Fabrica de Experimente – O poveste frumoasa. Semn ca mai exista sperante!
Abia astept sa va povestesc despre FABRICA de EXPERIMENTE. Uau, ce initiativa frumoasa! De cand am aflat de proiectul lor am inteles ca mai exista speranta. Cu astfel de copii, care reusesc sa nu-si piarda ambitia, curiozitatea, entuziasmul, care nu se lasa sufocati de un sistem de invatamant anost, cu elevi din astia care isi unesc fortele si reusesc sa gaseasca propriile cai de a descoperi, cred ca inca mai exista speranta.
FABRICA de EXPERIMENTE a inceput la ideea Alexandrei Butmălai, de 18 ani , eleva in clasa a 12-a la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucuresti, care a strans in jurul ei un grup de 20 de copii din toata tara. Elevi-lideri, olimpici, oameni schimba-lume, care isi doresc sa revolutioneze educatia din Romania prin demonstrarea faptului ca experimentele sunt un element important din procesul de invatare.
Pe scurt, copiii astia deosebiti au inteles exact ceea ce programa scolara sterila de multe ori si mai marii din Min. Educatiei nu au inteles niciodata.
Nimic nu functioneaza mai bine decat scoala prin experimente, nimic nu poate starni intrebari si pasiuni, decat atunci cand vezi si experimentezi, niciun profesor, oricat har ar avea, nu poate castiga inimile copiilor fara sa foloseasca puterea exemplului, mai ales cand vorbim de fizica si chimie. Nicio formula si nicio teorie nu valoreaza ceva, pana cand nu o vezi pusa in practica.
Alexandra si acesti copii minunati nu numai ca au reusit sa-si gaseasca resursele si sa-si adune pasiunile, dar vor sa dea mai departe leapsa asta a experimentelor.
Au creat o trusa de experimente, pentru copii intre 6 – 14 ani, au facut deja ‘practica’ si timp de 6 luni le-au demonstrat celor mici ca fizica & chimia pot insemna distractie si experimente uimitoare. Luati-va cateva minute, cu cei mici alaturi si uitati-va pe clipurile copiilor astora uimitori, merita!
Ce fac acum? Si-au adunat fortele, amibitia, curajul, entuziasmul si pleaca prin tara. Fac un turneu de peste 15 evenimente live in Bucuresti, Bacau si Cluj-Napoca. Dupa care nu se opresc!
Si-au propus sa stranga fonduri sa produca trusa „#1WOW, ce cool e apa!” – un kit de 17 experimente ştiinţifice pe care să le poată realiza orice copil curios. Au nevoie de doar 7.000 de lei pentru a merge mai departe.
Copiii astia minunati declara ca sunt gata de schimbare! Oh…si noi suntem!
Si cata nevoie avem de initiative din astea. Copiii astia sunt ca o gura de oxigen, intr-un sistem poluat!
Cu totii auzim in fiecare zi de profesori blazati si blamati, de educatori care-si bat copiii, de elevi care-si pierd orice interes pentru scoala, vedem promovate tot felul de nulitati si vedem sub ochii nostri cum copiii nu-si mai pot stabili repede de calitate, prostia e promovata sub forme diverse, incultura, falsitatea, ne vedem proprii copii prinsi in vartejul asta al mediocritatii de pretutindeni…si cu greu mai poti spera. Si totusi…
Succes, Fabrica de Experimente! Noi toti avem nevoie de reusita voastra, asa cum avem nevoie de ‘elevi lideri, olimpici, oameni schimba-lume’!
Gasiti aici mai multe detalii despre Fabrica de Experimente.
Sustine Fabrica de experimente! from Alexandra Butmalai on Vimeo.