Fericirea copilului se traduce simplu. O scena in copac

In prim plan – Ema. In acelasi plan, toti copacii din curte, din parc, din curtile altora. Plus multe catarari! In picioarele goale, adidasi, balerini sau papuci de plaja, ea se catara cum apuca.  Preferata ei  – salcia din curte, unde se urca in fix 5 secunde si acolo inceape sa cante si sa se se zbantuie, ca si cum lumea ii era la picioare. ( la propriu si la figurat)

In aceeasi imagine , ma adaug si eu. Ingrijorata ca la fiecare miscare copilul haotic si-ar putea sfarsi brusc reprezentatia.  Tot in peisaj , un tata care-si aminteste clar cazaturile lui din copilarie si mana rupta de 2 ori. Acelasi tata care abia asteapta sa mai bricoleze ceva cu prima ocazie.

De la asta s-a pornit, iar reteta in cazul de fata e simpla:

• Fara schita tehnica, doar cu niste masuratori spontane facute cu ruleta in mana. Se aduna niste scanduri de prin podul omului gospodar, cuie, ciocan si se inseileaza o platforma care fixata printre crengile salciei devine o scena in toata regula in mintea copilului artist
• Se adauga niste cordelina care delimiteaza scena pe trei laturi, pentru un minim de siguranta
• Se ia o fata de masa si se agata si ea, devenind, evident….o cortina
• In plus, pentru ca noaptea reprezentatia sa nu fie compromisa, se insira si o instalatie de brad in jurul scenei din copac
• Durata de executie a proiectului: 30 – 45 de minute de bricolaj.
• Nici un cost inclus, doar materiale folosite ‘din gospodarie’
  
  

In plus, cele mai importante ingrediente – entuziasmul tatalui bricoleur, care atunci cand intalneste energia copilului artist, poate muta si muntii. Dupa retete similare au aparut si cele doua leagane din curte, tiroliana pentru papusi si cate si mai cate.

Asa ca, unii au casute in copac, noi avem scena in copac. Si mai avem si un copil fericit ca are locul unde numai ea are voie sa urce si sa invite pe cine vrea. Am primit, la pachet, reprezentatii live seara de seara, unde auzim cam aceleasi melodii, din sezonul 2014: cantecul Elsei din Frozen, Lora, Inna si Palamakia, o pasiune cu care s-a intors din Grecia.  N-avem nimic de comentat, ca doar la fiecare reprezentatie avem locuri in primul rand, cu vedere la scena.  Iar public mai entuziast decat parintii si bunicii copilului, mai rar poate avea vreun artist.

Pentru noi, a durat jumatate de ora.  Entuziasmul din ochii Emei, priceless. Mai ceva decat daca i-am fi cumparat orice jucarie.  Se urca pe scena improvizata si intra in lumea ei. Bucurie pura! Nici intr-o mie de cuvinte nu pot sa povestesc despre licarirea din ochii ei  cand s-a urcat prima oara acolo.

Frumoasa mai e varsta asta! Cand te bucuri sincer, cu tot sufletul, de lucrurile simple.  Nu-i trebuie decat atentia noastra, un pic de imaginatie de ambele parti si toata lumea este fericita. Nu stiu cum se cheama in limbaj de specialitate tipul asta de parenting, noi luam fiecare moment asa cum se intampla: copil fericit, parinti fericiti.