Pe ce drum s-o apuc cu Blog in Tandem…
Mi-am luat începutul ăsta de an să mă gândesc ce vreau să fac cu Blog in Tandem.
Mi-am luat o pauză de la scris, de la postat, o pauză de social media…să mă gândesc în liniște ce direcție e corectă și ce ni s-ar potrivi.
După aproape 8 ani în care ne-am deschis sufletul aici, în care am prezentat bucăți din viața noastră simplă, experiențe, sfaturi și episoade fel de fel… simt că mă regăsesc din ce în ce mai puțin în peisajul actual.
Da, avem o oază de bine și de echilibru aici, pe site-ul și pe pagina Blog in Tandem, dar care deseori pare că nu se mai potrivește cu ceea ce e în jur.
Îmi pare că viața noastră e mult prea simplă, într-o lume din ce în ce mai complicată.
Îmi pare că subiectele care mă preocupă pe mine sunt deseori atât de departe de ce se întâmplă în jur.
Da, mă bucură că suntem aici, pe Blog in Tandem, o mână de oameni care ne regăsim deseori în aceleași valori și avem principii asemănătoare, iar asta mi-a dat curaj și putere când am avut nevoie.
Preocuparea mea a fost mereu să aduc informație relevantă, utilă, care să vă inspire, să promovez oameni, branduri și produse în care cred.
Dar mi se pare o misiune din ce în ce mai grea, într-o lume în care valoarea să măsoară în like-uri & inimioare.
Știu că niciodată o recomandare de carte nu va strange nici un sfert din like-urile unei fete care pozează în bikini.
Știu că un articol despre provocările în sistemul de educație nu va aduna likeuri precum un outfit dintr-o vacanță exotică.
Știu că viața noastră simplă, de familie cu suișuri și coborâșuri nu va aduna inimioare precum viețile glamoroase ale influenteritelor.
Știu că pozele mele fără filtre n-or să strângă vreodată nici o zecime din like-urile unui dans de pe TikTok.
Știu că din ce în ce mai puțini oameni sunt dispuși să citească un articol și mai degrabă se vor uita, în timpul ăsta, la câteva reels-uri sau stories pe Fb, Instagram sau TikTok.
Dar mai știu și că nici nu-mi doresc asta!
Nu vreau mii de urmăritori ahtiați după poleială. Nu mi-am propus vreodată să vând aparențe, să transform blogul într-o revistă de cancanuri, nu vreau să promovez un stil de viață fals și nici s-o încurajez pe Ema într-o direcție ce mi se pare profund greșită. Nu vreau să ajung să renunț vreodată la convingerile și valorile mele, doar de dragul audiențelor bombastice.
Trăim vremuri ciudate și am zile în care mi se pare că oamenii au pierdut direcția.
Toți își dau cu părerea, le știu pe toate, butonează cu ură, aruncă vorbe cu venin, sunt experți în tenis, știu politică, sunt specialiști în sănătate.
Sunt tabere peste tot. Pro sau contra vaccinare. Pro sau contra Novak Djokovic. Dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea.
Eu nu vreau să scriu pentru oamenii ăștia. Eu vreau să scriu despre oameni simpli, părinți ca mine, care-și caută răspunsuri avizate, vreau să scriu despre experiențe reale, vreau să scriu despre adolescenți și cum le putem fi sprijin, vreau să am conținut educativ, să semnalizez, cât pot, despre cât de important este să fim atenți la Planeta asta care ne găzduiește și de care nu avem grijă cum ar trebui, despre oameni valoroși și branduri sustenabile.
Și știți ce? Chiar asta o să fac!
O să-mi văd de misiunea mea. După 8 ani de Blog in Tandem, povestea va merge mai departe, exact așa cum simt eu, cum vreau eu, fără să mă mai las influențată de lumea asta nebună.
Blog in Tandem e oaza de bine și așa va rămâne și în 2022, prieteni!
Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:
➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/
DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:
- Alte articole cu & despre ADOLESCENȚI – în Buletin de Adolescență
- Nu vă lăsați copiii să lupte singuri cu depresia
- Instagram – o rețea toxică pentru adolescenți
- Social Media arată doar o jumătate de adevăr
- E bine să le spunem fetelor noastre că sunt frumoase
- Cel mai important lucru pe care ar trebui să-o învățăm pe copiii noștri
- 10 mituri despre adolescenți
- Trista viață de adolescent în vremuri pandemice.
- Tortul greșelilor – o soluție când copiii suferă dezamăgiri
- Ore de mindfulness la școală. Pro sau contra?
- 15 abilități și competențe pentru meseriile viitorului, în 2030
- Trista viață a elevilor în școala online