Misiunea ECO – Cum să folosim mai puțin PLASTIC?
Seria noastră educativă – Misiunea ECO a ajuns astăzi la episodul cu nr.3, dedicat unui subiect ce ne privește pe toți: PLASTICUL, un material ce poluează planeta și amenință biodiversitatea.
Plasticul este foarte folosit, în diverse domenii, așa că a devenit una dintre cele mai grave amenințări pentru mediul în care trăim și, implicit, și a noastră.
Vă spuneam încă de la primul episod că Misiunea ECO este misiunea fiecăruia dintre noi, de a reduce impactul negativ pe care îl avem asupra mediului înconjurător. De aceea, astăzi căutăm soluții prin care să putem aduce o contribuție reală la reducerea consumului de plastic.
De ce este PLASTICUL o amenințare pentru Planetă?
Pentru a înțelege de ce plasticul reprezintă o problemă care ne privește pe toți, e important să cunoaștem câteva informații referitoare la istoria lui.
Plasticul a apărut în viețile noastre acum aproximativ 100 de ani, inventat de către John Wesley Hyatt, cu intenția de a găsi un înlocuitor al fildeșului, și a proteja astfel elefanții.
Un material ieftin și ușor de produs, plasticul a ajuns să fie prezent în viețile noastre sub o mulțime de forme. De la jucării, caserole, paie din plastic, la telefoane, laptopuri sau mașini, acest material are sute de întrebuințări și se folosește în extrem de multe domenii – alimentar, divertisment, auto, tehnologie etc.
Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că plasticul NU DISPARE, din păcate.
De ce spunem că nu dispare? Pentru că plasticul nu este biodegradabil și rămâne în mediu sute de ani, în aceeași formă în care a fost pus pe piață. Deoarece polimerii sintetici din care este fabricat sunt foarte rezistenți, durează între 500 și 1000 de ani pentru ca plasticul să se descompună.
Plasticul devine o problemă atunci când obiectele fabricate din acest material devin deșeuri și sunt aruncate în neștire, oriunde în jur, fără ca oamenii să se gândescă la consecințe.
Semnale de alarmă despre PLASTIC
La nivel global, doar 9% din plastic este reciclat, iar lipsa infrastructurii și absența unui sistem de monitorizare a deșeurilor din plastic permit ca majoritatea ambalajelor din plastic de unică folosință să continue să ajungă în gropile de gunoi, în sol, în ape și în aerul pe care îl respirăm.
Imaginați-vă că aproape 80% dintre deșeurile rezultate din 1907 încoace există în continuare în mediul înconjurător, nu au fost reciclate. Procentele de reciclare sunt uimitor de mici, iar creșterea volumului de deșeuri plastice produse zilnic nu evoluează în același ritm cu volumul de plastic reciclat.
În lume – 8 milioane de tone de plastic ajung în mări și oceane anual. Poluarea cu plastic transformă apele în cele mai mari gropi de gunoi din lume. În România – 4.2 tone de plastic se varsă ZILNIC din Dunăre în Marea Neagră.
Cercetătorii spun că există și producem atât de mult plastic, încât în următorii 30 de ani, în oceane va fi mai mult plastic decât pești.
Animalele și păsările continuă să fie afectate de plastic. Peste 90% din vietățile marine mănâncă plastic și ajung să moară din cauza plasticului needigerabil.
Plasticul ucide mai mult de 1,1 milioane de păsări marine și animale în fiecare an.
Vă vine să credeți că există un pericol și mai mare? Microplasticul!
Microplasticul reprezintă bucățile mai mici de 5 mm, ce rezultă din deșeurile plutitoare ce sunt expuse la radiațiile UV și se descompun în bucăți din ce în ce mai mici, mult mai ușor de înghițit de vietățile marine.
Aceste microparticule intră în lanțul trofic, ajungând în alimentele și în hrana noastră, și apoi în corpurile noastre.
Microplasticul a fost depistat în miere, în sarea de mare, în apa de la robinet și în praful de uz casnic din jurul nostru.
