Învață-ne să avem grijă de tine, copilule!

Învață-ne să avem grijă de tine, copilule!

Se vorbește deseori despre  bullying, despre copii umiliți de alți copii, despre copii care suferă, în tăcere, de multe ori.

Se vorbește și despre școlile care ar trebui să-i sprijine, de consilieri care ar trebui să le fie alături, de dascăli care ar trebui să le simtă suferința.
Se organizează programe, conferințe, cursuri anti-bullying, 
Și totuși…nu se vorbește atât cât ar trebui despre noi, părinții,
Ce le suntem doar la un pas depărtare!

Noi, părinții, ce avem atâtea frâie pe care ar trebui să învățăm să le folosim responsabil și cu delicatețe.
Noi avem la-ndemână tot ce ne trebuie: dragostea care ne dă soluțiile,
Noi suntem cei care ar trebui să le fim cel mai aproape de suflete
Și să să avem grijă de pașii lor fragili.

Fără critici, fără sugestii, comparații și amenințări.
Noi, chiar noi le suntem cel mai aproape și așa trebuie să ne simtă!

Dați-vă un pas înapoi și înconjurați-i cu dragoste!
Nu uitați că NOI TREBUIE să le fim cei mai mari susținători,
Noi trebuie să le suflăm în aripi, când alții le vor pune piedici,

Noi trebuie să-i încurajăm, atunci când simțim îndoiala în sufletul lor,
Noi trebuie să-i asigurăm, în fiecare zi, că SUNT PE DRUMUL CEL BUN,
Noi trebuie să le spunem permanent că NIMENI și NIMIC nu-i poate opri,
Și că  împreună vom face echipă, pe viață!

Dăruiți-le cel mai de preț cadou: încrederea în ei! 


Asta încerc să fac și eu cu Ema. Să-i fiu mereu un pas în spate.
O simt când are sufletul greu. O văd când are ezitări. O iau în brațe când îi simt sufletul tremurând.
O încurajez la fiecare pas.
Îi dau încredere că fiecare început are farmecul lui, că fiecare piedică are rolul ei.
O ridic când e nevoie. O asigur, la fiecare pas, că e e calea bună.
Și ea mă-nvață, în schimb, că viața e mai minunată decât credeam!

Mergi mereu înainte, copilule,
Nu lăsa pe nimeni să te oprească din drumul tău!
Mergi oriunde te poartă pașii,
Fără să privești înapoi!

Trăiește-ți zilele cu bucurie,
Și lasă-te purtată de val!
Primește viața așa cum ți se-așterne,
Și nu te-mpiedica în obstacolele ce-ți vor apărea!

Iubește și lasă-te iubită,
Fii exact așa cum ești!
Nu te schimba vreodată, din cauza vorbelor ce-ți vor cere asta.
Trăiește în ritmul tău și prețuiește-ți fiecare zi!

Eu știu cine ești și încotro te-ndrepți,
Eu știu că tu aparții locurilor și timpurilor fără limite,
Tu ești o visătoare și-așa îți doresc să rămâi, pe viață,
Mereu încrezătoare!

Puțini sunt cei ce-ți vor vedea lumina,
Dar noi mereu o vom simți în tine,
Tu ești o visătoare, pe viață!
Învață-ne și pe noi, copilule, să visăm!  
Doar așa vom putea s-avem grijă de sufletul tău! 

Nu uitați, pe noi ne găsiți și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.