România incredibilă, luată iar prin surprindere: școlile ar putea rămâne deschise, chiar dacă rata de infectare sare de 6 la mie
Incredibilă țara noastră! Nici în ceasul al 12-lea nu se știe ce se va întâmpla cu școlile…
Se-nchid? Nu se-nchid? Bucureștiul a sărit de 6 la mie, la fel cum au sărit și multe alte localități.
Și totuși, sute de mii de copii, dascăli și părinți încă nu știu dacă în 2-3 zile școlile vor funcționa sau nu, în sistem fizic.
După ce premierul Câțu a trăit în negare în ultimele luni și singurele măsuri au fost să ascundă capul în nisip, astăzi aflăm că Ministru Educației, Sorin Câmpeanu, urmează să discute cu specialiști medicali pentru a decide dacă școlile pot totuși funcționa, chiar și dacă rata de infectare va trece de 6 la mia de locuitori.
“Vom avea, pe parcursul zilei de astăzi, discuții cu toți cei îndreptățiți să se pronunțe. Sunt convins că vor cauta acel numitor comun din perspectiva copilului. Până vineri va trebui să anunțăm cât se poate de clar care sunt regulile, dacă rămânem pe aceleași sau dacă vom putea să menținem, pe modelul grădinițelor, și școlile deschise, până la apariția unui număr de cazuri. Cele mai multe state din Europa aplică regula «Școlile se închid ultimele și se deschid primele»“, a declarat Sorin Cîmpeanu.
O decizie în acest sens va fi anunțată până vineri.
În acest moment, la o incidență a cazurilor Covid de până la 6 la mie, toate creșele, grădinițele și școlile își desfășoară activitatea cu prezență fizică.
Când se depășește acest prag rămân deschise doar creșele și grădinițele, toți ceilalți elevi, indiferent dacă sunt vaccinați sau nu, urmând să treacă la cursuri online, cu excepția învățământului special. Grădinițele se închid la intrarea localității în carantină, iar decizia în acest sens este luată de autoritățile locale.
Eu recunosc, sunt îngrijorată, speriată, intrigată, furioasă…de tot ce urmează să se întâmple, iarăși.
Mi-e groază, când mă gândesc că urmează să ne închidem iarăși copiii între patru pereți, pentru școala online, pe o perioadă nedeterminată, din cauza unui guvern iresponsabil și incapabil care s-a prefăcut de atâtea luni de zile că valul 4 nu există.
Guvern a cărui singură strategie a fost că vom vedea ce se va întâmpla!
România are cea mai mică rată de vaccinare și cel mai mare număr de cazuri de îmbolnăvire, înregistrate zilnic, în Europa.
În timp ce alte state au avut strategii și planuri, au susținut educația și au luat măsuri de prevenție și susținere, guvernanții noștri aleg să se prefacă, de luni de zile, că totul e Ok.
Atât de Ok încât încă nu știm dacă în câteva zile ne vom închide sau nu copiii în case, sub paravanul școlii online. Se-mplinesc în curând 2 ani de când copiii ăștia și-au ieșit din ritm și au pierdut contactul cu materia și rutinele de zi cu zi.
Educația, e clar, nu-i preocupă deloc pe guvernanți. Au alte priorități, se vede la fiecare pas, congres și declarație.
Nu-i preocupă decât osul de ros, nicidecum consecințele acestei perioade, cu efecte grave, pe termen lung, nu doar la nivel educational. Abilități de socializare pierdute, dezvoltare întârziată, efecte asupra echlibrului & a sănătății mentale, ce se vor resimți în timp asupra noastră…a tuturor.
Dar pe cine interesează?!
Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:
➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/
DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:
- De ce e important lucrul în echipă, la școală?
- Evaluarea Națională – 10 sfaturi pentru a ne ajuta copiii să nu clacheze
- Părinții trișori ai bieților copii olimpici
- Radiografia profesorului ideal în România
- Ore de mindfulness la școală. Pro sau contra?
- 15 abilități și competențe pentru meseriile viitorului, în 2030
- Calendar 2021 – desenat de Ema. Varianta de tipar.
- Trista viață a elevilor în școala online
- Dacă-aș putea, aș mulțumi fiecărui profesor
- 3 propoziții care îi pot descuraja pe elevi
- Fericirea e ingredientul esențial pentru fiecare dascăl