În aceste condiţii, oamenii ajung să consume în fiecare lună 21 de grame de plastic, ceea ce înseamnă jumătate din volumul unui bol de orez, iar într-un an 250 de grame de plastic, cât să umple o farfurie. Astfel, pe parcursul vieţii (79 de ani în medie), cantitatea de microplastic consumat de fiecare dintre noi poate ajunge la 20 de kilograme de plastic!
Ce putem face fiecare dintre noi?
Putem schimba această realitate doar dacă fiecare dintre noi înțelege cât de mult contează să ne schimbăm obiceiurile și să implementăm soluții concrete, împreună!
Acțiunile fiecăruia dintre noi au un impact incredibil! Cu toții putem contribui la reducerea folosirii plasticului. Trebuie să fie prioritatea noastră să ne menținem apele curate!
Sunt pași mici, dar împreună putem face mari schimbări!
-
REduce:
Haideți să renunțăm la folosirea plasticului, de fiecare dată când acest lucru este posibil. Impactul unui obiect din plastic pe care îl folosești pentru o scurtă perioadă de timp poate afecta pe termen lung mediul înconjurător.
Imaginați-vă că o pungă se descompune în 20 de ani, paiele pentru băut rezistă timp de 200 de ani în mediul înconjurător, iar sticlele PET și paharele de unică folosință, 450 de ani.5 sfaturi simple pentru o viață cu cât mai puțin plastic!
-
Să folosim pungi reutilizabile, din material textil, chiar de astăzi!
În plus, pentru fructe și legume există săculeții reutilizabili, ușor de spălat la mașină, în locul pungilor de unică folosință.
-
Să evităm să folosim folia de plastic, ambalajele, tacâmurile și paiele de unică folosință!
Ca alternativă, putem folosi caserole de depozitare din materiale eco, cum este bambusul sau chiar sticla. Iar pentru tacâmuri, farfurii de unică folosință și paie avem opțiuni din lemn, carton reciclat sau metal.
-
Să folosim propriile căni termoizolante!
99% din cănile și paharele de unică folosință pentru băuturi calde nu sunt reciclabile, așa încât sunt aruncate direct la groapa de gunoi. Cea mai simplă soluție este să le evităm și să folosim fiecare propria cană termoizolantă atunci când cumpărăm băuturi calde.
-
Să alegem sticle de apă reutilizabile!
O variantă sustenabilă este folosirea sticlelor de apă reutilizabile din inox sau sticlă, ce se spală foarte ușor și se pot transporta oriunde. De asemenea, un filtru de apă poate fi foarte util pentru a evita cumpărarea peturilor.
-
Să refolosim recipientele de plastic în care ținem detergentul de vase sau săpunul lichid!
O soluție simplă și la îndemână este să cumpărăm rezerve pentru aceste produse, de fiecare dată când se termină. Așa că, în loc ca de fiecare dată să înlocuim recipientele de plastic cu altele noi, să alegem varianta de a le reumple pe cele vechi!
-
-
REuse:
Să ne obișnuim să refolosim cât mai mult și să aruncăm cât mai puțin!
Cel mai bine este să evităm să aruncăm obiecte și să încercăm soluții alternative: să vindem, donăm sau reutilizăm obiectele și în alte scopuri care ne pot fi de ajutor.
Noi pregătim pe Blog în Tandem câteva proiecte DIY, în care vom găsi noi utilizări unor obiecte din plastic, așa că stați cu ochii pe noi. Vom face accesorii și obiecte decorative, din materiale la îndemâna oricui, reinventate!
-
REcycle:
Colectăm, sortăm și reciclăm. E important să deprindem obiceiul de a colecta separat deșeurile, ca parte a unui comportament responsabil.
Pentru reciclarea plasticului, e important să știți că:
- Pentru a putea recicla un obiect din plastic, acesta trebuie mai întâi golit, iar apoi spălat și uscat. Nu putem recicla o sticla de suc, dacă nu am spălat-o și uscat-o, mai întâi.
- Trebuie să scoatem capacele sticlelor de plastic atunci când colectăm sticlele.
- Trebuie să strivim recipientele din plastic pentru a le plia și a permite depozitarea lor în număr cât mai mare.
