meargă, de ce nu-i mai place?
Deseori poate fi o nepotrivire cu trainerul/ profesorul, cu programul sau chiar structura orelor și gradul de dificultate al antrenamentelor.

Mai mult, chiar părinții sunt cei care deseori îi provoacă pe profesori să impună un ritm extrem de competitiv. 
Așa se face că multe din cursurile extrașcolare (tenis, înot, gimnastică) au devenit mult prea competitive, pentru că părinții sunt cei care își visează performanțe de la propriul copil.
De-aici și până la antrenamente lungi, dese, intense, structura rigidă, ritm milităresc…nu mai este decât un pas.
 
Copiii ajung să fie înrolați la cursuri extrașcolare, menite inițial să aducă bucurie și relaxare….și transformate în timp în motive de stres, cronometre, recorduri, performanțe și ambiții ale părinților. 

De-asta sfatul psihologilor este să nu adondonăm total un drum, atunci când copilul dă semne serioase că nu mai vrea să meargă înainte…și să analizăm un pic contextul.  
O alternativă poate fi un alt trainer sau o altă structură,  mai puțin competitive, sau a un program mai relaxat, unde copiii să poată merge cu plăcere și să-și descopere bucuria autentică pentru o activitate. Deseori la trecerea într-un mediu mai puțin rigid părinții descoperă o schimbare de atitudine incredibilă.

Mai mult, noi trebuie să-I învățăm în timp că nicio activitate nu poate să fie distractivă tot timpul, indiferent cât de mult îți place. Dar există o mare diferență între a lucra susținut pentru ceva ce-ți place cu  adevărat și a te îndepărta de ceva ce nu-ți mai aduce nicio bucurie.
Aici e granița la care trebuie să fim atenți noi, părinții!    

Iar dacă în timp, totuși, interesul copilului pentru a activitate dispare total…e foarte important să înțelegem, ca părinți, că e bine să-l lăsăm să se desprindă și să abandoneze acel drum.
Dacă un copil și-a perdut total bucuria, dacă o activitate nu-l mai atrage câtuși de puțin, dacă experiența nu-l mai reprezintă cu nimic…atunci e bine să-l lăsăm să spună STOP.

Lecția perseverenței, pe care încearcă mulți părinți să o predea, nu-I va învăța mai nimic, mai degrabă îi va înverșuna în timp.

Așa încât, recomandarea psihologilor este să-i lăsăm să aleagă singuri, la un moment dat și să-i încurajăm să încerce altceva, să se implice într-o altă activitate, pentru a avea parte în continuare de experiențe în echipă și de un program bine structurat.

 Puterea & capacitatea de a recunoaște atunci când o activitate nu mai este o investiție potrivită a timpului sau a energiei noastre este o abilitate fundamentală, care cu siguranță se va se extinde dincolo de sporturile sau activități extrașcolare.

Pe măsură ce copiii noștri cresc, e bine să-i învățăm că pot alege oricând să iasă de pe un drum nepotrivit, de la un loc de muncă sau dintr-o relație care nu le mai satisface nevoile.
Nu ar trebui să se simtă încorsetați de ideea că ceva început nu trebuie abandonat și că sunt obligați să o termine cu orice preț. Nu, nu asta vrem să-i învățăm!  Să nu uităm că toți ne dorim să avem copii fericiți și împliniți.
Dar noi, părinții, trebuie să le oferim spațiu și opțiuni pentru a decide ce-nseamnă fericirea și împlinirea pentru fiecare. Iar renunțarea face parte din drumul ăsta, mai ales când creează loc unui nou drum!  

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

• 10 lucruri pe care n-ar trebui să-i forțați niciodată pe copii să le facă

• 10 lucruri pozitive de spus cât mai des copiilor 

• Puterea încurajărilor. Cuvinte care-i marchează pe viață. 

• Ce faci când toți ceilalți părinți au spus DA 
• Cele mai bune 3 sfaturi pe care copiii le primesc de la părinți 
• 6 metode de a inspira si a stimula creierul copiilor 
• Când școala știe să-i atragă pe copii 
• Secretul unui dascăl, de la cea mai bună profesoară din lume 
• Ajută-ți copilul la teme, nu le face în locul lui 
• Ce-ați vrea să-i învețe școala pe copiii noștri? 
• Și dacă nu am un copil premiant, ce se-ntâmplă? 
• De ce plâng părinții, în prima zi de școală?