Prin cartier…dupa cum s-a rasucit o moneda
Ideea asta am citit-o de multa vreme si m-am tot gandit sa o punem si noi in aplicare.
Asa ca ieri am profitat de ziua insorita, am asteptat-o pe Ema de la scoala si am scos o moneda de ciocolata care ne-a fost tovaras de drum. Am botezat-o noi ‘moneda rasucita’.
Mai exact cum functioneaza jocul asta? Ca sa mai scapi de monotonia acelorasi drumuri zilnice, la fiecare rascruce de drumuri, dai cu banul. Capul – te duce la dreapta, pajura – la stanga. Si tot asa…la fiecare rascruce sau intersectie.
Asa am ajuns intr-o zona de case cochete, cu gradini pline de verde si de flori colorate, pe alei ascunse pe care n-am fost niciodata pana acum, prin ganguri intortocheate, ba am descoperit chiar si Strada Prieteniei. Mai exact pe vreo 5-6 alei care aveau aceeasi denumire – Str. Prieteniei!
Asa se face ca un drum de 10 minute l-am intortocheat vreo 40 de minute.
Toata lumea fericita. Ema ca s-a mai oprit si la un loc de joaca, eu ca mi-am mai clatit ochii cu tot felul de case cochete, Ema ca a avut de dat cu banul, eu ca am vazut-o incantata, ea ca a primit si un covrig pe drum, eu ca am descoperit o gradina superba de lalele…si Ema ca la final a mancat banul de ciocolata.
Asa de tare ce i-a placut jocul…ca a indraznit si a explorat chiar si curtile oamenilor. Zice ca se documenteaza! 😉
Am incheiat cu zambetul pe buze si cu promisiunea ca o sa repetam experienta si intr-o alta zona din vecinatate, unde stiu sigur ca avem locuri de descoperit cu ‘moneda rasucita’.