Haideți să ne implicăm activ și în strângerea deșeurilor de plastic din mediul înconjutător și să-i încurajăm și pe cei de lângă noi s-o facă, ori de câte ori putem!
Iar copiii sunt încurajați să-și folosească imaginația pentru a căuta soluții creative, prin care să refolosească plasticul, reușind astfel să protejeze Planeta.
Doar împreună putem lupta și putem învinge poluarea cu plastic.
Misiunea Eco este despre fapte!
-
Începe de unde ești!
-
Folosește tot ce ai!
-
Fă tot ce poți!
ACUM! Misiunea ECO este misiunea mea, a ta, a fiecăruia dintre noi!
Un proiect Blog in Tandem, susținut de LIDL.
Sub umbrela „Fapte pentru un viitor mai bun”, Lidl ne oferă inspirație tuturor, mari și mici, pentru a face pași spre un comportament mai responsabil față de planeta noastră, iar puterea exemplului este grăitoare.
De exemplu, Lidl s-a angajat ca până în anul 2025, toate ambalajele produselor marcă proprie să fie reciclabile în proporție maximă posibilă, iar cantitatea de plastic utilizată pentru aceste produse să fie redusă cu 20%.
Faptele fiecăruia contează! Iată ce acțiuni mai face Lidl pentru a limita utilizarea plasticului:
- Lidl a exclus definitiv din sortimentul său toate articolele de unică folosință din material plastic, cum ar fi paie, pahare, farfurii și tacâmuri, încă din 2019.
- Lidl a implementat, alături de Asociația MaiMultVerde, programul “Cu Apele Curate”, care are o viziune pe termen lung și implică întreaga comunitate locală, în misiunea comună de a preveni și combate poluarea cu plastic a apelor Dunării și a afluenților săi. De la lansarea proiectului, peste 14 tone de deșeuri au fost colectate în acțiuni de igienizare.
- De asemenea, tot sub umbrela “Cu Apele Curate”, împreună cu Asociația pentru Relații Comunitare, Lidl a lansat un program de granturi, având ca obiectiv reducerea poluării cu plastic a apelor Dunării. Programul continuă și anul acesta.
- Lidl este preocupat de calitatea apei râurilor din România, iar printr-un program demarat de WWF a sprijinit, alături de clienții săi, monitorizarea calității acesteia, în vederea găsirii de soluții pe termen lung.
- Pentru a stopa utilizarea excesivă de plastic, Lidl a introdus la începutul anului 2020 săculeții de cumpărături reutilizabili, pentru transportul fructelor și legumelor, ca alternativă sustenabilă la pungile de plastic.
Toate inițiativele Lidl pentru reducerea cantității de deșeuri din plastic se înscriu în programul REset Plastic, al Grupului Schwarz, din care compania face parte.
Prin acest program, Grupul Schwarz a dezvoltat o strategie integrată, ce cuprinde cinci zone de acțiune – de la reducerea cantității de plastic din ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și eliminarea completă a acestui material, până la inovare și educare în domeniu. Prin acest demers, viziunea unei lumi cu mai puțin plastic poate deveni realitate.
Totodată, pentru detalii legate de faptele pe care le face Lidl pentru un viitor mai bun, puteți vedea angajamentele lor în ultimul Raport de Sustenabilitate, lansat de companie.
Așa încât, avem de unde să fim inspirați pentru fapte bune!
Vă așteptăm și săptămâna viitoare, cu un nou episod din MISIUNEA ECO.
Avem o singură PLANETĂ. E responsabilitatea noastră să o protejăm!
Surse Info: ASAP România, Plastic Europe Org, Actualitate- Parlamentul European, BBC News , The New Plastic Economy
Nu uitați, găsiți Blog in Tandem și pe:
➠You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠Instagram:https://www.instagram.com/blogintandem/
➠Facebook:https://www.facebook.com/intandem.ro/
Alte episoade din Misiunea Eco:
- Misiunea ECO – Risipa Alimentară
- Misiunea ECO – Sustenabilitate în viața de zi cu zi