Marsul Trupelor Roz. Un semnal de alarma pentru fiecare femeie.

Cancerul la san e un diagnostic greu. Pentru mine e mult mai mult de-atat. E un subiect sensibil…pentru care mi-am gasit greu cuvintele si mai ales puterea sa scriu.

Datele oficiale spun ca in Romania, 1 din 8 femei risca sa dezvolte cancer la san si anual 9.000 de romance sunt diagnosticate cu aceasta maladie. Datele neoficiale au dat statistica asta peste cap la noi acasa, cu cele mai dragi si mai aproapiate persoane, cele doua bunice ale Emei. Si nu o singura data.

Tot statistile spun ca daca este descoperit la timp, cancerul la san are o rata de vindecare de 94%. Neoficial, viata femeilor care au trecut printr-o astfel de experienta nu o sa mai fie niciodata la fel. Nicio zi nu o sa mai treaca fara ca cel putin un gand, cat de mic, sa nu le aminteasca iar si iar ca nu se stie niciodata cand cancerul poate recidiva. Niciun zambet al lor nu mai este la fel de larg, nicio zi la fel de senina, nicio noapte la fel de linistita. Odata ce ti-ai pierdut sclipirea din privire…nu ti-o mai poti recapata.

Pentru ele, viata se imparte in ce-a fost inainte si dupa. Bariera care a cazut intr-o buna zi pentru fiecare, atunci cand si-a auzit diagnosticul, cade iremediabil. Da, este o boala crunta, o boala de familie, o boala care-ti poate da viata peste cap si-ti poate distruge trupul si sufletul, o resimte cel in cauza, dar, Doamne, cum o resimt si cei din jur. Sunt intrebarile care lor nu le dau pace, e neputinta celor din familie, sunt gandurile negre, intrebari fara raspuns…‘De ce tocmai eu?’, ‘Poate nu e adevarat?!’, ganduri obsesive, sperante, caderi si cate si mai cate…

Au fost zile si zile, stari si stari, experiente despre care n-as fi vrut sa povestesc aici, zile care pe noi ne-au zguduit si ne-au intarit, zile in care esti la pamant, desi ai vrea sa te incarci cu putere si speranta. Zile in care stii ca tu trebuie sa fii cel care sa le fie aproape, sa le intareasca, sa le dea optimism, zambete, sperante. Dar nu poti!
Recunosc, au fost zile in care ma uitam la toate femeile de pe strada si le invidiam zambetele, cu gandul la cele doua dragi mie care lupta intre viata si de moarte. Am avut zile in care ….altele in care as fi vrut ca cineva sa ma trezeasca sa-mi spuna ca a fost doar un cosmar, zile in care vedeam doar intunericul de la capatul tunelului, altele in care ma tot gandeam cum pot eu sa merg mai departe cu inima asta franjurata. Cumplite zile!
Orice ar spune statisticile, cancerul este o boala crunta, nedreapta, care vine pe negandite si loveste cum nu se poate mai rau!

Eu sunt departe de a da lectii sau sfaturi, sunt mult prea subiectiva.
Ce vreau sa spun este ca DA, cancerul se poate trata.
DA, viata poate merge mai departe, mai greu, mai cu lacrimi, cu temeri, dar si cu sperante. E o boala pe viata, care-ti schimba universul, gandurile, care te schimba pe tine ca OM, care te face sa apreciezi ce ai si sa te focusezi pe ce e cu adevarat important.

DAR pentru ca viitorul sa para cat de cat roz, trebuie sa ne facem analizele, ecografile, mamografiile.
Trebuie sa avem grija de noi si trebuie sa ne gandim ca DA, MI SE POATE INTAMPLA SI MIE, fir-ar sa fie! Mi-e greu sa dau sfaturi si mai stiu ca de pe margine altfel se vede totul. Poti sa crezi ca tu esti protejata, sa-ti para rau de ce vezi si auzi si totusi, in adancul sufletului, sa crezi ca tie nu ti se poate intampla.
BA DA, ti se poate intampla! Nimeni nu te avertizeaza. Boala asta loveste in toate directiile si nimeni nu este pregatit. Doar TU poti sa ai grija de tine! 

Singura ideea pe care as vrea sa se retina este ca TREBUIE sa mergem sa ne controlam. Cancerul la san e cumplit, e dureros, e nedrept…dar poate sa fie tratat. Asta este si ideea marsului care va avea loc in Bucuresti, duminica, 11 octombrie, ora 15:30, in Piata Unirii:  Marsul Trupelor Roz.

Haideti sa facem efortul asta – sa avem grija de noi. Promitem?