Frica copilului ce se teme de propriul părinte lasă urme pe viață
De curând am fost invitată la conferința ’’Atașamentul Părinte – Copil, baza relațiilor sănătoase’’, organizată de Leagănul Vieții, Centru de Educație Prenatală.
D-na Profesor Univ. Dr. Ana Muntean, autor a peste 10 cărți și publicații de specialitate, cercetător, psiholog pentru copii, este una dintre cele mai importante figuri în domeniul Atașamentului părinte-copil la nivel european și printre puținii experți în acest domeniu din România.
Am povestit deja despre discuția avută cu doamna Ana Muntean, referitoare la relațiile între părinți și copii ajunși la vârsta preadolescenței.
Astăzi, un alt subiect: ATAȘAMENTUL copiilor, cât de important este să avem copii care se simt în siguranță, protejați.
Cum își dezvoltă intelectul copiii când se simt în siguranță.
Ce înseamnă un copil speriat de propriul părinte, chiar dacă nu este lovit.
Ce efecte negative puternice poate avea FRICA pentru copiii noștri.
Copilul e EMOȚIE. Asta e copilul! Mai ales în primul an de viața, copilul e numai emoție, emoție pură!
Noi suntem biologic programați, ca toate speciile vii, să ne atașăm! Ne atașăm de cine ne îngrijește, cel pe care-l simțim PUTERNIC, CAPABIL și DISPUS să ne protejeze! ATAȘAMENTUL înseamnă EMOȚIE și RELAȚIONARE cu ceilalți! Este un sistem socio-emoțional.
Sistemul de atașament funcționează continuu în echilibru cu sistemul cognitiv, cu comportamentele de explorare, dacă vorbim la copil. Copilul își dezvoltă intelectul confruntându-se cu mediul înconjurător. Explorând!N-ai vrea să înregistreze chiar tot… dar ÎNREGISTREAZĂ CHIAR TOT! De-aia trebuie să fii foarte atent ce faci în prezența copilului! Înregistrează tot.
Partea proastă e că nu înțelege. Și pentru că nu înțelege, ca și dumneavoastră, ca și mine, noi toți…când nu înțelegem ceva, ne e FRICĂ. Deci el e expus fricii, cu cât e mai mic și deci înțelege mai puține lucruri, cu atât mai mult e expus fricii!
Cu atât mai mult figura de atașament ar trebui să fie acolo și să-l liniștească. Adică să calmeze, să reconforteze copilul și astfel să-l elibereze de frică și să-l facă capabil să-și dezvolte, să-și pună în acțiune comportamentele prin care cunoaște. Prin care cunoaște LUMEA, prin care-și dezvoltă intelectul.
În funcție de cum se comportă figura de atașament în toate situațiile acestea, cât de disponibilă este, cât de bine știe să vină în întâmpinarea fricii copilului și s-o calmeze în creierul copilului se dezvoltă un model internalizat de funcționare a lumii.Bowlby spunea că scopul oricărui părinte este să-și crească copiii sănătoși, fericiți, încrezători în ei înșiși. Comportamentul de atașament se activează la durere, la oboseală și atunci când copilul este speriat.
Cel mai rău, pentru dezvoltarea unui atașament securizant la copil, este să aibă de-a face cu un părinte ce-l sperie, sau…ATENȚIE, cu un părinte care el este SPERIAT!
Deci această frică pe care o induce copilului pur și simplu pentru că se încruntă și țipă la copil și îl sperie…și parintele zice: ”Păi da, ce? Că nici măcar nu l-am bătut!”. De fapt efectul, în dezvoltarea atașamentului copilului, este puternic. De asemenea, să simți că părintele este speriat, deci că nu te poate proteja, e aproape același lucru. La fel, efectul e negativ și foarte puternic!Copilul are curiozitate, explorează, are plăcerea de a cunoaște, atâta vreme cât nu e speriat! Atunci când e speriat nu face altceva decât să caute protecția, ajutorul, să-și caute baza de securitate, la figura de atașament. Dar nu poate gândi, explora, trăi plăcerea de a cunoaște ceva nou!
Despre Ana Muntean:
Autoarea a peste 10 carti de specialitate printre care se numara : Psihologia dezvoltarii umane, Violență, traumă, reziliență Adopția și atașamentul copiilor separați de părinții biologici si co-autor la peste 83 de articole de specialitate apărute în țară și străinătate.
Ana Muntean este detinatoarea unui Instrument de evaluare a atasamentului la adulti, cu care a fost formata de catre autoare (Antonia Bifulco), la Londra, Attachment Style Interview (ASI).
De asemenea specializarea in evaluarea atasamentului cuprinde si aceste doua instrumente (cu care s-a format, cu autorii lor, la New York) : Atașamentul la tineri (FFI) și Comportamentul parental in relația cu copilul (PDI).
Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:
- Otilia Mantelers: Ce simte un copil ai cărui părinți sunt supărați pe el?
- Dr. Ana Muntean – Tratează-ți copilul ca pe un prieten
- Oana Moraru: Școala nu poate să vă strice copilul
- 100 de lucruri de făcut înainte de a împlini 6 ani
- Fericirea e ingredientul esențial pentru fiecare dascăl
- Dr. Simona Carniciu: Intervalele Periculoase în alimentația copilului
- Jane Bright, Consultant Educațional: Lăsați copiii să aleagă singuri!
- Dr. Demartini: Nu mai puneți etichete copiilor
- Oana Moraru: Aș lua copiii acasă, să-i feresc de părinții lor
- Oana Moraru: Temele pentru acasă nu se negociază
- Dr. Psiholog Laura Markham ne invata cum sa profitam de preadolescență
- 30 de întrebări utile, să aflăm ce au făcut cei mici la școală…fără să întrebăm direct
- Tot ce trebuie să știți despre Cursurile de engleză de la British Council
- 10 motive pentru care recomand British Council
- 70 de subiecte de discutat la cina, in familie
- 11 motive dovedite stiintific pentru a petrece timp afara
- 6 sfaturi de la cercetătorii Harvard, pentru a crește un copil bun
Doamne, Anca, ma sperie rau treaba asta. De am putea sa ne controlam mereu si sa facem mereu ce spun specialistii….ar fi o lume fara psihologi :-)))))
Eu zic că dacă măcar conștientizăm că vrem să fim părinți mai buni, să avem copii care să se simtă protejați, ocrotiți, iubiți, suntem pe drumul cel bun. E-adevărat că drumul e greu și întortocheat, dar nu ne lăsăm. Avem copiii ăștia minunați pentru care încercăm să fim părinți mai buni!