Liste, planuri si vise. La 8 ani si nu numai
Una din preocuparile constante ale noastre acasa este sa facem tot felul de planuri si liste si avem tot soiul de calendare, agende si post-it-uri in toata casa.
Dar o facem atat de natural, incat nici nu ne mai dam seama ca poate uneori sunt prea multe. Din contra, ne plac listele, planurile si visele!
E clar, gena s-a transmis si la Ema, asa ca mi-a fost usor sa o provoc sa facem o lista cu ‘Dorinte, planuri si vise la 8 ani’ ( pe care-i implineste saptamana viitoare). Ideea este ca ii voi tipari lista si peste un an ne vom uita impreuna pe ea sa vedem ce a reusit si ce nu a reusit sa faca in anul care se incheie. Am vazut ideea de ceva vreme si m-am gandit ca e cazul sa o aplicam si noi!
Redactarea…pentru mine a fost distractiva, pentru Ema, provocator, pentru noi toti va fi interesant sa vedem ce an urmeaza. Clar o sa fie un an plin si frumos, dar sa vedem ce reuseste sa bifeze si ce se ‘reporteaza’ pentru anul urmator.
Asta este ‘Lista Emei, la 8 ani’, cu usoare influente parintesti. (ca doar nu credeti ca ea si-a ales maxim 30 de minute de tehnologie zilnic). Pentru cei care vor sa aplice metoda, acasa sau poate chiar la scoala, puteti salva de mai jos una din variantele necompletate, pregatite pentru ganduri, planuri si vise de copii, de adulti sau chiar de familie!
Cred ca e un super exercitiu de facut fie acasa, fie la scoala. Imaginatia copiilor e atat de uimitoare, ca merita sa le-o mai testam din cand in cand! Spor si distractie sa aveti!
Sau varianta de mai jos in care puteti completa integral cu gandurile, planurile si visele voastre sau ale celor mici!