Experiență de pacient internat 3 zile în spital de stat, de pediatrie, din România

Ema. Adolescent cu istoric medical consistent, cu astm bronșic tratat ani buni, ținut sub control și scăpat de tratament de vreo 3-4 ani. Însă sensibilitățile au rămas, la fel și predispoziția de inflamații pulmonare. La fel, au rămas și îngrijorările noastre atunci când are viroze sau orice implică accese de tuse.

Așa se face că sâmbătă seara, după o zi în care a tușit puternic, ne-am îngrijorat când ne-a spus că simte ca o piatră în piept și că respiră greu. Ne-am dus direct la Camera de Gardă a spitalului de pediatrie Victor Gomoiu, din București, pe care o mai vizitaserăm în trecut de vreo 2-3 ori și de unde am plecat liniștiți de fiecare dată.
Nu și sâmbăta asta, când după vreo oră și jumătate de așteptare, incluzând triajul, medicul de gardă, după ce a ținut-o vreo oră pe oxigen, ne-a recomandat internarea. Când spun ne-a recomandat, a făcut-o cu cea mai mare blândețe și empatie, explicându-ne că nu putem să-i oferim acasă îngrijirile de la Spital.

Așa că…ne-am internat la ceas de seară. Prima internare a Emei, în acești 14 ani.

Probabil că am avut noroc, dat fiind că medicul de gardă s-a mirat când a auzit că e prima noastră experiență ce implică internarea.
Recunosc, am decis să rămânem, după ce am văzut îngrijorarea medicului, că după o oră cu masca de oxigen, Ema avea saturația extrem de mică.
Am rămas cu gând că plecăm a doua zi. Greșit. Am rămas până marți după amiaza. Au urmat analize de sânge suplimentare, identificat infecție, investigații specifice, tratament, antibiotice…și rezultatul așteptat astăzi, analize care au arătat că a răspuns la tratament și suntem în linie dreaptă.  

3 zile internate împreună la spitalul clinic de copii Dr.Victor Gomoiu. Spital de Stat. București. România. 2023. Prima noastră experiență.

Recunosc, am refuzat la început internarea și am cedat la insistențele medicului de gardă. Mi-era teamă nu de internare, ci de șpăgi, de poveștile pe care le știm cu toții din spitale, teamă de stafful care se uită insinuant după plicuri!
M-am hotărât să povestesc experiența noastră, pentru cei temători, ca mine. Am fost părinte însoțitor pentru Ema, internate într-un salon în care mai erau două mămici cu doi copii de 3-4 ani, cu probleme similare. Am primit patul meu, lângă Ema. Costul pentru părintele însoțitor – 40 lei/ zi ( 3 mese & pat asigurat).
Prieteni, am avut o experiență nesperat de bună!  De-asta m-am și hotărât să povestesc. De obicei suntem tentați să spunem atunci când nu suntem mulțumiți și uităm să dăm mai departe și veștile de bine.

Mi-am propus din start să nu dau bani, să nu pregătesc niciun plic și nicio atenție nimănui. Nu știu cum se face și nici nu vreau să încurajez sistemul ăsta. Dar credeți-mă, n-am văzut pe nimeni să dea bani zilele astea și n-am simțit o clipă vreo privire sau așteptare a oricui din spital care să dea cea mai mică insinuare că ar aștepta ceva.
Am găsit, cu surprindere, un spital curat, impecabil, cu menajere care aduceau pachetele primite, cu zâmbetul pe buze, cu asistente calde și zâmbitoare, care veneau permanent să monitorizeze copiii, cu un medic care ne-a răspuns la întrebări, cu asistente care știau să le distragă atenția copiilor. Incredibil, credeți-mă!

E clar, nimeni nu ajunge aici de plăcere. Nimeni nu se internează cu sufletul deschis, ci de nevoie. Și-atunci ai cea mai mare nevoie de o experiență care să-ți dea curaj! Iar la spitalul Gomoiu, secția Pediatrie 1,  fix de asta am avut parte: de oamenii ăștia în jur, care ne-au zâmbit, care au vorbit cu noi, părinții și cu copiii, care nu m-au făcut o clipă să mă gândesc că ar trebui să am un plic la îndemână.

Am petrecut 3 zile într-un  spital curat, cu baie în salon, cu căldură și cu mobilier colorat, cu mâncare în regulă, cu staff care se uita la copii și răspundea întrebărilor părinților!
Cât despre partea medicală, și-aici lucrurile sunt în regulă, așa cum le văd eu. Am primit Ok-ul de externare abia cînd situația s-a stabilizat și analizele au confirmat asta. Am primit 3 pagini cu istoricul Emei și rezultatele analizelor, pentru a le avea la dosar.   

N-aveam cum să nu povestesc mai departe experiența noastră! Avem nevoie să știm că în România asta a noastră, în care se întâmplă atâtea lucruri pe dos, există și medici, asistente și staff care-și fac treaba cu simț de răspundere și există spitale curate, în care nu ți-e teamă să te internezi! Dacă la Spitalul Gomoiu se poate, e clar că se poate în mai multe locuri.

Există speranță, prieteni! Și sunt tare fericită că am putut să scriu articolul ăsta.