Lecturi de vacanță: Vânătorii de Comori
Jurnal la 9 ani si 4 luni-
Recomandarea săptămânii, la lecturi de vacanță, pentru copiii de seama mea sau poate mai mici și mai mari: Vânătorii de Comori, volumele 2 și 3.
Gata, acum pot să mă laud că am terminat toată seria din Vânătorii de Comori, mai exact cele 3 volume:
- Vol. 1 – Vânătorii de Comori
- Vol. 2 – Pericol pe Nil
- Vol. 3 – Secretul Orașului Interzis
Găsiți întreaga serie pe site-ul editurii Corint Junior, dacă vă atrage și pe voi ideea unor cărți de aventuri. Sau poate chiar în librării, eu am văzut-o de mai multe ori.
Mai pe scurt, în volumul 2 – Pericol pe Nil :
”În cea de-a doua aventură din seria Vânătorii de comori, copiii familiei Kidd pornesc în căutarea minelor regelui Solomon. Din exoticul Cairo în jungla întunecată şi din deşertul înţesat de piraţi în adâncurile oceanului, cei patru aventurieri trebuie să-şi folosească toate instinctele de supravieţuire pentru a rămâne în viaţă. Şi, poate, vor reuşi să dea şi de urma părinţilor dispăruţi.”, așa cum scrie pe site-ul editurii.
Iar în volumul 3 – Secretul Orașului Interzis :
”Cel de-al treilea volum al seriei, Secretele Orașului Interzis, îi conduce pe copii într-o nouă călătorie nemaipomenită prin Europa și Asia!
Vânătorii de comori, Bick şi Beck Kidd trebuie să recupereze unele dintre cele mai preţioase artefacte din istorie, pentru a-şi salva mama, răpită de o bandă de piraţi fără scrupule. De data aceasta, copiii trebuie să ajungă în China, în încercarea disperată de a găsi suficient de repede indiciile salvatoare, într-o cursă contra cronometru pentru a descoperi secretele bine păzite ale Oraşului Interzis.
Vor reuşi ei să fie mereu cu un pas înaintea răufăcătorilor?”, tot de pe site-ul editurii.
Eu am povestit în clip ce se mai întâmplă, dar normal că nu spun cum se termină, ca să stric surpriza celor care citesc.
Oricum, pe lista mea de lecturi de vacanță, seria asta cu aventuri și mister este clar la recomandări pe care le fac copiilor de seama mea. Acum, trebuie doar să mă hotărăsc ce mai citesc cât mai am timp liber, până începe școala.
Așa că vă zic și vouă: VACANȚĂ PLĂCUTĂ și…MULT SPOR LA CITIT, lecturi de cacanță sau ce vreți voi altceva!
Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și:
- Recomandare de lectură: Vânătorii de Comori – Vol.1
- Recomandare de lectură: Biblioteca Domnului Lemoncello
- Recomandare de lectură: Insula Doctorului Libris
- Recomandare de lectură: Costumul Nici-nu-contează
- 16 cărți de lectură pentru vacanța de vară
- 30 de carti de lectura pentru clasele primare
- 12 carti numai bune de citit sub brad
- 30 de carti recomandate pentru copii prescolari